Shownotes / Timestamps:
- 00:27 O așteptare greșită atunci când lucrezi cu un change strategist sau cu un coach
- 02:05 De ce specialiștii nu ar trebui să dea sfaturi
- 05:39 De ce soluțiile mele nu funcționează pentru tine
- 09:36 Care e dorința ascunsă din spatele întrebării: „Spune-mi ce să fac?”
- 12:47 Ce facem de fapt când dăm sfaturi nesolicitate
- 18:29 Care sunt regulile de bază atunci când dăm sfaturi
- 23:26 De ce prefer decizia mea greșită
***
Salut. Sunt Andrei Roșca, change strategist.
Ceea ce urmează este transcrierea acestui episod din podcastul meu, ZeroPlus (0+).
Dacă îți place, te poți abona (gratuit!) AICI și vei primi pe mail mai multe resurse utile într-un proces de auto-cunoaștere și schimbare. Află mai multe!
***
Vreau să vorbesc astăzi despre sfaturi.
Știi cum uneori oamenii din jurul nostru, poate mai apropiați sau poate mai îndepărtați, vin și ne spun părerile lor despre diferite probleme din viețile noastre? Ei bine, aș vrea să argumentez astăzi de ce cred eu că este profund greșit să-i ascultăm.
Dar să o iau de la început.
În munca asta 1-la-1 pe care eu o fac ca change strategist mă trezesc de multe ori, în
special în primele ședințe, cu oameni care vin către mine și au diverse așteptări legate de cum o să decurgă o sesiune 1-la-1.
Așteptările astea sunt o consecință a informațiilor la care au fost expuși în trecut. Ei nu au experimentat asta la prima mână și atunci din auzite și din ce au mai citit au niște așteptări.
Una dintre așteptările pe care oamenii le au și care este greșită în sensul că nu are cum să le fie bifată vreodată atât de la oamenii ca mine cât și de la coach este că change strategistul sau coach-ul ar trebui să-ți dea sfaturi despre viață, despre viața profesională, despre relațiile din viața ta, despre obiectivele tale.
Uneori se întâmplă ca în sesiunile astea să primim informații care să ne ajute și să ne completeze tabloul legat de unde am putea să ne ducem, ce am putea să facem, ce decizii ar trebui să luăm.
Dar de principiu, atât în coaching cât și în change strategy, oamenii nu ar trebui să dea sfaturi. Specialiștii nu ar trebui să dea sfaturi.
Și când spun „Nu ar trebui!” este pentru că s-a dovedit de-a lungul timpului în nenumărate studii, teste și exerciții făcute de indivizi sau de grupuri și organizații, că nu ajută.
Mai precis, sunt două motive principale.
Unul este faptul că noi oamenii, când suntem în rolul de clienți sau pacienți, când suntem cei care avem nevoie de ajutor sau cerem ajutorul, noi doar credem că vrem sfaturi. De fapt, de cele mai multe ori suntem reticenți la a internaliza păreri care ne vin din afară.
Avem o predispoziție cătrea a acorda mai multă încredere opiniilor care ni se formează în capul nostru decât opiniilor care ne vin de la alții, fie ei și change strategiști, coachi, guru, sau ce-or mai fi.
Motiv pentru care de foarte multe ori atunci când eu ca expert aș da un sfat, dacă aș face asta, cel mai probabil clientul nu va ține cont de el.
Chiar dacă la nivel conștient îmi va spune: „Mulțumesc!” de fapt în background el nu o să aibă la fel de multă putere ca atunci când opinia aia s-ar fi format în mintea lui, a clientului.
Nu ar conta la fel de mult ca o părere pe care el și-o formează, ca o concluzie la care el ajunge. Pentru că a venit din exterior.
Iar asta face procesul mai ineficient. Efectiv nu prea îl ajută părerea aia.
E o generalizare, sunt și excepții, dar foarte puține.
Motiv pentru care nu este recomandat, ca specialiști, să dăm aceste sfaturi, pentru că e ineficient.
Al doilea motiv pentru care nu funcționează în practică datul de sfaturi este că orice om care a citit un pic de psihologie înțelege că aceeași soluție în contexte similare, în probleme similare, poate să dea rezultate diferite pentru doi oameni diferiți.
Cu alte cuvinte, așa cum am mai spus și în alte episoade, chiar dacă eu am avut niște experiențe foarte apropiate sau aproape identice cu ale tale și poate că eu am luat niște decizii care au fost bune și s-au dovedit a fi decizii corecte și utile pentru mine, e foarte probabil ca dacă tu faci același lucru și aplici aceeași soluție, ție să-ți dea rezultate diferite și nu neapărat la fel de bune. Pentru că în practică, personalitatea noastră și modul în care noi suntem construiți atârnă destul de greu în genul ăsta de situații.
Un exemplu ar fi că poate soluția asta a funcționat pentru mine și pot să ți-o transmit cât de clar ai nevoie să o auzi, însă ce nu pot să-ți transmit la fel de clar este conștiinciozitatea mea foarte ridicată, adică faptul că la mine a funcționat pentru că sunt foarte conștiincios.
Dacă tu nu ești la fel de conștiincios, aceeași soluție aplicată perfect de tine s-ar putea să se blocheze în faptul că nu poți susține demersul ăla suficient de mult timp încât să ajungi la aceleași rezultate.
Un alt exemplu poate fi că eu am ales o soluție și am mers pe o alternativă pentru că, să spunem, eu stau mai prost la capitolul stabilitate emoțională, care iarăși e o trăsătură de personalitate.
Ce înseamnă că stau mai prost în exemplul ăsta? Păi să spunem că eu mă enervez foarte repede, mai repede decât tine. Și fiindcă eu mă enervez foarte repede și poate sunt coleric, pentru mine nu ar fi funcționat o altă soluție, așa că singura rămasă a fost cea pe care am luat-o. Dar ce să vezi? Tu poate stai mult mai bine pe controlul emoțiilor și în mod particular poate că nu te duci căte furie ci către tristețe sau un alt tip de emoție.
În cazul ăsta, pentru tine ar putea funcționa o soluție care mie nu mi-a fost disponibilă, ceea ce înseamnă că soluția pe care eu ți-o propun acum și care a fost bună pentru mine, nu este cea mai bună pentru tine.
Și tot așa! Toate astea de mai devreme au fost exemple.
Ideea este că personalitățile noastre sunt diferite și în funcție de cum sunt diferite, ele influențează rezultatul.
Un alt motiv, deci, pentru ca eu să nu mă arunc să dau sfaturi, chiar dacă sunt convins în interiorul meu că sunt cele bune, pentru că înțeleg că ești o persoană foarte diferită de mine și s-ar putea să ai rezultate și efecte diferite în viața ta.
Așadar, astea-s cele două motive pentru care noi ca change strategiști, coachi și ce or mai fi în zona asta, sub pălăria asta, nu ar trebui să ne aruncăm la a ne da cu părerea și a da sfaturi oamenilor din viețile noastre în general dar în mod particular în sesiunile 1-la-1, pentru că riscăm să facem mai mult rău.
Ce facem în practică este că suntem specialiști pe proces. Adică știm să ghidăm omul printr-o serie de întrebări – răspunsuri, să-i dăm unghiuri noi din care să se uite la lucruri, să facilităm o sesiune astfel încât el, clientul, să poată ajunge la propriile concluzii.
Plecând de la soluțiile pe care le vede sau opțiunile pe care le vede, și poate că nu sunt întotdeauna opțiuni cu care e fericit, putem să-l ajutăm să extindă numărul de opțiuni, să mai deschidă încă două, încă trei, și acum îl putem ajuta să se uite la toate aceste opțiuni și să aleagă el opțiunea care i se pare cea mai utilă, cea mai potrivită lui și pe care este dispus să și-o asume.
Pentru că, în mod particular, asumarea este parte din succes. În mod particular în ședințele de genul ăsta.
Cu alte cuvinte, motivul pentru care unii oameni, fără să fie conștienți, dintr-o intenție pozitivă, vin în cadrul unui proces de change strategy sau coaching și îi cer specialistului explicit: „Spune-mi ce să fac!” sau „Tu ce ai face în locul meu?” sau „Tu crezi că ar trebui să o iau în stânga sau în dreapta?” oamenii aceștia, de cele mai multe ori fără să fie conștienți de ceea ce fac, și-ar dori ca altcineva să ia decizia în locul lor și să-și asume consecințele deciziei.
Sună ca și cum oamenii sunt răi. Îmi dau seama, dar nu-i așa. Toți facem asta!
Toți avem momente în viață în care avem decizii grele de luat care știm că vor avea consecințe și suntem emoționați din cauza acestor consecințe, fiindcă sperăm să nu luăm decizia greșită și să nu ajungem să suferim mai mult.
Și cu toate aceste lucruri întâmplându-se, ne-am dori să vină cineva din exteriorul nostru și să spună: „Nu, nu! Ia-o în stânga și îmi asum eu!”
Pentru că, chiar dacă decizia nu e la noi, dacă cumva nu iese bine e mai ușor să învinovățim pe altcineva și să spunem că din cauza lui Andrei nu ne-a ieșit, că a zis el să o luăm la stânga, decât să ne asumăm că realitatea e că întotdeauna decizia este la noi.
Și că suntem în punctul în care suntem astăzi în primul rând ca o urmare, ca o consecință a tuturor deciziilor pe care le-am luat și nu le-am luat. Adică inclusiv a momentelor în care am ales că nu o să luăm noi decizia, să o ia altcineva, de fapt tot noi suntem responsabili.
Sigur că nu vreau să neg acum că există și contexte în viață, destul de multe, în care nu ține doar de noi și destinul sau viața sau Dumnezeu sau ceva din exteriorul nostru mai trasează niște linii și ne mai trezim în niște situații în legătură cu care noi n-am avut foarte multe cuvinte de spus. Se întâmplă și asta.
Doar că de foarte multe ori minimizăm responsabilitatea pe care o avem asupra propriilor decizii.
Și voiam să atrag atenția asupra faptului că există această tendință în noi oamenii, toți oamenii, astfel încât să fim un pic mai atenți atunci când cerem sfaturi.
Am vorbit un pic despre de ce nu e util să dăm sfaturi din perspectiva de change strategist sau coach și despre de ce nu e util să cerem sfaturi din perspectiva de client.
Dar aș vrea să mai adaug un layer aici și vreau să ne depărtăm un pic de la cadrul ăsta 1-la-1 și să ne raportăm la sfaturi în contextul vieții noastre obișnuite. Sfaturi de la prieteni, de la familie, de la partenerul sau partenera de cuplu.
Și aici vreau să-ți dau un unghi.
E un citat pe care l-am găsit la un moment dat, Mark Epstein. Am găsit acest citat la mai mulți autori, dar ăsta era cel mai frecvent și citatul în engleză sună așa:
It’s one of my theories that when people give you advice, they’re really just talking to themselves in the past.
E una dintre teoriile mele că atunci când oamenii dau sfaturi, ce fac de fapt este că vorbesc cu ei, cei din trecut.
Și cred foarte tare în citatul ăsta. Cred că în majoritatea covârșitoare a cazurilor, atunci când primim sfaturi și cu atât mai mult atunci când primim sfaturi nesolicitate – vine un prieten și ne spune: „Știi? Eu cred că ar fi bine să faci asta!” sau „Poate ar fi mai bine să faci aialaltă!”, în orice aspect al vieții noastre – cred că în majoritatea covârșitoare a cazurilor, fără să-și dea seama, oamenii ăia de fapt își dau sfaturi lor, cei din trecut.
Nu e despre tine.
Și să explic un pic de ce se întâmplă asta.
Atunci când noi ascultăm pe cineva, ca să înțelegem ce ne spune omul ăla, de foarte multe ori încercăm să ne punem un pic în papucii lui. Și ca să facem asta, de cele mai multe ori încercăm să raportăm lucrurile pe care le auzim de la el la situații pe care noi le-am trăit în viața noastră care ar putea fi similare.
„Te-ai certat cu șeful tău ieri și te-a amenințat că te dă afară? Hm! Ok! Încerc să înțeleg cum te simți și încercând să înțeleg cum te simți pot să fac o paralelă cu un moment de acum vreo patru ani în care și eu m-am certat cu șeful meu sau cu un coleg. Ok, nu e chiar aceeași situație dar e ceva de genul ăla. Ok! Înțeleg că e nasol pentru tine!”
Asta e ceea ce se întâmplă în mintea noastră de cele mai multe ori. Și de multe ori nici măcar nu suntem conștienți de paralelele astea, de comparațiile astea, dar ele se întâmplă.
Motiv pentru care în momentul în care simțim să dăm sfaturi, de obicei ni se așează în minte lucrurile – pentru că nu suntem neapărat conștienți și nu e ceva ce facem cu intenție – și ni se așează în mintea noastră gândurile într-un fel care ne fac să ne gândim la cum am gestionat noi situația asta din trecut și cât de fericiți am fost cu rezultatul.
Și dacă noi ajungem la concluzia că am gestionat-o bine, atunci o să dăm un sfat omului din fața noastră să facă ceva similar, pentru că presupunem, fără să fim conștienți, că o să-i fie și lui bine pentru că nouă ne-a fost.
Dar omitem că suntem persoane diferite și că la el s-ar putea să iasă altfel.
Mai mult decât atât, noi nu avem toate informațiile. Nu am fost de față la discuția cu șeful lui, nu știm cum s-au întâmplat lucrurile.
Credem că știm și umplem golurile din puzzle-ul ăsta astfel încât să ne facem o idee cât mai completă, dar cu informații în mare parte imaginate de noi.
Sau ne gândim la situația din trecut în care am fost noi, concluzionăm că decizia pe care am luat-o noi s-a dovedit a fi greșită, am suferit, nu vrem ca amicul nostru să sufere și el și atunci îi spunem: „Cred că ar trebui să faci altfel! Uite, eu zic să te duci în dreapta!”
Din nou, fără să înțelegem că avem dreptul să ne raportăm la trecutul nostru și să-l evaluăm și să fim de acord cu deciziile pe care le-am luat sau să ni se pară greșite, dar asta în nici un caz nu se traduce în faptul că acum putem să dăm cu succes sfaturi pe aceeași temă unui om complet diferit de noi.
Ce putem face?
Putem să împărtășim lucruri din trecutul nostru cu oameni apropiați, dar eu aș respecta câteva reguli de bază.
Unu. Sfaturile au nevoie să fie solicitate. Adică, dacă îmi cere cineva părerea, ok, atunci pot să mă gândesc un pic și să zic ce cred eu.
Vorbesc la modul general, nu neapărat în cadrul unei sesiuni 1 la 1.
Un prieten vine la noi și ne întreabă: „Mă, tu cum ai face asta?” sau „Tu cum ai făcut în trecut când s-a întâmplat asta?” Ok. dacă e solicitat – e prima condiție – atunci e mai rezonabil să dau sfatul ăla.
Și doi, ceva ce noi învățăm în practica de change strategy, să facem ceea ce se numește framing, cadrare.
Adică să ne asigurăm că înainte să începem să dăm sfatul, îi aducem aminte, îi resubliniem omului din fața noastră că asta este experiența noastră, e părerea noastră și că el este responsabil de decizia pe care o ia. Și faptul că nouă ne-a mers sau nu ne-a mers nu spune neapărat ceva despre dacă lui o să-i meargă sau nu.
Ok?
Pentru că în felul ăsta ne asigurăm că el nu pasează fără să vrea responsabilitate la noi și după aia se duce și face ce i-am zis noi și când iese prost e supărat pe noi.
Eu pot să-ți spun cum a fost pentru mine când mi-am pornit primul business, pot să-ți explic și să-ți dau orice fel de detaliu, pot inclusiv să-ți spun ce aș face eu acum dacă aș fi în locul tău, dacă îmi ceri asta, atâta timp cât tu înțelegi că asta e o poveste.
E ca și cum te uiți la un film sau citești o carte. Poate să te inspire ceva de acolo, poți să-ți iei lucruri de acolo care să fie utile și pentru tine.
Dar dacă te apuci și faci povestea aia în viața ta fix așa, cel mai probabil o să iasă o catastrofă, pentru că realitatea este că aia e o altă poveste cu alți protagoniști, care au alte trăsături de personalitate și altă poveste de viață și nu poți să iei lucrurile alea mot-a-mot și să le pui în viața ta, pentru că viața noastră nu e un film și nu e o carte. Este ceva ce încă se întâmplă.
Suntem cu toții prezenți în viața noastră care încă curge și va mai curge destul de mult timp, motiv pentru care nu ne putem raporta la ea ca fiind un film sau un desen animat.
Avem nevoie să ne raportăm la propria viață ca și cum am conduce un tren sau un vehicul de orice fel. Poate chiar un avion.
Există un trecut, noi acum suntem în prezent și va exista un viitor. Iar viitorul este puternic influențat atât de trecut dar mai ales de deciziile pe care noi le luăm în prezent.
Și putem să ne raportăm la trecutul nostru sau la trecutul altcuiva, putem să citim poveștile de succes sau de eșec ale altora, dar în practică ce va conta cel mai mult sunt deciziile pe care noi le luăm astăzi și ni le asumăm astăzi.
Motiv pentru care sugestia mea călduroasă și poate și un sfat – tratează-l ca atare – este să asculți sfaturi, să le auzi dar să nu te grăbești neapărat să le urmezi.
De multe ori când ajung în situații pe care nu le-am mai trăit sau nu le-am mai gestionat și eu întreb oamenii cum a fost pentru ei, ce li se pare lor că e important.
Și încerc să întreb cât mai mulți oameni, dar aproape niciodată nu fac fix ce îmi spun ei. Folosesc informațiile astea doar ca să-mi iau mai multe unghiuri din care să mă uit la aceeași problemă, ca mai apoi să pot să-mi iau propriile decizii.
Și uneori deciziile se dovedesc a fi corecte și alteori sunt greșite.
Și când greșesc și îmi dau seama că am greșit, mă doare, dar în același timp sunt recunoscător că am fost capabil să iau propria decizie.
Și chiar și greșeala asta care este dureroasă o prefer pentru că mă ajută să învăț lucruri despre mine și să iau decizii mai bune pentru mine în viitor.
Dacă aș fi luat o decizie greșită pe barba altcuiva, recomandată de altcineva, m-ar fi durut cel puțin la fel de tare probabil și în plus aș fi fost supărat pe omul ăla și nervos pe el, iar asta nu m-ar fi încurajat să lucrez, să îmbunătățesc propriul proces de luat decizii, astfel încât într-o zi în viitor să pot să ajung să iau decizii mai bune și mai puțin dureroase.
***
Dacă ți-a plăcut acest episod, nu uita că poți să te abonezi la newsletterul 0+ (ZeroPlus) Insider și vei primi un ebook gratuit cu mai multe resurse utile într-un proces de auto-cunoaștere și schimbare.
Sau poți asculta mai multe episoade din podcastul 0+ ZeroPlus, pe oricare dintre platformele cunoscute de podcasturi:
