Dacă vrei să lucrăm împreună, programează o sesiune aici.
O mare parte din viața mea, am simțit o greutate în a obține ce simțeam ce îmi doresc din tot sufletul – fie profesional sau personal, legat de cuplu, familie, relația mea cu mine sau cu prietenii. Am înțeles că trăgeam după mine bagaje pline de blocaje emoționale. Am reușit să le despachetez, să le ordonez și apoi să le împachetez, purtându-le cu mine mult mai lesne și mai împăcat. Însă o greutate mereu râmânea, chiar și după episoadele de reordonare. Ascuns ochiului meu introspectiv, bagajul cel mai greu era plin de imagini. Imaginile mele limitative.
Toată viața de adult m-am asociat cu imaginea unei persoane cheltuitoare, consumatoare. Mulți ani nici nu am vrut să schimb nimic în legătură cu asta, însă de curând am decis să schimb acest aspect și să cultiv un mindset de investitor. Nu mă vedeam absolut deloc ca fiind unul și aveam un blocaj în a trece la nivelul următor, deși la nivel conștient înțelegeam ce am de făcut.
După multe cursuri urmate, cărți citite și niște ședințe de Change Strategy, am realizat care era blocajul meu: mă percepeam ca pe o persoană cheltuitoare, iar a deveni investitor reprezenta pentru mine o schimbare de IDENTITATE, o transformare în cineva cu care eu nu mă puteam asocia, o identitate complet nouă și necunoscută. Recent am realizat că unul dintre motivele pentru care nu mă puteam asocia cu un investitor era pentru ca aveam o imagine complet nerealistă și distorsionată a ceea ce înseamnă o persoană care investește.
În capul meu, un investitor arăta astfel: bărbat, preocupat și cu adevărat pasionat de lumea financiară, eventual îmbrăcat într-un anume fel, petrece mult timp pe laptop, citește știri, publicații financiare, are cunoștinte solide din domeniul financiar, și, în plus, are deja un surplus financiar pe care îl poate investi.
Aici apărea problema mea în implementarea schimbării dorite: faptul că nu bifam absolut niciuna din (ceea ce credeam eu că sunt) caracteristicile investitorului. Trăiam cu imaginea investitorului – una de care nici măcar nu eram conștientă, imagine care nu era în concordanță cu propria persoană.
Odată ce am conștientizat și pus la îndoială această imagine, m-am uitat în jur și imediat am găsit în comunitățile din care fac parte exemple de investitori care nu erau copii fidele ale imaginii din capul meu.
În paralel, am lucrat cu mine să mă dezidentific de imaginea consumatorului. Mi-am confirmat că ceea ce îmi doream era posibil și că nu TREBUIE să fiu într-un anumit fel pentru a putea să investesc (chiar și la nivel micro), că oricine poate face asta dacă își dorește cu adevărat și dacă are un telefon cu acces la internet și puțin timp de petrecut în educare și research.
Odată ce am acceptat să las în urma vechea ,,identitate” și să o adopt pe cea nouă, a fost un proces relativ simplu. A ajutat și faptul că mi-am construit alte imagini ale investitorului în minte, am adăugat perspective și posibilități noi – adică imagini ale investitorilor femei (multe tinere), unele cu joburi normale, fără cunoștințe la nivel de expert în domeniul financiar, ci doar cu niște know-how de bază, research constant și puțină disciplină.
Cuprins
DEFINIREA IMAGINII LIMITATIVE ȘI UTILITATEA CONȘTIENTIZĂRII ACESTEIA
Multora dintre noi ne este cunoscut conceptul de ,,credințe limitative”. Sau, chiar dacă nu ne este familiar conceptul în sine sau definiția acestuia, cu siguranță am trăit și, într-o mai mare sau mai mică măsură, încă trăim cu credințe limitative. Unii dintre noi rămânem blocați ani în șir și nu reușim să acționăm într-o direcție concretă pentru că, undeva în mintea noastră, există o convingere adânc înrădăcinată ca ,,Nu sunt suficient de…” sau ,,Eu nu pot să…”. Unii dintre noi ne oprim să atacăm sau măcar să punem la îndoială veridicitatea acestor credințe.
Dar ce sunt aceste credințe sau convingeri limitative? Conceptul a fost prima dată teoretizat în contextul Psihologiei Cognitiv-Comportamentale (CBT) de către Aaron Beck sub forma de “core beliefs” (“credințe de bază”) și reprezintă interpretările pe care ni le dăm asupra experiențelor noastre, niște scheme în baza cărora procesăm și interpretăm ce ni se întâmplă.
Acestea pot fi despre sine, despre lume și despre viață în general. Aspectul lor dominant este că sunt eronate, din punct de vedere obiectiv, și nu servesc decât la a ne împiedica să realizăm lucrurile pe care ni le dorim. Fantome ale trecutului nostru, ele rămân mereu în apropierea noastră și ne însoțesc în liniște prin viață, punându-ne piedici la tot pasul.
Și astfel, ajungem la subiectul despre care am făcut referire prin exemplul personal de mai sus, și anume conceptul de IMAGINE LIMITATIVĂ, pe care îl consider înrudit cu și direct derivat din cel al credințelor limitative.
Imaginea limitativă poate fi definită ca o vizualizare, un film sau chiar o poză, derulată la nivel mental. Este o imagine în care eu, ca om, mă simt incomplet și care îmi creează disconfort mental și/sau emoțional. Ea reprezintă, de fapt, o proiecție, o imagine disfuncțională, pe care o utilizez ca punct de referință în luarea deciziilor și care astfel ajunge să mă blocheze în manifestarea potențialului meu.
De ce este relevant conceptul de imagine limitativă? Pentru mulți dintre noi, este foarte posibil să rezolvăm partea lingvistică a credințelor noastre limitative (să le demontăm chiar, la nivel cognitiv), însă există riscul să rămânem blocați într-o imagine pe care creierul nu o poate elimina atât de ușor, tocmai pentru că este mai puțin evidentă decât o convingere limitativă de tipul ,,Lumea este un loc neprietenos și periculos”.
Astfel, rămânem blocați în diverse roluri – precum cel de victimă, de salvator, de ,,Eu nu pot să [x]”, ,,Eu sunt [doar un angajat/cheltuitoare/impulsiv, etc]” și, fără să ne dăm seama, ajungem să îi lăsăm pe alții să decidă pentru noi. Rămânem prizonierii unor pattern-uri nesănătoase, care, după suficiente repetări, pot da naștere unor imagini de sine distorsionate, acestea fiind niște ingrediente mai mult decât suficiente pentru dezvoltarea anxietății, burnout-ului sau a depresiei.
Ne ajută să conștientizăm și să lucrăm cu imaginile noastre limitative, pentru a facilita anumite transformări personale, dar și pentru a evita să intrăm în pattern-uri nesănătoase, cum ar fi sindromul impostorului.
Mai devreme povesteam despre imaginea limitativă a investitorului. Dacă eu nu reușeam să deconstruiesc imaginea limitativă pe care o aveam despre investitor, atunci ar fi fost complet inutil să îmi schimb laptopul, să încep să urmăresc anumite publicații sau să am un anumit stil de viață, dacă, la finalul zilei, nu mă puteam identifica cu aceasta imagine. Și nici nu este este realist sau sănătos să o pot face vreodată, pentru că ar fi o transformare de sine. Ar fi ca și cum am trata toate simptomele, fără să adresăm boala ce le cauzează.
De aceea, când vizualizăm ceva ce vrem să schimbăm la noi, ne-ar ajuta în primul rând să ne asigurăm că nu s-a strecurat o imagine limitativă acolo. Dacă obiectivul către care țintim este limitativ și, la finalul zilei, chiar toxic, atunci riscăm să cădem în niște incongruențe și, chiar dacă avem senzația că ne-am atins scopul, de fapt nu îl recunoaștem, pentru că ne așteptam să fie altfel.
Imaginea limitativă se poate răsfrânge pe nesimțite în mai multe arii din viața noastră, precum, relația noastră cu banii, parenthood, relația de cuplu, sau percepția corporală.
Percepția corporală, un concept atât de prezent în viețile tuturor, este un exemplu extraordinar. Majoritatea problemelor de percepție corporală pe care le avem vin dintr-o imagine limitativă pe care ne-am setat-o în minte. Să luăm o situație ipotetică – eu când mă gândesc la o femeie frumoasă, am în minte imaginea unei femei slabe (eu nefiind slabă), sau, din contra, îmi imaginez o femeie cu forme bine definite (iar eu sunt prea slabă și nu am forme). Dacă imaginea din oglindă nu corespunde cu ,,poza” femeii slabe/voluptoase/înalte/cu păr drept/etc. pe care o am în vedere ca ,,standard de frumusețe”, atunci eu nu o sa mă simt bine în corpul meu, și, astfel, se creează și persistă problemele de imagine corporală pe care mulți dintre noi le avem.
Imaginea limitativă în relațiile amoroase are și ea o putere creatoare, pe de o parte, sau distructivă, pe de altă parte. Căutăm un partener de viață cu toții însă, în căutarea noastră, alergăm deseori în mână cu o poză a partenerului ideal și nu îi ,,vedem” pe cei care nu seamănă pozei noastre. Este poza din mână ceva ce am ales conștient? Este persoana din imagine ceea ce noi căutăm cu adevărat? În cazul imaginii limitative, poza pe care o folosim în identificarea partenerului nostru poate să ne limiteze potențialul de a găsi o persoană cu care să fim cât mai compatibili.
CUM IDENTIFICĂM ȘI ADRESĂM IMAGINILE LIMITATIVE
1. CONȘTIENTIZAREA IMAGINILOR LIMITATIVE
Primul pas este să conștientizăm că am creat o imagine limitativă într-un anumit aspect al vieții. Câteva exemple de imagini limitative cu care ne putem confrunta: antreprenor, frumusețe, iubire, feminitate/masculinitate, corporatist, artist, mamă/tată – sau, mai general, orice idealizare.
Cum putem să conștientizăm imaginile limitative pe care le avem când ne stabilim un obiectiv? În primul rând, folosind introspecția, ne putem întreba: ce îmi propun să fac, cum îmi propun să fiu?
Atunci când îmi imaginez că sunt mamă, ce îmi vine în minte prima oară? Această imagine, care apare în mintea mea, a fost ea indusă de societate? Sau, poate, este o imagine din copilăria mea?
Spre exemplu, s-ar putea ca prima imagine care îmi trece prin cap să fie cea a unei femei în bucătărie – asta înseamnă că, pentru mine, a fi mamă înseamnă să petrec mult timp în bucătărie gătind și, atunci, pentru că nu mă identific deloc cu această imagine, există riscul ca în momentul în care devin mamă, să resimt această schimbare în mod negativ, ca fiind o schimbare drastică, care îmi afectează chiar esența identității.
Astfel, în exemplul dat, este posibil ca toate acțiunile mele să meargă în direcția de a deveni precum mama din poza imprimată în subconștientul meu, și să fiu nefericită încercând să devin ceea ce cred eu că este o mamă bună, dar care nu are nicio legătură cu identitatea mea de bază.
Soluția nu este să fac ceva anume, ci mai degrabă să nu mai fac ceea ceea ce îmi provoacă sentimente de vinovăție – să nu petrec mult timp în bucătărie.
Dar, pentru a face asta, este nevoie mai întâi să realizez că motivul pentru care stau prea mult în bucătărie (deși urăsc să fac asta) este pentru că, de fiecare dată când mă gândesc la a fi mamă, îmi vine în minte imaginea mamei mele cu șorțul pe ea, care stătea în bucătărie aproape toată ziua și rar se juca cu mine.
Ce am de făcut, în acest caz, este să îmi dau seama că am redus conceptul de mamă, fără să vreau, la o imagine – cea a gospodinei care petrece timp în bucătărie și să îmi redefinesc ce înseamnă pentru mine a fi mamă. NU ce am trăit când eram copil, nu ce am văzut la alții, nu ce mi-a insuflat societatea, ci definiția personală a mamei.
Important este să ne imaginăm cum vrem să devenim, dincolo de cuvinte și minte și să ne conectăm la subconștientul nostru. Poate chiar să închidem ochii și să ne imaginăm noua identitate sau noua realitate pe care vrem să o creăm – și dacă apare o poză destul de clară, atunci să ne întrebam dacă nu cumva greșim când limităm toată experiența la o singură imagine? Să ne întrebăm, constant, dacă, nu cumva, este vorba de mai mult de atât? Să căutăm mereu contraexemple, oameni reali care ies din pattern-urile desenate de mintea noastră și imortalizate, pe tăcute, prin repetiție.
2. DEMONTAREA IMAGINILOR LIMITATIVE
Procesul demontării imaginilor limitative este diferit de la persoană la persoană si, de multe ori, implică inclusiv sprijin din exterior (mai multe ședințe cu un psiholog, un Change Strategist, un coach).
La baza demontării și înlocuirii imaginilor limitative stă înțelegerea nevoilor din spatele acestora. Pot exista situații în care constientizăm imaginea limitativă, însă avem reale dificultăți în a renunța la ea. Atunci, este momentul să ne întrebăm: care este nevoia din spatele dorinței de a păstra această imagine? Ce încercăm să protejăm, protejând această imagine limitativă? Ce obținem din existența acestei imagini?
După ce ne-am răspuns la aceste întrebări, putem începe să lucrăm cu aceste imagini limitative. Să realizăm, în primul rând, că sunt niște imagini fixe, rigide, ce nu permit schimbarea și să căutam să le înlocuim, pe cât posibil, cu imagini fluide.
Să flexibilizăm imaginile limitative din mințile noastre și să încercăm să ne raportăm la acestea ca la niște imagini care nu sunt fixe, ci dinamice, în schimbare. Pentru că limitarea pe care o aduce imaginea limitativă în viețile noastre provine din rigiditatea ei – este o poză, un cadru, o situație, o ipostază, o opțiune, o variantă… din multe, multe altele posibile.
Conceptul de imagine limitativă poate fi important pentru dezvoltarea noastră, deoarece nu putem crește și evolua când nu vedem mai multe variante și opțiuni, când suntem blocați într-un cadru fix. Avem toată puterea și astfel și toată responsabilitatea să ieșim din anumite narative limitative. Creând spațiu în locul care înainte era îngrădit, începem să respirăm mai bine, mai liniștiți, și începem să creăm în viețile noastre oportunitățile și schimbările care ni se potrivesc cu adevărat. Adesea, tot ce este nevoie să facem este doar un exercițiu de flexibilitate și de lărgire a perspectivei.
Dacă vrei să lucrăm împreună, programează o sesiune aici.
