Ai ajuns aici fiindcă ai încercat, măcar o dată în viață, să te lași de fumat. Și încă n-ai reușit. Eu am ajutat sute de oameni să scape de țigări iar în articolul de astăzi vreau să îți spun o poveste reală care să te ajute să înțelegi ce rol important joacă modul în care te vezi pe tine, identitatea ta, în faptul că, uite, continui să fumezi, deși o parte din tine nu mai vrea asta.
Îți va explica de ce în multe cazuri n-ai reușit să te schimbi, chiar dacă ai încercat. Ba chiar vei înțelege de ce anumite procese de coaching sau psihoterapie n-au funcționat pentru tine.
(apropo, dacă ești fumător, s-ar putea să te ajute GHIDUL Lasă-te de fumat – Do It Yourself pe care l-am creat – vine la pachet și cu o sesiune de Hipnoză!)
Dar continuă să citești și dacă nu te interesează să renunți la fumat acum. Te va ajuta să înțelegi cum funcționăm noi, oamenii, și să faci progrese în viața ta pe subiecte pe care ai mai încercat până acum, dar fără succes.
Cuprins
Renunțatul la fumat
Acum 7 ani, în timp ce îmi luăm certificarea în Programare Neuro Lingvistică, în Londra, am trăit unul dintre cele mai puternice momente de Insight pe care le trăisem până atunci. Eram într-o sală cu mulți partipanti, grupați în echipe; am nimerit cu un francez. Exersam “powerful questions” – întrebările puternice.
Clarificare pentru cei care au alte meserii decât psihoterapeuți, change strategiști sau coachi: o întrebare puternică e definită că fiind o întrebare care generează o căutare semnificativă după răspunsuri din partea celui căruia i-a fost adresată întrebarea.
Cu alte cuvinte, dacă eu îți pun o întrebare și tu îmi răspunzi imediat, cel mai probabil a fost o întrebare slabă. Te-am întrebat ceva ce știai iar tu doar ai scos răspunsul pe gură și mi l-ai comunicat. În schimb, dacă îți pun o întrebare care te pune pe gânduri, care te forțează să cauți intens după un răspuns, cel mai probabil e o întrebare pe care nu ți-ai mai adresat-o singur, care poate duce la niște răspunsuri pe care nu le-ai mai găsit până acum. Care ne pot ajuta să progresăm în atingerea obiectivului. Deci cu cât “clientului” îi ia mai mult să găsească răspunsul, cu atât întrebarea a fost mai puternică.
Să revenim: eram față în față cu francezul, exersam întrebările puternice, dar fiind o sesiune de antrenament, condițiile erau speciale: după ce el ne povestea despre obiectivul lui, noi ne puteam lua două minute ca să gândim și să formulăm întrebarea – încercând să generăm una cât mai puternică.
Subiectul lui Pierre:
Am analizat modul în care a formulat cerința, am cântărit puținele cuvinte și lucruri pe care mi le comunicase, iar după câteva zeci de secunde l-am întrebat:
Și Pierre a împietrit. A continuat să se uite fix în ochii mei, dar în scurt timp a început să se uite prin mine, în gol. Am început să număr în gând secundele care trec, ca o modalitate de a măsura puterea întrebării mele. După vreun minut Pierre a început să zâmbească și să dea ușor din cap de la stânga la dreapta, a scăpat un “merde” din colțul gurii, a mai tăcut câteva secunde, apoi s-a uitat la eticheta cu numele de pe pieptul meu și mi-a zis:
A fost un moment intens atât pentru mine cât și pentru Pierre, un exemplu care îmi vine frecvent în minte atunci când îi ascult pe oameni povestindu-mi despre ceea ce vor să schimbe în viețile lor.
M-am mai văzut cu Pierre o singură dată, două zile mai târziu, într-o pauză a aceluiași training. Mi-a zis că nu mai fumase nicio țigară de două zile. Habar n-am ce s-a întâmplat mai târziu. Mi-ar plăcea să cred că a fost suficient încât el să se lase de fumat, însă experiența pe care o am acum îmi spune că, cel mai probabil, a fost mai degrabă un început de schimbare. Puternic, necesar, dar pe care a fost nevoie să se mai construiască ulterior. Sau poate nu…
Dar de ce a fost atât de puternică întrebarea pentru Pierre?
Pentru că dacă te vezi pe tine, fundamental (ca parte din identitatea ta), ca fiind “genul de om care nu renunță”, și îți propui să realizezi ceva dar îl formulezi ca pe o renunțare (de exemplu să “te renunți la fumat”), generezi în interiorul tău un conflict. O parte din tine vrea să renunțe, dar cealaltă simte că n-ar trebui să renunțe, fiindcă dacă ar face-o ar invalida o parte din identitatea ta.
La fel dacă ai vrea să “te lași de fumat”.
Și identitatea ta e importantă. Cum te vezi pe tine contează. Fiindcă ne întrebăm toată viața cine suntem și nu-i o intrebare la care se răspunde ușor. Motiv pentru care avem reflexul de a apăra acele puține părți pe care credem că le-am înțeles despre noi și care constituie identitatea noastră.
Ca să anulăm conflictul, uneori e suficient să schimbăm modul în care formulăm obiectivul. Alteori, e nevoie să ne ajustăm identitatea și modul în care ne vedem pe noi. Atunci când lucrez cu clienții pe “fumat”, ca să fiu sigur că schimbarea se produce și persistă în timp, îmi place să le fac pe amandoua. De aceea, unul dintre primele lucruri pe care le spun oamenilor care vin la mine pentru a “renunța la fumat” sau pentru “a se lăsa de fumat” este:
Pentru sănătatea ta și a oamenilor dragi ție, pentru a nu te mai expune celor peste 18 boli la care fumatul contribuie, pentru liniștea ta mentală, pentru că banii pe care îi dai pe țigări ar putea fi folosiți în moduri mai bune dar și fiindcă, fundamental, te ajută să te aliniezi cu cine ești tu de fapt. Și nimeni nu s-a născut fumător. Nimeni.
|
|
Identitatea și rolul ei în procesele de schimbare
Atunci când lucrez cu clienții mei pe subiecte care țin de obiceiuri negative cum ar fi fumat, mâncat emoțional, anxietate sau prea mult social media, de foarte multe ori ne focalizăm și pe a schimba modul în care ei se văd pe ei.
De fapt, identitatea asta este: modul în care noi ne percepem pe noi, cine credem că suntem. Un set de credințe legate de ce suntem în stare să facem, ce gen de oameni suntem și cine nu suntem.
Vezi tu, e ca și cum, în micro-deciziile de zi cu zi, subconștientul nostru ar încerca să ne păstreze aliniați cu cine știe el că suntem. E ca și cum ar spune “Da, tu zici acum că vrei să te lași de fumat, dar să fim serioși, tu ești fumător de X ani. e greu” sau “Da, ne propunem noi să ieșim la alergat mâine dimineață, dar tu ai ai fost întotdeauna mai plinuț, mai “bine făcut”, nu ești genul care aleargă”.
Pe de altă parte, am fost de multe ori martorul unor schimbări de identitate majore, care au persistat în timp.
Ca să dau și un exemplu personal, acum +12 ani, când începusem să alerg câte 42 de km la maratoane și triatloane, într-o zi mi-a încolțit în minte gândul ăsta, că “băi, eu am fost întotdeauna alergător, dar n-am știut. Pur și simplu, 28 de ani n-am alergat, fiindcă n-am știut că-s alergător.”
Astăzi, 10 ani mai târziu, din cauza unei accidentări, alergatul a fost înlocuit de bicicletă, urcări pe munte și vâslit la rowing-machine. Deși nu mai alerg decât foarte rar, eu mă văd în continuare ca “un alergător”. A rămas parte din identitatea mea. În momente în care îmi vine în minte să renunț la ceva fiindcă e prea greu, îmi apare frecvent gândul “Andrei, ești alergător de cursă lungă, tu nu te oprești doar fiindcă devine greu. Nu-ți mai place – ok, te poți opri. Dar nu te oprești doar fiindcă simți că nu mai e ușor.”
Ca o paranteză, partea din coaching care se ocupă cu schimbarea identității își are baza în 3 domenii:
- psihologia narativă (fiindcă implică povestea pe care ți-o spui despre tine și cine ești)
- neuroștiință (fiindcă modul în care folosim cuvintele și imaginile din mintea noastră ne reprogramează mintea, mai ales dacă o facem sub hipnoză, în stare de transă)
- și în psihologia pozitivă (fiindcă oricât de stupid ar suna, dacă îți repeți suficient de mult în mintea ta ceva, acel ceva crește și devine parte din identitatea ta – fiecare dintre noi am experimentat asta cu gânduri negative sau credințe limitative; poate e momentul să o experimentăm și cu gânduri pozitive și credințe care ne fac mai puternici)
De exemplu, dacă mă văd ca fiind alergător sau sportiv, răspunsul la “mergem să mâncăm o pizza și o prăjitură și să bem o bere” nu are cum să fie “da” în fiecare zi; poate doar atunci când sărbătoresc vreo reușită.
Dacă însă încă mă văd pe mine ca băiatul plinuț pe care toți îl strigau “grasu”, situația se schimbă.
La fel cu fumatul. La fel cu procrastinarea. La fel cu problemele care țin de stimă de sine. La fel cu performanța profesională.
Pur și simplu, comportamentele noastre din prezent sunt în mare parte modelate de modul în care CREDEM că vom fi în viitor. Iar ceea ce credem despre viitor este, din păcate, în mare parte, influențat de modul în care vedem lucrurile în prezent. Înțelegi? Nu poți să lași la voia întâmplării modul în care te vezi pe tine astăzi. Pur și simplu nu-ți permiți să nu schimbi asta. E prea riscant.
La sfârșit te las cu o sugestie cât un început de schimbare
În loc să te întrebi “cum obțin X în viața mea” întreabă-te:
Cu alte cuvinte, în ce feluri e nevoie să-mi modific modul în care mă văd eu pe mine, ca să pot face ceea ce îmi doresc să fac și să obțin ceea ce îmi doresc să obțin, natural, ușor, fără efort?. Ca o consecință naturală a faptului că sunt cine sunt.
În loc de PS:
Sigur, în ceea ce privește fumatul lucrurile sunt un pic mai complexe; pe lângă identitate, avem nevoi psihologice pe care fumatul ni le bifează iar în multe cazuri avem și componenta de dependență de nicotină care contribuie la acest obicei nociv.
Tocmai de aceea în Ghidul “Lasă-te de fumat“ pe care l-am construit problema e abordată multidisciplinar (hipnoză, programare neurolingvistică și tehnici de auto-reglare emoțională cu efect imediat) – dar componenta de identitate este esențială.
Poate cunoști pe cineva care se gândea că ”într-o zi”, i-ar plăcea să redevină nefumător. Dă-i linkul către Ghid, e un prim pas. Și poate decide el dacă și când vrea să îl facă pe următorul. Cine știe, poate ca pentru cineva acea zi a venit, în sfârșit. 🙂
Pe curând,
Andrei Roșca
Whisper – Center for Strategic Change
|