Ce este Whisper – Center for Strategic Change?

Dacă citești aceste rânduri, înseamnă că te numeri printre cei care-și doresc mai mult. Și știu că pot mai mult.

Vrei să înveți lucruri și să explorezi, dar poate simți că te-ai blocat undeva pe parcursul călătoriei tale. Sau pur și simplu îți dorești să mergi mai rapid, să accelerezi procesul.

Vei găsi aici resurse care te pot ajuta să-ți schimbi viața – în direcția în care vrei tu să ți-o schimbi, indiferent dacă e vorba de plan personal sau profesional, și să fie sustenabil pe termen lung. Să treci de la “felul în care sunt lucrurile acum” la “cum mi-aș dori să fie”, să-ți cultivi potențialul extraordinar – care există în noi toți. E despre claritate, eliminarea credințelor limitative, accesarea de noi opțiuni și, nu în ultimul rând, acțiune!

Whisper – Center for Strategic Change

Whisper – Center for Strategic Change este o organizație globală care ajută oamenii care vor să schimbe lucruri în viața lor să facă schimbarea într-un mod eficient și sustenabil, indiferent dacă este vorba despre obiective care țin de viața personală sau de cea profesională. Facem asta în 3 feluri:

 

  1. Dacă preferi să lucrezi cu un Change Strategist: prin sesiuni 1 la 1 cu unul dintre specialiștii nostri formați în Change Strategy Method. Vezi aici detalii.
  2. Dacă preferi să lucrezi singur, în ritmul tău, dar ai nevoie de procese sigure, testate deja pe sute de oameni și direcții pas cu pas: prin programele și resursele de pe secțiunea Do It Yourself
  3. Dacă preferi lucrul în grup: prin programe de grup sau training-uri, pe care le organizăm de câteva ori pe an. Le anunțăm pe Newsletterul 0+ Insider, la care te poți abona gratuit AICI.

 

Whisper – Center for Strategic Change a fost fondat în 2020 de Andrei Roșca.
Andrei Roșca are 20 ani de experiență ca antreprenor, timp în care a fondat mai multe firme și proiecte înainte să descopere că ceea ce vrea să facă este să ajute oamenii să se schimbe. Din 2016 se concentrează 100% doar pe asta. A urmat mai multe școli de coaching și a citit nenumărate cărți, pe care le-a ales special astfel încât să fie diferite, pentru a crește șansele să ajute oamenii prin ceea ce face și să se muleze pe nevoile fiecărei persoane.

 

Foarte multe școli de coaching sunt bazate pe ideea că există un singur mod (de obicei cel al școlii respective!) prin care toată lumea poate să fie ajutată. Mai mult de atât, strategiile și tehnicile recomandate se bat deseori cap în cap: există lucruri care sunt recomandate în anumite școli și sunt complet interzise în alte școli.

 

O minte suficient de deschisă poate ajuta oamenii mai mult decât una care crede că există un singur mod corect de a face lucrurile. Andrei a explorat resurse, tehnici și soluții din toate școlile și le-a folosit în sesiunile cu clienții, pentru a vedea ce funcționează și în ce context. A pus cărămidă peste cărămidă și a început să construiască un sistem propriu, flexibil, care integrează tot ce a învățat, pe care l-a numit Change Strategy Method.

 

Este un proces pe care l-a testat și îmbunătățit în urma a mai mult de 5000 de ședințe individuale și care dă rezultate evidente și măsurabile.

 

Următorul pas a fost să scaleze impactul acestor schimbări: a selectat personal o mână de oameni care au făcut cu el o formare prin care la rândul lor au învățat cum să fie Change Strategists și cum pot să-i ajute mai mult pe cei din jur.

 

Change Strategy Method (CSM)

Change Strategy Method (CSM) este o metodă interdisciplinară de facilitare a schimbării. Un Change Strategist își ajută clientul să-și găsească propriile soluții și să-și accelereze procesele de dezvoltare, indiferent dacă acestea țin de viața personală sau profesională.

Metoda folosește ca bază de pornire elemente din coaching-ul co-activ și construiește un proces unic, personalizat, pentru fiecare client, utilizând tehnici din Intervenții Strategice, Cognitive Behavioural Therapy, Neuro-Linguistic Programming, Milton Model, Ericksonian Hypnosis și Nonviolent Communication.

CSM este o metodă centrată pe prezent și orientată către viitor, pragmatică, se concentrează pe rezultate și încurajează acțiunea și asumarea responsabilității.

Procesul a fost construit de Andrei Roșca începând cu anul 2018 și îmbunătățit constant în următorii ani, fiind puternic influențat de abordările unor specialiști în schimbare ca Milton H. Erickson, Irvin D. Yalom, Tony Robbins și Shunryū Suzuki.

De asemenea, Andrei a învățat direct de la oameni cum ar fi Tony Robbins, Cloe Madanes, Richard Bandler, Joe Dispenza, Joe Navarro și Kaifi Iraklis. Poți citi mai multe despre Andrei aici.

 

Cu ce te-ar putea ajuta un Change Strategist?

  1. Să aduci claritate în probleme complexe și complicate, fără a pierde din nuanțe.
  2. Să descoperi perspective noi, dar și credințe care te pot încurca sau limita în ceea ce-ți propui să schimbi.
  3. Să înțelegi costurile unor schimbări pe care ți le dorești.
  4. Să primești recomandări de resurse și unelte care te pot ajuta să-ți accelerezi progresul – într-un mod măsurabil.
  5. Să găsești sensul unor lucruri.
  6. Să te înțelegi mai bine și să descoperi cum reacționezi în anumite contexte, dar și să te concentrezi pe ce poți face și să acționezi.
  7. Să creezi o structură care să te ajute să îți formezi obiceiuri noi, să-ți pui singur întrebările potrivite și să îți dezvolți un proces pentru a lua decizii.
  8. Să te deblochezi atunci când simți că nu mai reușești să dai singur de cap firelor.
  9. Să preiei înapoi controlul asupra vieții.

Însă cel mai bun mod de a înțelege ce înseamnă Change Strategy Method este să fii parte dintr-un astfel de proces și să lucrezi cel puțin o ședință cu unul dintre colegii noștri.

Join 0+ Insider

Newsletterul 0+ Insider este cel mai bun loc unde să ne urmărești. Vei avea acces la insight-uri utile într-un proces de schimbare, informații de culise legate de ce punem la cale (inclusiv workshopuri pe care le anunțăm doar pe mail), recomandări de cărți și altele.

Ce NU vei primi? Informații superficiale, pline de cuvinte stufoase, concepte obosite și deja super-reciclate, “tips & tricks” sau “growth hacks”. Îți vom scrie doar când avem ceva valoros de împărtășit.

Meniu
Powered By MemberPress WooCommerce Plus Integration