Alina Oțelea

Based in: București

Cu ce te pot ajuta:

• Să îți stabilești și atingi obiective personale și profesionale
• Să capeți claritate atunci când te afli în fața unor decizii importante
• Să alegi cariera potrivită pentru tine sau să evoluezi în cea pe care o ai deja
• Să îți folosești timpul mai bine și să devii mai eficient
• Să îți amintești că ești “suficient de…”

Despre mine:

De mai bine de 15 ani, lucrez cu oameni din toate colțurile lumii, în start-ups și corporații, am făcut parte din echipe sau le-am coordonat. Am învățat că totul se reduce la oameni: la percepții, temeri, bucurii, conectare. Și că, de multe ori, contextul și oamenii din jur ne colorează percepția asupra propriei persoane.

Au fost oameni în viața mea care m-au ajutat să îmi clarific ce e important pentru mine, cum să ajung acolo unde îmi doresc eu, nu unde cred alții ca ar trebui să fiu. Iar apoi a venit timpul să încerc și eu să fac același lucru pentru alți oameni, care au nevoie doar de un pic de claritate pentru a se debloca.

Meniu
Powered By MemberPress WooCommerce Plus Integration