Shownotes / Timestamps:
(00:00) Intro
(00:51) De ce uneori podcastul ajunge în plan secundar
(03:03) Ce fac când am un puseu de inspirație
(03:45) La ce m-am gândit pentru următoarea perioadă
(05:50) Cum validez o idee
(08:01) Ce e actual pentru mine astăzi
(08:38) De ce am zburat pentru prima dată cu avionul
(09:23) De ce mi-am făcut primul card de debit
(10:52) Ce am simțit la primul zbor cu avionul
(12:53) De ce „Iluzia controlului” e un workshop diferit
(13:44) Ce îmi spune vocea din capul meu
***
Salut. Sunt Andrei Roșca, change strategist.
Ceea ce urmează este transcrierea acestui episod din podcastul meu, ZeroPlus (0+).
Dacă îți place, te poți abona (gratuit!) AICI și vei primi pe mail mai multe resurse utile într-un proces de auto-cunoaștere și schimbare. Află mai multe!
***
Hello!
Mă gândesc de ceva timp să reiau podcastul cu o frecvență mai ridicată decât în ultima vreme. Am lăsat-o un pic mai încet cu podcastul, episoadele au fost un pic mai rare în ultimile luni, în mod deliberat. A fost o decizie, pentru că mi-am dat seama că – în sfârșit mi-am dat seama! Nu! 🙂 Mi-am dat seama de mult – că nu pot să fac toate lucrurile la nivelul ideal la care aș vrea să le fac, și că am nevoie să aleg.
Și am tot ales în ultimii ani între proiecte și am fost nevoit să las unele în plan secundar sau pe altele chiar să le opresc de tot.
În ultimile luni, podcastul a stat într-un plan secundar în prioritățile mele. Podcastul este modul în care eu dau mai departe lucruri. Îmi place să share-uiesc lucruri, să le împărtășesc cu oamenii care îl ascultă. Și vreau să cred că îi ajută și le face viața un pic mai ușoară sau mai frumoasă sau mai bună.
Doar că, în același timp și alte lucruri pe care eu le fac, de exemplu programele mele mai lungi sau workshop-urile sau lucrul 1 la 1 cu oamenii, și astea fac același lucru. Și astea ajută oameni, și în astea simt că dau informații.
Și când încep să se bată pe același timp, mi-e destul de natural că au câștig de cauză cele care mai au și alte beneficii.
Adică și ajută oameni, dar în același timp îmi fac și munca mea sustenabilă pentru că întorc niște bani către mine și în același timp simt că de multe ori în workshop-uri, programe și cu atât mai mult în ședințe 1 la 1 pot să mă duc mult mai profund și să ajut mult mai mult un om, sau mai mulți oameni, pentru că acolo avem un feedback loop.
Spun ceva și apoi pot să văd reacțiile în cealaltă persoană sau în celelalte persoane și apoi mai spun ceva și mai spun și ei ceva și se crează un dialog și dialogurile astea sunt mai constructive decât a vorbi de unul singur și a spera că la capătul celălalt e cineva care ascultă și care își ia suficientă valoare.
Și atunci, ideal ar fi să pot să fac amândouă tipurile de acrivirăți și de multe ori pot, dar uneori când devine aglomerat, de obicei pun podcastul în plan secund pentru o perioadă scurtă de timp.
Și asta s-a întâmplat în ultimile luni.
Și am o listă lungă de subiecte pe care aș vrea să fac episoade, doar că acum am simțit așa un puseu de inspirație, cum mi se mai întâmplă din când în când, nu foarte des, și am învățat să mă apuc cu ambele mâini de momentele astea de inspirație.
Și în ciuda faptului că mai am 20 de minute și tre’ să ies pe ușă și să merg spre primul workshop fizic, față în față, pe care îl organizez anul ăsta, am zis să apăs pe record și să vă spun la ce m-am gândit.
M-am gândit ca în următoarea perioadă să public ca episoade de podcast un fel de jurnal. Poate e mult spus. Niște episoade care nu știu încă cât de scurte sau lungi vor fi, probabil vor varia, în care să share-uiesc cu voi niște lucruri care mi s-au întâmplat mie în ziua respectivă și, ideal, niște lucruri pe care eu le-am învățat sau de care mi-am reamintit ca urmare a acelor evenimente întâmplate în ziua aia.
Nu știu cât de posibil e. Genul ăsta de dialog intern eu îl am în fiecare zi. De multe ori îl pun în scris într-un jurnal și mă ajută foarte mult. Eu simt că învăț din lucrurile astea.
Și îmi aduc aminte de alte episoade pe care le-am făcut, similare cu ideea asta, și care au fost foarte bine primite și oamenii mi-au spus că i-au ajutat.
Și atunci, îmi propun ca în următoarea perioadă, nu știu dacă chiar zilnic, să vedem. Mi-ar plăcea să fie zilnic, probabil că nu o să fie chiar zilnic, pentru că episoadele astea mai au nevoie să fie și editate, și puse online, și trimise, și atunci nu ține doar de mine și de frecvența mea de a le înregistra, ci e un sistem un pic mai complex acolo și e posibil să nu permită update-uri zilnice, dar mai frecvent decât până acum.
Vreau să fac o perioadă, nu știu cât, o săptămână, trei săptămâni, o lună, în care să share-uiesc cu voi ceva. Ideea zilei. Ideea zilei din punctul meu de vedere, dar evident voi încerca să selectez niște idei care simt că i-ar putea ajuta și pe alții.
Mi se pare mișto! Mă entuziasmează ideea asta și e mare lucru, pentru că în ultimile luni am căutat un pic inspirație în zona asta de podcast, că s-a tot scurs prin alte părți. Și sper să fiu la fel de entuziasmat și mâine de această idee.
Dacă nu, atunci nu o să se întâmple.
De altfel, am de gând să ascult această înregistrare mâine și să văd dacă mi se mai pare o idee la fel de bună.
Dacă a fost doar ceva de moment, probabil că nu o să ascultați episodul ăsta niciodată și e încă un moment în care Andrei a vorbit de unul singur, doar că de data asta a ținut și un microfon în mână.
Dacă însă sunt la fel de entuziasmat de idee, atunci o s-o luăm ca pe un experiment pentru o perioadă scurtă de timp și să vedem dacă are sens și pentru voi cei care ascultați.
Și dacă are, vă rog să-mi dați feedback ca să știu să continui.
Dacă nu, parcăm acest proiect și probabil o să revin la lista mea de subiecte pe care voiam să le abordez în podcast.
Însă în momentul de față cred că ar fi mai sustenabilă ideea asta cu jurnalul pe termen scurt – mediu, pentru că presupune mai puțină pre organizare din partea mea și pot să intru mai repede în subiect, fiind și subiecte calde din ziua respectivă și să vorbesc un pic mai nestructurat, ceea ce s-ar putea să ajute – de obicei ajută – ca să pot avea un output de informație, de conținut mai mare în perioade care sunt aglomerate și în care, cum spuneam, inspirația mea se duce – e canalizată, nu se duce singură – e canalizată în alte părți.
Bineînțeles, m-am gândit să vă spun ce e actual pentru mine astăzi. Și ce este actual pentru mine astăzi e faptul că țin acest workshop și este un workshop – „Iluzia controlului” se numește, poate ați văzut prin newsletter – și e un workshop pe care îl țin pentru prima dată.
Și a fost foarte interesant pentru mine să mă observ în ultimile două trei zile, când se apropia ziua workshop-ului, că am emoții.
Ceea ce îmi aduce aminte de un moment de acum mulți mulți ani când am zburat pentru prima dată cu avionul. Și îmi aduc aminte că am fost la Timișoara. Am mers de la București la Timișoara și am luat avionul, deși era nejustificat din punct de vedere financiar și mai ales pentru perioada aia în care nu stăteam deloc bine cu banii.
Dar a fost justificat. Modul în care mi-am justificat zborul ăsta la Timișoara a fost: „Băi, odată și-odată tot trebuie să zbor și eu cu avionul, să vedem cum e. O să vreau să călătoresc peste niște ani, când o să mai am și eu niște bani”.
Și am făcut foarte multe lucruri de genul ăsta în viață.
Îmi aduc aminte că primul card de debit pe care mi l-am făcut, mi l-am făcut într-o perioadă în care voiam și eu să am un card, să văd cum e și să încep să mă obișnuiesc cu ideea asta de carduri. Era, tot așa, acum mulți ani.
Problema era că nu aveam bani. Principala întrebare pe care am pus-o atunci la banca în care am intrat să-mi fac un card era: „Câți bani am nevoie să am minim pe card?” ca să poată să-mi facă cardul. Se făcea o depunere. Nu știu cât era. 5 lei, 10 lei, 20 de lei nu mai știu, 50 de lei. Mă rog, echivalentul de atunci.
Și a doua întrebare era: „Și după ce îmi dați cardul, pot să-i scot de pe card banii ăia?” Că nu puteam să-i las acolo, că nu aveam suficienți, aveam nevoie de banii ăia.
Mi se pate foarte amuzant!
Sunt multe lucruri pe care le-am făcut așa. Le-am forțat un pic, le-am făcut mai devreme decât aș fi avut nevoie. Dar întotdeauna a fost bine, pentru că în momentul în care am avut pe bune nevoie să înțeleg, să știu cum funcționează un card, să știu cum e zborul cu avionul și cum e pentru mine să zbor cu avionul, și multe alte lucruri, de obicei momentele alea m-au găsit pregătit, fiindcă le făcusem înainte să fie nevoie, înainte să fiu aruncat în ele, mă expusesem eu treptat la lucrurile alea.
Și îmi aduc aminte, ca să revin la zborul la Timișoara, nu am avut foarte mari emoții. Eram curios și atât. Și în momentul în care avionul a început să ruleze pe pistă și s-a ridicat de la sol, mi-au transpirat brusc palmele.
Și îmi aduc aminte că a fost prima dată când mi s-a întâmplat mie așa ceva. Și îmi aduc aminte, aproape am o fotografie: unde eram, cum stăteam în avion și încă eram lipit de scaun, pentru că tocmai se ridica avionul și aveam palmele desfăcute în fața ochilor și mă uitam la palmele mele și nu îmi venea să cred că sunt umede.
Și era un sentiment… Înțelegeam ce e: „Cred că am emoții! Pare că am emoții legat de decolarea asta, mai mari decât îmi imaginam”, dar eram curios, surprins, dar mai degrabă curios.
Cumva, curiozitatea asta față de cum reacționează corpul meu și psihicul meu la experiența asta era mai mare decât frica. Eram: „Băi, ești nebun? Ia uite! Sunt umede palmele!”
Bine, nu vorbeam cu voce tare, că zburam singur acolo și lângă mine era altcineva pe care nu îl cunoșteam, și probabil că i se părea foarte ciudat că eu singur am palmele întinse așa și mă uit la ele ca și cum aș fi hipnotizat. Dar mi-a rămas în minte momentul. E un fel de curiozitate și surprindere legată de mine.
Și e similară astăzi și a fost similară în ultimile două zile pregătindu-mă pentru workshop-ul ăsta, pentru că am ținut multe workshop-uri și workshop-uri mult mai complexe și mai complicate și training-uri de cânte 4 zile una după alta, 8 ore pe zi și lucruri de genul ăsta la audiențe mult mai mari și în contexte mult mai de speriat. Și sunt destul de obișnuit cu asta, doar că ăsta de astăzi într-un fel se simte diferit.
Și se simte diferit pentru că este o asumarea mai mare a unor idei pe care le am și e un experiment într-o măsură destul de mare. Are niște elemente foarte clare acolo, dar e un test.
Cred că mulți oameni n-ar face asta. N-ar face-o că n-ar avea – nu vreau să zic că n-ar avea curaj – ar simți că: „Nu mai bine stai tu în zona de confort și faci doar ce ai făcut până acum, care oricum îți ies bine și oamenii le apreciază și știi sigur că le apreciază?”.
Și am vocea asta în cap și mă surprinde că o am.
Am auzit-o de zeci, sute de ori la alți oameni descrisă și de obicei eu sunt ăla care încearcă să-i potolească, să-i liniștească și să le spună că e normal în contexte de genul ăsta.
Ei! De data asta, mă surprinde că mă mai trezesc și eu cu self talk-ul ăsta și sunt: „Băi, credeam că a amuțit vocea asta în ultimii ani!”, dar uite că din când în când se mai trezește și are păreri despre ce ar trebui să facem.
Deci, asta e ideea de astăzi care mi-a condus ziua. Un excitement că fac acest workshop și cred că o să iasă bine și îmi doresc să iasă bine și în același timp aceste emoții, ceva mai multe decât de obicei într-un context similar, care mă amuză, îmi plac, dar sunt și un pic inconfortabile în același timp.
Da! Atât pentru astăzi.
Poate ne auzim și mâine sau poimâine.
Mulțumesc! Și orice fel de feedback mă ajută.
***
Dacă ți-a plăcut acest episod, nu uita că poți să te abonezi la newsletterul 0+ (ZeroPlus) Insider și vei primi un ebook gratuit cu mai multe resurse utile într-un proces de auto-cunoaștere și schimbare.
Sau poți asculta mai multe episoade din podcastul 0+ ZeroPlus, pe oricare dintre platformele cunoscute de podcasturi:
