Încă 4 modalități prin care, fără să vrem, blocăm conectarea cu oamenii dragi

***

Salut. Sunt Andrei Roșca, change strategist.

Ceea ce urmează este transcrierea acestui episod din podcastul meu, ZeroPlus (0+).

Dacă îți place, te poți abona (gratuit!) AICI și vei
primi pe mail mai multe resurse utile într-un proces de auto-cunoaștere și schimbare. Află mai multe!

***

In episodul anterior am povestit despre primele 3 blocaje ale empatiei. Sunt moduri in care, fara sa vrem, blocam conectarea cu oamenii dragi noua. Astazi, vorbim despre urmatoarele 4. Iata-le pe toate mai jos:

Moderare

Negare

Argumentare

iar astazi vorbim despre 

Optimismul nefondat

Punerea la colt

Distragerea atentiei

Etichetarea

Inainte insa voiam sa ma asigur ca stii ca in aceasta perioada am inceput inscrierile la super programul meu de ascultare. Acolo poti sa inveti si, mai ales, sa practici, arta si stiinta ascultarii. Te va ajuta sa construiesti relatii profunde in care sa te simtim conectat, sa iti cresti increderea in tine si sa simti ca apartii. 

In plus, te va ajuta sa iti antrenezi empatia si sa iti faci prieteni noi cu valori similare cu ale tale!

Am anuntat toate detaliile pe www.change.ro/listening unde te poti si inscrie chiar acum la un DEMO DAY, in care inveti deja lucruri super practice dar prezint si programul extins. Sper sa ne vedem acolo!

Revenind.

Cea de-a patra categorie de blocaje ale empatiei este optimismul nefondat. 

– Uita-te si la partile bune!

sau

– Totul se intampla cu un motiv!

Fraze goale, de cele mai multe ori. Optimismul nefondat este o consecinta neplacuta si daunatoare a ceea ce noi, ca adulti educati, putem numi astazi “pozitivism toxic”.

Samara Quintero si Jamie Long, doi psihologi americani au definit “pozitivismul toxic” ca “o supra-generalizare excesiva si ineficienta a unei stari optimiste si fericite in orice situatie”.

Adica atunci cand ne prefacem ca suntem fericiti si ca totul va fi bine chiar si in situatiile in care nu suntem.

Ei au mai adaugat ca acest proces de pozitivism toxic are drept consecinte actiuni de negare, minimizare si invalidare a unei experiente emotionale autentice.

Dar, stai putin, cum adica?

Oare nu ne ajuta sa incercam sa ne uitam tot timpul la partea plina a paharului? 

Din pacate, in psihologie lucrurile sunt un pic mai nuantate de atat. Sa explic:

Cea mai puternica contribute in ceea ce priveste conceptul de “Optimism” a avut-o psihologul Martin Seligman.

Iar atunci cand definea optimismul, Seligman vorbea despre capacitatea oamenilor de a raspunde la probleme cu incredere (in viitor si in propriile abilitati).Adica increderea ca “poate sa iasa bine”. (Seligman, M. E. P., & Csikszentmihalyi, M. (2000). Positive psychology: An introduction).

Asadar, optimismul nu este despre a ne preface ca totul este bine. Nu este despre a nega emotiile din prezent. 

Avem nevoie sa acceptam ca in prezent simtim emotii pe care le resimtim ca fiind negative (tristete, vina, furie etc) si, abia apoi, putem alege ce interpretare sa dam evenimentelor aparent negative prin care trecem.

Astfel incat sa ne putem imagina un viitor mai bun.

Emotiile sunt date care ne aduc informatii despre ceea ce se intampla in acest moment, dar ele nu ne spun cum sa actionam sau sa reactionam.

Ideea de a fi pozitivi si “optimisti” tot timpul devine o atitudine negativa atunci cand ajungem sa o folosim pentru a suprima emotii.

Asadar, fraze cum ar fi “Uita-te si la partile bune!”, “Totul se intampla cu un motiv!” sau “Sunt convins ca totul va fi bine!” au sens doar atunci cand intentia din spatele lor este aceea de a ne directiona catre a ne uita catre un viitor mai pozitiv.

Insa de cele mai multe ori, atunci cand un apropiat ne povesteste ceva greu prin care trece, si noi suntem in pozitia de a il asculta, intentia cu care spunem astfel de fraze este alta:

Incercam sa ii schimbam starea emotionala din prezent, incercam sa il facem sa nu mai simta ceea ce simte acum sau chiar incercam sa schimbam subiectul, fiindca noua ne este greu sa purtam o discutie pe acel subiect.

In aceste cazuri, intentia este gresita. Iar aceste fraze devina blocaje ale empatiei. Ii transmit celuilalt ca, din punctul nostru de vedere, nu este in regula faptul ca el simte tristete, resentimente, vina.

Si ca “ar trebui” sa se opreasca. Doar ca el nu poate si uneori nu vrea sa se opreasca. De cele mai multe ori, el isi doreste doar sa fie ascultat si sa poata sa simta ceea ce are nevoie sa simta, ca sa poata merge apoi mai departe.

Iar daca noi ii blocam, constient sau nu, aceasta cale, concluzia naturala pe care o va trage va fi ca “nu poate vorbi cu noi despre acest subiect”.

Se va inchide in fata noastra, se va arata mai putin vulnerabil acum si se va deschide mai greu in viitor. Indiferent daca va constientiza sau nu de ce face lucrurile acestea, indiferent daca intelege sau nu toata aceasta succesiune de concluzii, rezultatul va fi acelasi: se va deconecta de la noi.

Iar in acel caz, ascultarea va fi esuat. Fiindca in incercarea noastra de a nu mai simti sau a il face pe celalalt sa nu mai simta niste emotii perfect normale, i-am transmis ca nu suntem persoana cu care sa poata vorbi astfel de lucruri.

  1. Punerea la colt

A ii pune la colt pe copii este probabil cel mai periculos dintre blocajele empatiei si are repercusiuni puternice in viata de adult.

– Nu fi ridicol!

– Te prostesti…

– Nu fi fraier…

Fraze ca acestea efectiv distrug increderea in sine a copilului si pe termen lung il fac sa simta ca nu are valoare.

In ce fel? Stii deja! II invalideaza sentimentele. Ii comunica ca ca ceea ce simte acum este ridicol, este o prostie, ca nu “ar trebui” sa simta asta. Si daca o simte cumva, atunci “ar trebui” sa ignore pur si simplu ceea ce simte si sa se concentreze pe altceva.

De altfel, punerea la colt merge de multe ori mana in mana cu urmatorul tip de blocaj al empatiei:

  1. Distragerea de la ceea ce simte

Atunci cand un copil plange si nu stim cum sa facem sa se opreasca, alegem uneori sa ii distragem atentia punandu-i in mana jucaria preferata. 

Ceea ce poate functiona in multe cazuri! Si poate sa fie perfect justificat. Poate ca se plictisea, poata ca cerea atentie si isi dorea interactiune. Iar in aceste cazuri, tactica noastra functioneaza si nu poarta cu ea efecte negative.

Dar ce se intampla atunci cand copilul simte frica, de exemplu, iar noi incercam sa ii distragem atentia?

Ei bine, dupa cateva astfel de repetari, copilul invata ca de cate ori simte frica, ar ajuta sa se gandeasca la altceva. O tactica complet daunatoare in viata de adult, dupa cum stim deja.

A fugi de frica, a nu te uita in directia ei este cea mai rapida metoda sa iti franezi dezvoltarea in viata.

Cartile de psihologie sunt, pe buna dreptate, pline de sugestii si sfaturi cum ar fi “iesi mereu din zona de confort”, “infrunta-ti cea mai mare frica” sau chiar “calea pentru a obtine ceea ce iti doresti cu adevarat in viata este un drum care trece prin cea mai mare frica a ta”.

Sunt adevaruri. Avem nevoie sa ne uitam la propriile emotii si, in mod special, avem nevoie sa ne uitam la fricile noastre.

  1. Etichetarea

– Esti mai sensibil decat este cazul

– Nu fi asa imatur!

– Te comporti ca un copil mic!

Atat cu un copil cat si cu un adult, etichetarea este printre cele mai periculoase dintre blocajele empatiei.

Fiindca pe langa toate motivele pe care le-ai citit deja in exemplele de mai sus, etichetarea se conecteaza la identitatea individului. Sa explic.

Identitatea noastra este modul in care ne vedem noi pe noi insine.

Daca perceptia noastra despre noi este ca suntem curajosi, de exemplu, ne vom comporta asa cum credem ca s-ar comporta oamenii curajosi. 

Daca credem ca suntem fricosi si ca asta face parte din modul in care suntem construiti, nici macar nu vom incerca sa fim curajosi. 

Mintea noastra, constient sau inconstient, va lua, in fiecare zi, micro-decizii care sa sustina acea perceptie pe care o avem despre noi.

Un om curajos si-ar asuma riscul si si-ar schimba locul de munca acum, dar unul fricos nu ar face-o. Eu ma vad mai degraba ca fiind fricos, deci unde ma duc eu acum sa imi caut alt loc de munca?

Nu mai bine stau eu potolit si imi vad de treaba mea la aceasta companie in care nu-mi mai place sa lucrez?

Problema este ca aceasta identitate a noastra este fundamentata pe etichete. Ni s-a spus de-a lungul timpului, incepand din copilarie, ca suntem in diverse feluri, si nu ni s-a spus ca am fi in altele.

Unele adjective primite de la altii au cantarit mai mult, altele mai putin. Pe unele le-am auzit o singura data si poate ca au venit de la cineva pe care nu il respectam. 

Dar altele au venit de la persoane cu autoritate in viata noastra si le-am auzit de atat de multe ori incat, chiar si daca nu eram initial convinsi ca suntem in acel fel, in timp am ajuns sa le credem.

Si au devenit parte din identitatea noastra, din modul in care ne vedem pe noi.

Iata de ce acum, ca adulti, avem nevoie sa folosim cu mare grija etichetarea. Atunci cand ii spunem unui coleg de munca “fraier mai esti!” sau “tu oricum esti mai antisocial” sau “te misti incet”, nu doar ca il jignim, ci ii si reintarim identitatea de “fraier”, “antisocial”, “incet” si tot asa.

In plus, atunci cand intr-un dialog ne grabim sa ii spunem celuilalt cum credem noi ca este, devine evident ca l-am analizat, l-am judecat si l-am etichetat.

Cum altfel am fi putut trage concluzia ca un om este “incet”, daca nu am facut mai intai o analiza, o comparatie, fie ele si superficiale, pentru ca mai apoi sa emitem o judecata de valoare. 

Pe care apoi i-am comunicat-o fara sa ne-o fi cerut. 

Astfel de judecati si etichetari blocheaza empatia si slabesc conectarea cu omul din fata noastra. Il face sa isi piarda increderea in noi, sa se deschida mai putin data viitoare in prezenta noastra. Superficializezi relatia dintre voi.

Acestea sunt cateva dintre cele mai comune blocaje ale empatiei. Sa le reluam, ca sa ne amintim sa le evitam.

Moderarea

Negarea

Argumentarea 

Optimismul nefondat

Punerea la colt

Distragerea atentiei

Etichetarea

Avem nevoie sa intelegem emotiile fiiindca, neintelegandu-le, ne facem rau si noua si ranim si pe altii.

Uita-te in jurul tau si vei intelege usor ceea ce Austin Kleon a zis mai bine decat eu as putea spune vreodata:“Atunci cand oamenii dau sfaturi, de fapt tot ceea ce fac este sa-si vorbeasca lor, cei din trecut.” (“When people give advice they’re really just talking to themselves in the past”).

Si poate ca in acest moment iti pui o intrebare esentiala: bun, si daca nu mai vreau sa folosesc in dialogurile mele, cu adulti sau cu copii, frazele de mai sus, ce sa fac, totusi?Ce sa le spun cand nu le spun toate lucrurile acestea?

Daca ar fi sa rezum si sa simplific lucruri care, in esenta, sunt nesimplificabile, as spune ca atunci cand oamenii se deschid in fata noastra si incearca sa creeze o conexiune cu noi, sa ii ascultam conteaza mai mult decat a incerca sa ii ajutam.

De fapt, pentru multi dintre noi, a ne infrana reflexul de a incerca sa ii ajutam prin cuvinte poate sa le faca mult mai mult bine decat am putea crede vreodata.

Daca am invatat ceva in miile de ore de lucrat cu oameni, am invatat ca suntem, ca specie, mult mai plini de resurse decat credem.

Noi, oamenii, avem o capacitate incredibila de a ne vindeca, de a ne rezolva problemele si de a gestiona perioadele grele.Iar atunci cand nu suntem antrenati in a ajuta pe altii (sau chiar si atunci cand suntem), cel mai bun lucru pe care il putem face pentru ei este sa le dam spatiu sa vorbeasca, sa ii ascultam fara sa ii facem sa se simta judecati, etichetati, fara sa ii intrerupem cu parerile noastre despre vietile lor.Si, cel mult, sa le comunicam ca i-am ascultat.    

     

Doar ca ascultarea nu este atat de usoara cum cred multi oameni.E usor sa auzim ce ni se spune, fiindca avem 2 urechi. Dar de la a auzi la a asculta sunt foarte multi pasi. Opt, mai exact! Sunt opt pasi clari, pe care ii poti invata daca participi la Workshop-ul Demo Day Supernatural Listening.

Gasesti toate detaliile pe adresa: https://change.ro/listening/

Daca ti-au placut cele mai recente episoade de podcast, cred ca merita macar sa citesti despre ce este vorba. Sper sa ne vedem acolo.

***

Dacă ți-a plăcut acest episod, nu uita că poți să te abonezi la newsletterul 0+ (ZeroPlus) Insider și vei primi un ebook
gratuit cu mai multe resurse utile într-un proces de auto-cunoaștere și schimbare.

Sau poți asculta mai multe episoade din podcastul 0+ ZeroPlus, pe oricare dintre platformele cunoscute de podcasturi:

Join 0+ Insider

Newsletterul 0+ Insider este cel mai bun loc unde să ne urmărești. Vei avea acces la insight-uri utile într-un proces de schimbare, informații de culise legate de ce punem la cale (inclusiv workshopuri pe care le anunțăm doar pe mail), recomandări de cărți și altele.

Ce NU vei primi? Informații superficiale, pline de cuvinte stufoase, concepte obosite și deja super-reciclate, “tips & tricks” sau “growth hacks”. Îți vom scrie doar când avem ceva valoros de împărtășit.

S-ar putea să te intereseze și:
Meniu
Powered By MemberPress WooCommerce Plus Integration