Shownotes / Timestamps:
(00:00) Intro
(01:32) De ce oamenii tolerează lucruri netolerabile
(03:14) Care sunt consecințele că tolerăm sentimentele negative la locul de muncă
(03:57) Care e problema cu planurile făcute când a ajuns cuțitul la os
(06:10) Când expertul trebuie și să șteargă praful
(07:43) Cercul vicios al unui nou început
(09:24) Când încurajez oamenii să plece
(10:12) Cum faci un check-in la locul de muncă
(12:06) Ce faci când nu ești la capacitate maximă
(13:01) O soluție de compromis
(14:22) Ce zice antreprenorul și managerul din mine
(16:12) O altă soluție alternativă
***
Salut. Sunt Andrei Roșca, change strategist.
Ceea ce urmează este transcrierea acestui episod din podcastul meu, ZeroPlus (0+).
Dacă îți place, te poți abona (gratuit!) AICI și vei primi pe mail mai multe resurse utile într-un proces de auto-cunoaștere și schimbare. Află mai multe!
***
Asta e cea de-a doua zi de experiment cu jurnalul, în care îmi iau câteva minute, în care în loc să scriu în propriul jurnal, înregistrez un episod sau un mini episod în acest podcast, cu ceva ce mi-a atras mie atenția în ziua respectivă, sau la care m-am gândit mai mult.
Și astăzi vin după mai multe ședințe pe care le-am avut în ultima săptămână cu oameni care au fost în situații și contexte similare. Și anume, se gândesc să își dea demisia sau și-au dat deja demisia de la locul de muncă și vor să meargă pe cont propriu în mai multe variante.
Ori către freelancing, unii vor să se apuce de antreprenoriat, alții nu știu exact ce vor să facă, dar știu că nu mai vor să stea în locul ăsta de muncă pentru că nu le place, îi obosește, nu are sens suficient pentru ei, au un manager care… Au un manager!
Și vin după discuțiile astea și nu e pentru prima dată când lucrez cu clienți pe subiectele astea, doar că acum mi-a devenit mult mai acut și mai puternic gândul ăsta că oamenii așteaptă prea mult, tolerează prea mult lucruri ne tolerabile.
Și asta se întâmplă fiindcă se mint. Lucrurile încep să meargă prost la un moment dat la locul lor de muncă și încep să se gândească că poate ar trebui să facă ceva. Să plece, de principiu, să înceapă măcar să își caute un alt loc de muncă sau să-și facă un plan pentru cum pot să meargă ei pe cont propriu.
Și când fac asta, dacă ar face-o pur și simplu în momentul în care începe să doară, nu ar fi o problemă neapărat. Doar că de cele mai multe ori nu se întâmplă asta.
De cele mai multe ori mai întâi se uită într-o altă direcție când începe să doară. Se prefac că nu doare. Se amorțesc cu niște filme seara, sau cu niște alcool, sau cu niște iarbă. Dar aici deja intrăm în alte probleme. Dar se amorțesc. Nu se uită, nu stau cu sentimentele astea percepute ca fiind negative, că nu ne place nouă oamenilor să facem asta.
Și trece timpul și lucrurile nu devin singure mai bune. De obicei devin mai rele. Și dacă stau suficient de mult timp în starea asta, în acel loc de muncă care devine din ce în ce mai rău din diverse motive, le scade nivelul de energie.
Devin din ce în ce mai obosiți, tolerează din ce în ce mai greu ce să întâmplă acolo și din când în când le tot vine în minte ideea că poate ar trebui să plece, dar nu acționează neapărat în direcția asta.
Și asta e o problemă pentru că, dacă stau suficient de mult timp acolo, în momentul în care le ajunge cuțitul la os și se hotărăsc că de data asta chiar trebuie să plece, că nu mai pot să tolereze asta, și încep să facă planuri despre unde să plece sau cum să o ia ei pe cont propriu, planurile alea de obicei sunt biased, sunt greșite, au niște probleme în ele.
Pe deoparte pentru că omul care le face este rupt de oboseală și stors de energie, dar nu numai de asta, ci și fiindcă oriunde te-ai duce, indiferent că te duci către un alt loc de muncă sau către ceva pe cont propriu, perioada inițială din acel loc – și când spun perioadă inițială mă gândesc la un an, doi de multe ori, dar cel puțin un an – este semnificativ mai grea. Este semnificativ mai grea decât era în fostul tău loc de muncă.
Chiar dacă locul de muncă sau direcția asta de freelancer pe care ai luat-o e mai potrivită pentru tine și fundamental e o alegere bună să fi plecat din fostul loc de muncă și să te duci în partea asta, chiar dacă e o alegere bună, problema majoră este că te solicită mai mult pentru că e un mediu pe care nu îl cunoști și de cele mai multe ori nici nu îl înțelegi.
Dacă e o altă companie, atunci invariabil ai nevoie să te adaptezi la noi coleg, noi proceduri. Poate nu faci fix ce făceai dincolo, ci un pic diferit.
Oamenii te evaluează mai mult inițial pentru că încearcă să-și dea seama ce e cu tine, cât de bun ești, cât de potrivit ești, cum ai ajuns pe poziția asta.
Și toate lucrurile astea fac ca tu de fapt să muncești mai mult și mai din greu decât ar fi normal să o faci pe acea poziție.
Dacă pleci în zona de freelancing – nu mai zic, antreprenoriatul e cu atât mai complicat – brusc te trezești că ai nevoie să faci foarte multe activități pe care în locul de muncă nu numai că nu le făceai, dar nici nu le vedeai foarte clar.
Erai un expert, un specialist pus pe o poziție și aveai un coleg care făcea niște lucruri și o altă colegă care făcea alte lucruri și tu îți făceai bucățica ta, mai mică sau mai mare, în funcție de companie și de poziție, dar cât de cât împărțeai activitățile și cu alți oameni.
Și aici, în noul loc de muncă, nu mai împarți cu alți oameni – atunci când noul loc de muncă este freelancing, despre asta vorbesc.
Brusc te trezești că tu ai nevoie să faci și niște facturi, și promovare, indiferent de ce fel de servicii livrezi, că rămâne imprimanta fără hârtie și tu ai nevoie să te duci să cumperi hârtie, că nu se pun pur și simplu de către cineva, că praful de pe birou ar trebui să-l șteargă cineva, dar ai nevoie să îl ștergi tu, cum o faci și acasă. Acum o faci și la birou, indiferent dacă biroul e camera de lângă din aceeași casă, sau nu.
Și toate lucrurile astea sunt copleșitoare în general. Te obosesc mai mult.
Problema este că tu erai deja obosit, erai deja cu energia la pământ și cu cuțitul ajuns la os și așa ai decis să pleci.
Și nu e deloc cea mai bună poziție din care să începi ceva nou, care oricum, indiferent că e un job nou sau e freelancing, va fi mai greu la început.
Și tu îți adaugi aceste layere suplimentare de dificultate prin faptul că pleci obosit și fără chef de muncă.
Și e un cerc vicios cumva, pentru că vrei ceva nou, care să-ți dea ușurință și să fie mai ușor decât ce făceai, din diverse motive: mai tolerabil, mai plăcut, „Să am și eu weekendurile libere, să pot și eu seara să plec la o oră mai decentă”.
Și de obicei nu poți. De obicei nu ai weekendurile libere și nu pleci seara la o oră mai decentă pentru că ceea ce ai început acum să faci necesită mai multă energie și mai multă concentrare decât fostul loc de muncă, oricât de greu de crezut ar părea asta.
Și văd oameni și lucrez cu oameni care sunt prinși în capcana asta. Și mă tot gândesc între sesiuni la ei și la cum pot eu să-i ajut.
Eu de principiu sunt foarte pro plecat din locurile de muncă care nu îți fac bine sau care te dezechilibrează.
Adică, dacă simți că nu te hrănește ce faci, dacă nu e meaningful, dacă există abuz din punct de vedere management sau colegii nu sunt ok, dacă ți se încalcă limitele frecvent și vezi că nu poți să ai o viață personală: prieteni, relație, timp cu copiii, timp pentru tine, pentru că există acest loc de muncă, eu sunt super pro plecare. Încurajez întotdeauna oamenii să evalueze ce alte variante au.
Doar că tot eu am și o toleranță foarte mică la bullshit și la genul ăsta de sacrificii. Eu, în viața mea le tolerez greu spre deloc.
Adică sunt primul care reacționează în contexte în care simt că îmi sunt încălcate limite. Când văd că viața mea personală începe să fie afectată, în maxim două zile trag o linie fermă în nisip și zic: „Ok! Până aici! Lucrurile au nevoie să se schimbe!”
Și am făcut asta tot timpul, pentru că tolerez greu dezalinierile astea și pentru că fac check-in-uri constante. Mă întreb constant: Sunt ok? Sunt fericit? Îmi place ce fac? Ce aș schimba la asta? Viața mea este într-un echilibru cât de cât? Am timp pentru mine? Îmi pun întrebările astea.
Și fiindcă eu sunt construit așa, și mi-am alimentat asta de-a lungul anului, e ușor să spun: „Nu-ți place? Pleacă!”
Pe lângă faptul că nu dau sfaturi în general și nu recomand nimănui să dea sfaturi, nici măcar în poziția asta de change strategist, pe lângă asta nici nu aș putea să dau, pentru că îmi dau seama că această intoleranță la un loc de muncă care te stoarce de energie, dacă nu este cuplată cu a acționa din timp, dacă aștepți prea mult, poate deveni foarte complicat.
Eu când mă uit la un om pot să-i spun: „Băi, eu cred că ai putea să pleci pe cont propriu!” sau „Cred că ai putea să pleci într-un loc de muncă unde ai putea să fii mai apreciat!” Și să cred asta.
Dar eu când spun asta, o spun raportându-mă la omul ăla care lucrează la capacitatea lui maximă.
Dacă tu vii să îmi spui: „Băi, eu de fapt sunt la 20% din ce sunt eu de fapt, pentru că sunt rupt din toate punctele de vedere și am nevoie să nu muncesc două luni ca să-mi revin”, atunci se schimbă lucrurile.
Pentru că 20% din tine nu mai sunt convins că poate să obțină mâine un loc de muncă în care e mai apreciat și nici că poate să plece pe cont propriu și să funcționeze lucrurile perfect.
S-ar putea să fie nevoie de 100% din tine, sau de 110% din tine în primele luni.
Ceea ce ne duce către o idee cu care nu sunt foarte confortabil în general, ideea de compromis.
Eu nu prea mă raportez la compromisuri. Cred că e nevoie să luăm în viață decizii care pot fi catalogate ca fiind compromisuri, asta clar, dar eu pur și simplu nu mă raportez la compromisuri.
Dacă mă întreabă cineva acum și mă pune să-i listez 5 compromisuri, nu știu să fac asta pentru că nu mă raportez la ele ca fiind compromisuri, ci mai degrabă ca la niște decizii pe care le-am luat și care la momentul ăla au fost cele mai bune decizii pe care le vedeam.
Doar că în cazul ăsta, soluția pentru genul ăsta de probleme sună a compromis.
Îmi sună mie a compromis, pentru că de multe ori – și nu vreau să zic în nici un caz că mereu – de multe ori soluția pentru cazurile în care ești într-o poziție și vrei să pleci de acolo și ești rupt de oboseală, este: câștigă-ți sau cumpără-ți timp înainte.
Adică, poate că nu e o idee bună să pleci mâine, oricât de mult ai vrea să pleci mâine.
Poate că te-ar ajuta un concediu, o vacanță. Vezi din zilele alea de concediu pe care nu crezi că le poți lua, dar le poți lua! Sau poate chiar un concediu medical de măcar două săptămâni, trei săptămâni.
Câștigă-ți niște timp în care te poți odihni înainte să pleci la acest nou drum. Nu pleca rupt de oboseală.
Și ideal ar fi să poți să te odihnești din interiorul organizației care îți plătește salariul.
Mmmh! Antreprenorul și managerul din mine se crispează când zice asta, pentru că mă știu și din rolul celălalt în care oamenii se gândeau și uneori intrau în concediu ca după aia să își dea demisia. Nu mi s-a întâmplat de multe ori, dar s-a mai întâmplat, și eram foarte frustrat.
Dar în același timp, de data asta nu sunt de partea managerilor și antreprenorilor, sunt mai degrabă de partea oamenilor care vor și ei să aibă o viață. Iar dacă locul ăla de muncă nu le permite asta, e o problemă a sistemului, a companiei, și să și-o rezolve.
Da, deci asta! Cred că uneori, oricât de fun și interesant ar suna: „Hai să ne deschidem aripile și să zburăm și să ne dăm mâine demisia și fuck them și ne apucăm de altceva!”, poate că soluțiam mai inteligentă, atunci când suntem rupți de oboseală și fără energie, poate că soluția este să găsim forme în care să ne odihnim un pic.
Și o alternativă găsită de o clientă cu care am lucrat, și mi s-a părut o alternativă foarte bună, a fost să își negocieze part time la compania la care lucra.
Adică să zică: „Băi, eu am nevoie să mă mai concentrez și pe alte lucruri în viață. Nu vreau să vă las în aer cu proiectele astea, dar aș vrea să discutăm despre varianta ca eu să lucrez 4 ore pe zi, sau să lucrez 3 zile pe săptămână”. Și e cu diminuarea salariului.
Și de asta zic că e un compromis. Că nu cred că le poți avea pe toate. Pentru majoritatea oamenilor nu e o idee confortabilă să zică: „Da, mă, hai că iau doar jumătate din salariu o lună, două!”.
Dacă poți să faci asta, ok! Dacă ai susținere, poate de la partener, poate de la oamenii din jurul tău, sau poți să tai cheltuielile pentru o perioadă scurtă, și ăsta e un mod de a te odihni, ca să poți să pleci la drum cu forțe mai mari.
Da! Atât pentru astăzi. Astea sunt ideile cu care am tot stat zilele astea.
Pe data viitoare! Mulțumesc!
***
Dacă ți-a plăcut acest episod, nu uita că poți să te abonezi la newsletterul 0+ (ZeroPlus) Insider și vei primi un ebook gratuit cu mai multe resurse utile într-un proces de auto-cunoaștere și schimbare.
Sau poți asculta mai multe episoade din podcastul 0+ ZeroPlus, pe oricare dintre platformele cunoscute de podcasturi:
