***
Salut. Sunt Andrei Roșca, change strategist.
Ceea ce urmează este transcrierea acestui episod din podcastul meu, ZeroPlus (0+).
Dacă îți place, te poți abona (gratuit!) AICI și vei primi pe mail mai multe resurse utile într-un proces de auto-cunoaștere și schimbare. Află mai multe!
***
Atunci când încercăm în capul nostru de unii singuri să rezolvăm probleme sau să deblocăm lucruri care ne încurcă în viață, de foarte multe ori confundăm problemele.
Credem că avem o problemă și căutăm soluții pentru acea problemă, dar de fapt problema noastră este alta, motiv pentru care nici una din soluțiile pe care le căutăm și le găsim nu funcționează.
Vorbeam zilele trecute cu cineva care se plângea, justificat, că are o problemă cu mâncatul compulsiv și cu voința. Spunea în special că nu se poate abține să nu mănânce mai mult decât i-ar fi bine după-amiaza, seara, până să adoarmă.
Îmi spunea că se gândește că se duce și ia două-trei alune și atât, și se trezește o oră mai târziu că a mâncat toată punga, și că face asta regulat și nu doar cu alune ci și cu mai multe tipuri de mâncare.
Aparent, pentru orice specialist în schimbare, asta e o problemă care ține de mâncat compulsiv, poate o problemă de conectare, de anxietate pe care încercăm să o calmăm cu mâncare. Ăsta e spectrul, pe acolo e zona.
Deci e o voință care este consumată în timpul zilei pe tot felul de alte lucruri și odată ajunși la sfârșitul zilei obosiți și stresați, cedăm.
Și atunci, soluțiile potențiale sunt: hai să lucrăm să vedem în ce mod putem să facem astfel încât să ajungi cu mai multă voință la sfârșitul zilei, sau să vedem dacă nu putem înlocui alunele cu morcovi, sau să vedem cum mănânci în restul zilei, că poate dezechilibrezi în vreun fel macronutrienții și de aia ajungi seara să ți se pară că ți-e foame, sau poate că nu bei suficientă apă și confunzi setea cu foamea, și tot așa. Putem să continuăm până mâine.
Sunt o mie de variante, dar toate sunt greșite în unele cazuri, ca ăsta de care vă povestesc, pentru că dacă stăm un pic și îi ascultăm cu atenție pe oamenii cu care vorbim și apoi comparăm cu alte pattern-uri de la alți oameni, putem să observăm cu ușurință, de exemplu, că oamenii care au probleme mai gestionabile sau chiar nu au probleme cu mâncatul compulsiv, sunt de fapt oameni care și-au creat mediul, contextul, efectiv casa, dulapurile, astfel încât să nu le genereze astfel de probleme.
De exemplu, eu am o predispoziție către a mânca prostii seara, a ronțăii.
Am și o predispoziție către a lua în greutate. Am avut perioade în care am avut și cu 17, 18 kilograme mai mult decât în ultimii ani. Știu că am aceste predispoziții.
Și fiindcă știu că am aceste predispoziții, asta mă face să fiu extrem de atent astfel încât atunci când merg într-un supermarket de exemplu și văd, să spunem alune, sau fistic, sau ceva ce îmi place și are potențialul de a deveni un aliment problemă prin faptul că nu mă pot opri din a-l mânca și nu pot controla porțiile, pur și simplu nu le cumpăr. Nu au ce să caute în casă. E simplu!
Mă uit la ele, mă gândesc că le-aș vrea, îmi vine în minte: „Bă, aș putea să iau totuși o pungă și mănânc câte 5 sau 10 alune seara. Le pun pe o farfurie și tot iau câte una și tot ronțăi din ele și la 10 mă opresc!”
Doar că partea lucidă din Andrei zice: „Da! O să faci asta azi și o să faci asta mâine. Și poimâine sau răspoimâine o să ajungi acasă mai obosit sau mai stresat decât de obicei și o să zici: Bă, astăzi nu 10. 15! Și 15 se vor transforma în 20 și dacă am mâncat 20 mai bine mănânc toată punga și de mâine am grijă să nu mai mănânc”.
Practic, bullshit! M-aș păcăli singur.
Știu asta despre mine pentru că mi s-a întâmplat de suficiente ori în trecut încât la un moment dat să văd un pattern, un șablon și să îmi dau seama că deși eu în momentul ăsta când mă uit la alune în supermarket sunt perfect convins că mă pot controla și că nu voi exagera, deși se întâmplă asta, pot în același timp să fac un pas lateral, să mă uit obiectiv la mine și să concluzionez că: „Da, dar dacă se întâmplă ca în trecut, avem o problemă?” Răspunsul este „Da, avem o problemă!”
Toate dățile din trecut au plecat de la mine având alune în casă. Ok! Nu-s alune în casă? Devine mult mai puțin probabil ca eu să mă duc în momentul ăla să cobor la magazinul din fața blocului, să-mi cumpăr alune, să mă întorc cu ele, să le mănânc. Nu e imposibil, dar devine mai puțin probabil.
Și atunci, de fapt eu în momentul ăla am o decizie de luat. Acolo, în supermarket. Risc sau nu? La mine răspunsul în majoritatea cazurilor, nu mereu, dar în majoritatea cazurilor este „Nu!”
De ce? Pentru că țin prea mult la sănătatea mea și la cât de fit mă simt și la self-esteem-ul meu și la modul în care mă văd eu pe mine. Și sunt atât de importante lucrurile astea pentru mine încât nu merită să-mi asum riscul.
Pentru 10 alune eu nu îmi asum riscul să iau 18 kilograme în plus, să mă simt vinovat, să mă biciuiesc. Nu, mersi! Nu pentru 10 alune!
Bun! Asta e despre mine și despre alți oameni care procedează similar.
Însă unde voiam să ajung este că oamenii care mănâncă toată punga de alune seara sau toată casoleta aia de înghețată de un kilogram sau… continuați voi, sunt oameni care în același context de: „Sunt în supermarket, mă uit la ele și le-aș vrea!”, în același context își spun: „Băi, eu cred că o să pot să mă abțin!”.
Și e amuzant, nu?
Adică, ei sunt convinși că deși au făcut greșeala aia de 100 de ori până acum, în a 101-a oară sigur o vor ține sub control.
Atenție, nu mă refer aici la cazurile care există, la care te uiți la casoleta de înghețată și zici: „Băi, eu o s-o mănânc pe toată, că așa vreau eu!” Cu aia suntem perfect ok. Dacă îți asumi că vei mânca ceva de acolo, e ok. Și eu am momente în care zic: „Vreau să-mi cumpăr două prăjituri!” Și nu am o problemă cu asta, pentru că e asumată.
Însă ce observ în munca mea este că ce pune probleme oamenilor sunt momentele astea de decizii neasumate.
Adică eu vreau să slăbesc sau să îmi păstrez nivelul de fitness pe care îl am, știu că nu sunt bune alunele alea pentru mine și că n-ar fi bine să mănânc 1000 de calorii în plus în seara asta, și cu toate astea reușesc să mă păcălesc că nu o să le mănânc.
Și poate că în seara asta chiar reușesc, chiar a fost un assessment corect și simt că mă pot abține.
Dar acum le am în casă și mâine seară sau poimâine seară sau într-o zi în care emoțional sunt jos, le voi mânca.
Ai nevoie de mult mai multă tărie ca în momentele în care ești obosit sau stresat sau secătuit emoțional, să te duci la alune și să zici „Le-aș mânca!” și apoi să iei punga și să o arunci la coș. Asta foarte puțini oameni pot să facă.
Și atunci, de fapt problema cu care se prezintă omul nu este că el nu are voință și că nu se poate abține din a mânca alune. Problema este că în momentul în care este în supermarket, se minte.
Ok! De ce se minte? De ce se mint oamenii?
Ei bine, se mint din multe motive, dar unul din motivele principale este pentru că pot să gestioneze mai ușor emoțional minciuna, decât adevărul.
Cu alte cuvinte, nu se simt suficient de stăpâni pe ei emoțional încât să gestioneze adevărul, să se uite la adevăr. Le e frică să se uite la adevăr. Le este mai confortabil să-și spună o minciună.
Nu e ceva ce se întâmplă conștient, nu e de învinovățit și oricum cu toții facem asta în măsuri mai mici sau mai mari. Doar descriu un șablon.
Ar fi mult mai bine pentru noi ca oameni să spunem în momentul ăla „Băi, come on! Nu bag calorii aiurea în casă sau în frigider, că știu ce o să se întâmple într-o zi. Mă cunosc!”
Ar fi mai bine pentru noi, dar e mai ușor pentru noi ca atunci când ne încolțește gândul ăsta în minte, să îl dăm repede la o parte și să zicem: „Bă, știi ceva? Merit și eu 10 alune în seara asta!”
Da, dar probabil nu vor fi 10 și îi faci viața viitorului tu mult mai grea.
Adică tocmai ai ales să-ți fie ușor astăzi, dar în același timp ai ales ca peste două-trei zile să îți fie mult mai greu. Și peste două-trei zile vine nota de plată a ușurinței pe care ai ales-o astăzi.
Iar faptul că dai asta la o parte și nu te gândești la ea, nu schimbă nimic din ce am spus. Lucrurile vor rămâne la fel. Tu acum alegi ușor pentru ca diseară sau peste două zile să plătești nota de plată și să fie greu.
Din nou, cu toții facem genul ăsta de lucruri. Întrebarea este cât de frecvent o facem și dacă nu cumva o facem pe niște subiecte care au miză ridicată pentru noi.
În cazul ăsta, dacă tu vrei să rezolvi problema de mâncat compulsiv, sunt mai multe moduri de a o rezolva și în mod cert în unele cazuri există niște rădăcini mai adânci și putem discuta despre asta, dar dacă vrei să rezolvi problema că te minți pe tine în ceea ce privește mâncatul și capacitatea ta de a mânca sau de a nu mânca noaptea 1000 de calorii, – ceea ce probabil că se întâmplă și în alte arii ale vieții tale, acest gen de minciună – atunci asta se rezolvă altfel.
Avem nevoie să lucrăm la inteligența emoțională și la capacitatea noastră de a gestiona greul.
Și asta este ceva foarte comun de care eu mă lovesc extrem de frecvent. Poate că am să vorbesc într-un alt episod despre greu și ușor, dar simt nevoia să menționez și astăzi înainte să închei, că noi avem cu toții o tendință, și din ce în ce mai mult societatea în care trăim accentuează această tendință de a căuta scurtături.
Și căutăm scurtături în care să evităm muncă sau lucrurile grele pentru că ne dorim ușurință.
Și nu e nimic greșit în asta. Și eu aș vrea ca lucrurile să-mi fie mai ușoare în viață. Și uneori sunt și alteori nu-s.
Dar ce pot să spun din munca pe care am făcut-o cu oameni care fac performanță în foarte multe domenii, și în țară și din afară, este că toate lucrurile care merită avute în viață pe orice plan, presupun muncă.
Cu alte cuvinte, dacă vrei ceva ieșit din comun în viața ta – performanță profesională, o relație foarte mișto de cuplu, prieteni cu adevărat buni și relații strânse cu ei, un corp care să arate foarte bine și în care să te simți sănătos, și tot așa – dacă vrei ceva ieșit din medie, cel mai probabil vei avea de făcut niște lucruri care sunt etichetate de majoritatea oamenilor ca fiind grele.
Dacă tu tot timpul optimizezi pentru ușor, încerci să iei decizii care să-ți facă viața mai ușoară – e de înțeles din punct de vedere emoțional de ce facem asta, pot să înțeleg, uneori și eu simt nevoia asta – dar devine nerezonabil să te aștepți să obții lucruri ieșite din medie.
Cu alte cuvinte, dacă ne uităm la oamenii din jurul nostru și ne uităm, de exemplu, la relațiile lor de cuplu, avem o medie la ce înseamnă o relație de cuplu average.
Dacă ești mulțumit cu asta, e relativ ușor să o obții. Nu e chiar bătut din palme, dar nici super greu.
Dacă însă îți dorești mai mult decât atât, cel mai probabil vei avea nevoie să faci niște lucruri pe care mulți oameni nu sunt dispuși să le facă.
Că e un pic inconfortabil, e un pic greu, aș vrea să fie mai ușor.
La fel, dacă îți dorești un corp care să arate sau să se simtă peste media oamenilor din jurul tău. La fel, dacă îți dorești o carieră sau un salariu care să fie mai mare decât media. Cel mai probabil vei avea nevoie să faci niște lucruri care sunt un pic mai grele decât ce sunt dispuși majoritatea oamenilor să facă.
În concluzie, atunci când încercăm să lucrăm la a rezolva o problemă și pare că nu îi dăm de cap, s-ar putea ca uneori să ne ajute să vorbim cu cineva care să poată să asculte suficient de bine încât să ne dea un unghi nou, să ne spună: „Înțeleg că tu vezi lucrurile așa, dar uite, ce aud eu este astalaltă!”
Și dacă reușim să obținem claritate, s-ar putea ca problema noastră să fie mai ușor rezolvabilă decât problema pe care credeam inițial că o avem.
Mai ușor rezolvabilă nu înseamnă cu mai puțin efort, înseamnă mai directă, mai evident rezolvabilă.
Adică, dacă înainte încercam să găsim o soluție la cum gestionăm voința și la cum ne manageriem eforturile și ce putem să facem cu noi astfel încât seara să nu mai mâncăm alunele, acum putem să ne concentrăm pe cum fac eu să nu mai am așteptarea asta nerealistă că totul ar trebui să fie ușor.
Și poate că pare mai greu de apucat ca problemă de rezolvat, dar de fapt nu-i, pentru că nu trebuie să ne pierdem în tehnici, ceea ce am fi făcut inițial la ceea ce consideram a fi problema, ci avem nevoie doar să alegem diferit data viitoare.
Cu alte cuvinte, data viitoare când am de ales între varianta ușoară și varianta grea și e un subiect important pentru mine la care vreau să fac progres în viață, hai să încerc să iau varianta un pic mai grea, mai inconfortabilă, și să văd ce se schimbă în viața mea și cum mă simt eu.
***
Dacă ți-a plăcut acest episod, nu uita că poți să te abonezi la newsletterul 0+ (ZeroPlus) Insider și vei primi un ebook gratuit cu mai multe resurse utile într-un proces de auto-cunoaștere și schimbare.
Sau poți asculta mai multe episoade din podcastul 0+ ZeroPlus, pe oricare dintre platformele cunoscute de podcasturi:
