Am povestit despre cum m-am apucat eu de citit, cum am trecut de la 2 cărți pe lună la 7 și de la cărți fizice la audiobook-uri. Plus, despre modul în care “procesez” eu cărțile din care vreau să învăț ceva.
Ascultă episodul și pe:
***
Salut. Sunt Andrei Roșca, change strategist.
Ceea ce urmează este transcrierea acestui episod din podcastul meu, ZeroPlus (0+).
Dacă îți place, te poți abona (gratuit!) AICI și vei primi pe mail mai multe resurse utile într-un proces de auto-cunoaștere și schimbare. Află mai multe!
***
Mi se întâmplă din ce în ce mai des să vorbesc despre cărți cu prieteni sau clienți și să-mi spună că li se pare că citesc foarte mult și mă întreabă cum reușesc, așa că m-am gândit să povestesc un pic despre drumul ăsta prin care am trecut cu cititul.
Este un drum care a început acum mulți ani, probabil când aveam abia câțiva ani și mama mea îmi citea o grămadă – și sunt convins că asta a pus niște predispoziții acolo, pe care mai târziu le-am manifestat, le-am concretizat.
Ce îmi aduc aminte, însă, în afară de câteva momente vagi în care îmi citea mama, sunt momentele când aveam probabil 14-15 ani și am început să citesc Karl May, Winnetou și amerindieni – asta a fost prima zonă de cărți care m-a prins. Au fost probabil câteva zeci de cărți. Mi-aduc aminte și acum de cărțile alea verzi din colecția cu Winnetou, cu Old Surehand și Old Shatterhand și o grămadă altele. Îmi aduc aminte că, probabil în aceeași perioadă, m-a prins destul de tare și Alexandre Dumas. Cam ăsta a fost începutul.
Până pe la 18-19 ani, nu am citit mare lucru în afară de cărțile astea. Mi-aduc aminte că am avut o mare problemă și la bacul la română, pentru că nu am citit niciuna din cărțile pe care eram obligați cumva să le citim, dar asta e o altă poveste.
Prin 2004 cred, când aveam 18-19 ani, asociatul meu dintr-una din firmele pe care încercam să le fac să meargă (cred că prima sau a doua) mi-a zis că el a intrat în Amway, un MLM (multi-level marketing) și încerca să mă convingă să fac și eu asta. Argumentul lui principal nu a fost “O să faci o grămadă de bani”, nu, argumentul principal a fost: “Au un sistem educațional foarte mișto și poți să obții acces la el!” Sistemul ăsta educațional însemna în mare parte cărți și casete audio (încă erau pe atunci), cărți de self-help, motivaționale, de vânzări.
Îmi aduc aminte foarte clar o serie de cărți ale lui Robert Kiyosaki, Cadranul Banilor, Tată Bogat Tată Sărac, care atunci nu m-au dat neapărat pe spate. Acum, dacă mă întreabă lumea despre ele, le spun cam același lucru: că sunt mișto, merită citite, dar nu o să fie extraordinare, nu o să fii dat pe spate.
Uitându-mă înapoi, însă, îmi dau seama că m-au influențat foarte puternic. Probabil că au contribuit destul de mult la decizia pe care am luat-o atunci, la 18-19 ani, să construiesc o firmă sau mai multe firme care să-mi aducă venit pasiv. Să construiesc niște sisteme din care la un moment dat să mă pot retrage iar ele să continue să producă bani pentru mine. 11 ani mai târziu, mi-a ieșit, dar am fost perseverent și sunt convins că acele cărți m-au influențat.
În fine, în Amway nu am stat foarte mult timp, nu am făcut cine știe ce. Sincer, nici nu mă așteptam, cred că iluzia a durat vreo patru zile, însă a fost un episod important pentru mine. A fost primul moment în care am început să fac vânzări, skill care m-a ajutat foarte mult în următorii ani. A fost momentul în care am accesat foarte puternic zona de self-help.
În momentul ăsta, nu prea mai citesc self-help și mi se pare că în mare parte self-help-ul este diluat, este foarte mult motivațional și foarte puține lucruri practice și pragmatice, însă cred că este o etapă pentru fiecare tip de carte. Acum, când mă uit înapoi, realizez că self-help-ul a venit pentru mine într-un moment foarte potrivit atunci.
Ce s-a mai întâmplat în urma cărților de genul ăsta este că am început să învăț foarte multe lucruri și să mă dezvolt foarte rapid la nivel personal și profesional. Evident, nu doar din cărți. Mi-am creat un mediu foarte potrivit de dezvoltare în care citeam, învățam multe lucruri, dar și aveam unde să le aplic. Încercam să fac o firmă să meargă, apoi o alta și în final am reușit să mișc câteva. Am testat foarte mult, a fost mult trial and error, multe lucruri care n-au funcționat, dar și unele care până la urmă au dat rezultate.
În urma acestui început de drum de dezvoltare, un an mai târziu, prin 2005 probabil, mi-am făcut blog. Am făcut primul blog pe Yahoo! 360, iar apoi, foarte repede, mi-am făcut un WordPress la câteva luni după. Ideea din spate era să dau mai departe lucrurile despre care învățam, iar mare parte din ele erau din cărțile astea pe care le citeam.
Mi-aduc aminte că la început nu făceam mare lucru, doar puneam niște citate mai lungi, în speranța că o să ajute și pe altcineva. Cred că și dintr-o frustrare, poate, că nu puteam să aplic chiar tot ce învățam și speram că în felul ăsta voi scoate mai mult din ele, fiindcă voi da mai departe și vor învăța și alți oameni.
Este o filosofie pe care am regăsit-o apoi în alte două-trei proiecte și, într-o anumită măsură, o regăsesc și acum în partea de coaching pe care o fac, unde zona asta de sharing de informații e destul de puternică și cred că e mai puternică decât la majoritatea oamenilor care fac coaching în România.
La scurt timp după, în 2006, am pornit Bookblog.ro, care a fost primul blog colectiv din România, primul blog scris de mai mulți oameni, și primul blog despre cărți, cu review-uri de carte. Am încercat – și am și reușit – să duc la următorul nivel ceea ce făceam eu pe blogul personal. Am făcut o echipă de oameni (toți citeau mult mai mult decât mine) și am început să facem review-uri din mai multe zone, nu doar din zona de dezvoltare personală sau psihologie.
Am făcut acolo foarte multe lucruri mișto, toate având în centru cărțile. Am pornit Schimb de Cărți, un proiect cu întâlniri care cred că încă se țin și care se întâmpla în 24 de orașe în același timp. Am pus un pic umărul la Lecturi Urbane. Am donat o grămadă de cărți la biblioteci, la case de copii din jurul Bucureștiului. În fine, o grămadă de chestii mișto, toate construite în jurul ideii de cărți.
Aia a fost perioada în care am accelerat în mod real cititul. Nu-l vedeam ca pe un proces, a venit destul de natural, dar am trecut de la citit două cărți pe lună la citit patru, cinci.
Ăsta a fost și momentul în care am început să citesc mult mai variat și să recuperez o grămadă de cărți din urmă, cărți pe care simțeam cumva că ar fi trebuit să le citesc cu niște ani înainte dar, din diverse motive, nu am făcut-o. Am început să citesc mai multă beletristică, multă psihologie și destul de multe cărți de business, pentru că aveam nevoie de partea asta de know-how – începuseră să se dezvolte proiectele pe care le construiam și simțeam nevoia să țin pasul, la nivel de informație, cu zona de business.
Prin 2009-2010, trei-patru ani mai târziu, când încă mă ocupam de Bookblog.ro, îmi aduc aminte că au existat niște discuții foarte lungi și interminabile despre Kindle, despre cum cărțile vor fi înlocuite de cărți electronice. Am fost printre puținii oameni care au fost suficient de deschiși la asta, am zis că o să testez Kindle-ul și, dacă experiența este suficient de mișto, eu nu țin neapărat să mă agăț de cărți de hârtie. Asta am făcut, a urmat o perioadă în care am citit foarte mult pe Kindle și, în felul ăsta, am intrat și în universul Amazon.
Un an-doi mai târziu, am dat de Audible, care mi-a schimbat realmente viața. A fost un salt enorm, însă nu a fost un salt imediat. Mi-am făcut cont pe Audible în 2011, dar prin 2013-2014 am început să-l și folosesc. Am avut câteva încercări. O dată pe an, luam o carte, încercam s-o ascult și simțeam o grămadă de frustrare pentru că nu reușeam să concentrez. Mi se părea că trebuie să fac ceva cu mâinile, că nu e suficient să stau și să ascult.
Am lucrat foarte mult la a mă educa să ascult. Ăsta este și motivul pentru care de multe ori, când vorbesc cu apropiați care îmi spun “Eu am încercat să ascult și nu pot, nu reușesc să rămân concentrat suficient de mult timp” sau scuze de genul ăsta, eu traduc în mintea mea în “Eu am încercat și nu-mi este ușor să fac asta.” Asta ascunde o presupunere în spate, presupunerea că mie mi-a fost ușor. Nu mi-a fost, doar că am încercat suficient de mult fiindcă am intuit acolo că ar putea să mă ajute să parcurg mai multe cărți.
Din fericire, anii ăia au coincis la mine și cu o perioadă în care mi-am propus să reduc activ timpul petrecut în fața ecranelor. Am început să elimin. Primele care au zburat au fost articolele, aproape că nu citesc articole, mi se par superficiale. Știu, este o generalizare, nu toate sunt așa, doar că 95% sunt așa. Motivul pentru care mai scanez din când în când articole este doar să-mi dau seama dacă este o temă interesantă și dacă pot să caut două cărți pe tema asta. Așadar au zburat articolele complet. Apoi au zburat serialele complet – fără niciun regret. Televizor nu mai aveam de câțiva ani.
Automat, toate orele astea pe săptămână s-au dus în ceva, iar eu am ales să se ducă în ascultat audiobooks.
Sunt o grămadă de beneficii pe care le resimt acum, trei ani mai târziu, beneficii care mi-au venit și-mi vin în continuare din faptul că ascult audiobooks.
În primul rând, e skill-ul de a asculta, un skill care se antrenează. Este capacitatea de a asculta cu atenție, de a auzi inflexiuni, spații de jumătate de secundă pe care oamenii le fac între cuvinte, de a asculta astfel încât să nu scapi niciun cuvânt. În același timp, să faci asta cu o relaxare, să nu fii încrâncenat făcând-o.
Știu că sună ciudat, e greu de explicat skill-ul ăsta de ascultare, doar că simt că audiobook-urile mi-au crescut foarte mult capacitatea de a rămâne concentrat pe ceva și atunci nu mai necesită efort din partea mea să fac asta. De câte ori ascult ceva – și în special ceva în engleză, cu un prieten sau un cunoscut, când ascultăm în același timp, văd cum mai toată lumea are probleme, scapă câte un cuvânt, mai ales dacă vorbește naratorul un pic mai ciudat sau dacă are un accent. Mie nu prea îmi mai scapă și îmi scăpau înainte foarte multe.
M-a ajutat și faptul că, ascultând doar în engleză, mi-a crescut foarte mult capacitatea de a asculta și a vorbi în engleză. În coaching lucrez acum destul de mult și cu clienți din afara țării cu care lucrez doar în engleză și realizez că mi-a fost foarte utilă perioada asta de ascultat în engleză.
Un alt beneficiu, de fapt un alt efect: partea asta cu audiobook-urile este un acquired taste. Cu cât o faci mai mult, cu atât începe să-ți placă mai mult, găsești naratori care să-ți placă în mod deosebit, cauți ce alte cărți au mai narat ei.
Consecința este că ascult mult, ascult probabil două-trei ore pe zi, echivalentul cititului a o sută și ceva de pagini. Chiar făceam un calcul și mă uitam și pe statisticile de la Audible, asta înseamnă vreo 3000 de pagini pe lună, adică cinci-șapte cărți pe lună, în medie, de câțiva ani. Nu aș fi putut să citesc atât de multe cărți. Pentru mine a fost un salt de la trei-patru cărți la cinci-șapte cărți pe lună.
În caz că vă întrebați de unde scot alea două-trei ore pe zi, aduceți-vă aminte că am tăiat foarte mult din alte părți. În același timp, odată ce te obișnuiești să stai concentrat pe ce se întâmplă acolo, îți salvează foarte mulți timpi morți. De exemplu, în București merg cu Uber sau cu taxi iar în timpii ăia ascult Audible, cât stau în trafic. Din cele trei ore pe zi, cel puțin o oră și jumătate sunt doar timpi morți, în care înainte nu făceam nimic. Poate stăteam pe Facebook sau pe Instagram și dădeam like-uri sau comentarii. Mi-a crescut foarte mult productivitatea.
Există și cărți pe care vreau să le savurez, în special din zona de literatură, beletristică, uneori istorie. Sunt cărți la care vreau să stau întins pe canapea, să ascult și să-mi imaginez, așa că pentru cărțile astea îmi păstrez momente speciale.
Din cele cinci-șapte cărți pe lună, vreo două sunt de entertainment: beletristică, literatură. Una e istorie sau niște cursuri foarte mișto de la Audible, Great Courses – în mare parte tot de istorie, dar nu numai. Celelalte cărți sunt de psihologie sau cărți de dezvoltare de diverse forme. Foarte rar, din ce în ce mai rar, mai citesc câte o carte de business sau de investiții. Cam așa se împart cele cinci-șapte cărți pe lună.
Cred că Audible ar trebui să mă facă acționar sau ceva, le-am dat așa de mulți bani în ultimii ani că n-ar strica să am niște acțiuni pe acolo, dar nu am simțit niciodată că nu merită. Merită o grămadă.
Voiam să mai zic despre procesul prin care trec, fiindcă mulți dintre oamenii cu care vorbesc îmi spun: “Eu vreau să scriu, vreau să-mi iau notițe în timp ce citesc și mi se pare că nu pot să fac asta cu audiobooks.”
Eu am un proces prin care trec, în special pentru cărțile tehnice sau alea de dezvoltare, din care și eu vreau să-mi notez idei, să-mi fac o sinteză. Când îmi iau o carte, mai întâi mă întreb care e intenția cu care o citesc, intenția cu care am luat-o. De obicei nu o fac conștient, este un reflex pe care mi l-am creat.
Dacă intenția este să mă relaxez, dacă e o carte mișto și vreau să o savurez, dacă e o chestie de relaxare, de entertainment, atunci nu fac nimic altceva în timpul ăla. E genul ăla de carte care îmi doresc să nu se termine, să dureze cât mai mult, și atunci, de obicei, stau și îi acord 100% din atenție. Îmi aleg momentele din zi în care aș vrea cel mai mult să ascult asta.
Dacă intenția este să învăț (și se aplică la celelalte tipuri de cărți), atunci am un proces foarte clar prin care fac asta. Prima dată trec prin carte de la cap la coadă, o ascult fără să mă opresc foarte mult, uneori chiar nu mă opresc deloc. Audible are funcție de bookmark și, de câte ori ascult ceva care știu că m-ar interesa, știu că aș vrea să mai trec o dată prin ea, aș vrea să mă mai gândesc un pic, aș vrea să-i dau un share pe Facebook și tot așa, apăs pe un buton de bookmark (audiobook-ul nu se oprește).
Prima dată când trec prin carte fac doar asta: ascult, apăs pe butonul bookmark din când în când. Apoi, odată ce am ajuns la sfârșitul cărții, întotdeauna iau cartea de la început și trec doar prin bookmarks. Trec prin fiecare bookmark și mă întreb: “Ok, de ce oi fi pus eu bookmark aici?”
În unele cazuri este fiindcă am vrut să mai ascult o dată, în alte cazuri – și asta e foarte important – fiindcă m-am gândit că voi avea o acțiune de făcut. Orice carte din care îmi propun să învăț trebuie să rezulte în niște acțiuni. Dacă nu, simt că am citit-o degeaba. Plus că a acționa pe ideile de acolo mă face să sedimentez mai bine informațiile și să le și testez, să văd care funcționează și care nu. Și atunci, bookmark-ul poate fi pus cu intenția să mai fac research pe subiectul ăsta sau să fac o fișă de lectură în care o să trec astea cinci puncte care mi s-au părut mișto din carte. Fișă de lectură e mult spus, e o foaie pe care îmi notez ideile principale și la care pot să mă întorc de câte ori simt nevoie de mână (le notez de mână, din același motiv: ca să-mi intre mai bine în cap). În același timp, poate să fie un citat mișto de dat pe Facebook.
Apoi, după ce trec a doua oară prin carte – un proces care îmi ia o jumătate de oră-o oră, în funcție de câte bookmark-uri am pus, abia atunci consider că am terminat cartea. O pun în lista mea de Goodreads, eventual îi dau un share pe Facebook și o șterg de pe mobil, ca să nu mai ocupe spațiu. Așa se termină procesul de parcurgere a unei cărți.
E o chestie foarte mișto în cartea The Talent Code, un concept care se referă exact la chestia asta și zice: “To finish a book, close the book.” Ca să poți să zici că ai terminat o carte ai nevoie să o închizi. Acest “să o închizi” înseamnă, de fapt, să tragi niște concluzii, să faci ceva, să te întrebi despre ce a fost cartea asta, ce a rămas din ea. Nu faci asta? E ca și cum n-ai terminat-o.
Foarte mulți oameni nu fac nimic când termină o carte. Ok, sunt cărți de beletristică sau literatură la care nu am nici măcar un bookmark, dar, dacă vrei să înveți, procesul de învățare nu are cum să fie “Trecem și noi prin informația asta.”
Cam ăsta este procesul prin care ascult eu cărți de doi-trei ani încoace și care mă ajută să trec prin cel puțin cinci, șase, șapte, dar am avut luni și cu opt cărți într-o lună.
Nu este despre numere, este pur și simplu despre a accesa informație. E o chestie foarte mișto să știi că ești la curent cu orice carte care apare în topurile bestselling New York Times sau orice chestie care apare pe specialitatea ta (în cazul meu coaching, psihologie) și că poți discuta despre asta cu niște oameni care se pricep. Însă cel mai mișto este că poți să le aplici – în special la cărțile tehnice. Poți să aplici acum lucrurile de acolo, lucruri care în mod realist vor mai lua încă doi-trei ani până vor ajunge la majoritatea oamenilor. În tot timpul ăsta, tu poți să beneficiezi, că ești printre puținii care au accesat informația aia.
Evident, poți face asta și citind fizic doi-trei cărți pe lună. Întrebarea este câte citești în mod real. Realitatea este că, pentru majoritatea oamenilor, a parcurge 3000 de pagini citite pe lună este greu. E mult mai ușor să le asculți, odată ce te obișnuiești cu ele.
***
Dacă ți-a plăcut acest episod, nu uita că poți să te abonezi la newsletterul 0+ (ZeroPlus) Insider și vei primi un ebook gratuit cu mai multe resurse utile într-un proces de auto-cunoaștere și schimbare.
Sau poți asculta mai multe episoade din podcastul 0+ ZeroPlus, pe oricare dintre platformele cunoscute de podcasturi:
