Pentru ca Răul să triumfe, este suficient ca oamenii buni să nu facă nimic.
Ascultă episodul și pe:
***
Salut. Sunt Andrei Roșca, change strategist.
Ceea ce urmează este transcrierea acestui episod din podcastul meu, ZeroPlus (0+).
Dacă îți place, te poți abona (gratuit!) AICI și vei primi pe mail mai multe resurse utile într-un proces de auto-cunoaștere și schimbare. Află mai multe!
***
Mare parte dintre oamenii cu care lucrez spun că își doresc mai multă libertate. Să poată să-și facă singuri programul la muncă. Să se trezească la ce oră vor. Mai multă libertate în cum își fac treaba la muncă, să poată alege din mai multe metode de a rezolva o problemă, să nu fie nevoiți să respecte o procedură rigidă în fiecare zi. Sau să nu mai ponteze cu cardul la muncă, să lucreze de acasă.
Nevoia asta de libertate se aplică și în viața personală. Parcă indiferent de cât de multe niveluri de libertate au, își doresc mai multe. Își doresc mai multă libertate. Până când? Până când conștientizează că libertatea de a decide vine întotdeauna la pachet cu responsabilitatea pentru deciziile luate.
Dacă pot alege în ce fel să rezolve o problemă la muncă și rezultatul iese prost, va fi clar că ar fi putut alege mai bine. “Cel puțin parțial sunt vinovat, am greșit. Dacă îmi spunea șeful ‘fă-o așa’ și ieșea prost, puteam să mă păcălesc că nu aveam de ales deci nu e vina mea. Și apoi ies la bere și pot să mă plâng, ‘compania mea are proceduri proaste, șeful meu nu știe management.’” Și tot așa.
Dacă merg la un medic cu o problemă de sănătate și îmi spune “Singura variantă este asta”, indiferent ce iese, pot spune că nu am avut încotro. Dacă îmi dă libertatea de a alege între două sau trei variante, brusc sunt singurul responsabil pentru un viitor succes sau eșec al tratamentului.
Când conștientizează că libertatea egal responsabilitate, mare parte dintre oameni aleg să-și cedeze libertatea. Pentru a-ți asuma responsabilitatea ai nevoie de curaj, iar curajul este rar.
Când vine un mustăcios și zice: “Guys, mie mi se pare că sunt cam mulți evrei pe aici și că doar rasa ariană ar trebui să existe pe pământ”, e mult mai ușor să cedăm și să spunem “Ok, pare un plan, eu sunt aici, spune-mi ce să fac.” Și șase ani mai târziu într-un tribunal, când te întreabă de ce ai gazat mii de oameni, o să spui că tu, de fapt n-ai făcut nimic, ci doar respectai niște ordine. “Așa mi s-a spus.” Sistemele totalitare apar și pentru că oamenii – altfel buni, inteligenți, dar lipsiți de curaj – aleg să renunțe la libertățile lor din frica de a-și asuma orice.
Argumentul că “Oricum nu se schimbă nimic” este un argument nu numai laș, ci și profund greșit. Bineînțeles că ceva se schimbă. Poate că uneori se va schimba rezultatul, poate că uneori nu se va schimba. Dar ce se schimbă este imaginea ta despre tine. Răspunsul pe care îl vei da 10 sau 20 de ani mai târziu când copilul sau nepotul te va întreba: “Tati, tu ce făceai când s-a întâmplat asta, unde erai?” și singurul răspuns va fi “Tati avea un pic de treabă, stătea pe Netflix.”
Bun, și veți întreba: “Ce ar trebui să facem?” Nu ar trebui nimic. Însă, dacă ne dorim să fim aliniați cu noi, să nu ne mințim singuri, avem nevoie să alegem.
Putem să facem ce putem pentru a schimba ceva și, în timp ce facem asta, câștigăm dreptul de a ne plânge atunci când ceva nu merge încă. Sau putem să stăm mereu deoparte, dar atunci ne pierdem dreptul de ne plânge.
Sau, după cum spunea un prieten de-al meu, mai poet: Nu poți ca la primul semn să-ți dai pantalonii jos, să te apleci, și după aceea să fii revoltat de ceea ce urmează.
***
Dacă ți-a plăcut acest episod, nu uita că poți să te abonezi la newsletterul 0+ (ZeroPlus) Insider și vei primi un ebook gratuit cu mai multe resurse utile într-un proces de auto-cunoaștere și schimbare.
Sau poți asculta mai multe episoade din podcastul 0+ ZeroPlus, pe oricare dintre platformele cunoscute de podcasturi:
