În acest episod:
– creativitatea adevărată are nevoie de constrângeri
– un studiu despre libertate
– prima auto-limitare a oamenilor creativi
– inspirația nu vine singură, ai nevoie să știi să o chemi!
– 6 acțiuni pe care le puteți folosi pentru a vă construi propriul proces de a genera inspirație
– Cărți: Deep work – Newport, Daily Rituals – How artists work
– “ar trebui să îmi fie ușor, ar trebui să îmi vină natural”
Ascultă episodul și pe:
***
Salut. Sunt Andrei Roșca, change strategist.
Ceea ce urmează este transcrierea acestui episod din podcastul meu, ZeroPlus (0+).
Dacă îți place, te poți abona (gratuit!) AICI și vei primi pe mail mai multe resurse utile într-un proces de auto-cunoaștere și schimbare. Află mai multe!
***
În ultimii ani am lucrat destul de mult cu oameni care fac într-o formă sau alta creație. Oameni care scriu – atât cărți, cât și update-uri de Facebook, creează conținut online, articole, bloguri. Pictori sau oameni care desenează și fac asta for a living, din asta își câștigă existența. Nu în ultimul rând, cu mulți oameni din industria de advertising care sunt directori de creație sau care pur și simplu au o componentă de creație în munca lor de zi cu zi.
Peste asta se adaugă faptul că pictez și eu, de trei-patru ani m-am reapucat de pictat, mai desenez din când în când, scriu de vreo 15 ani (dacă nu mai mult). Cred că am scris niște mii de articole, acum câțiva ani am scris inclusiv o carte, am trecut prin procesul acesta dureros de a scrie o carte.
Motiv pentru care am ajuns să înțeleg ce-i blochează pe oamenii care fac creație și am vrut să pun cap la cap câteva idei care să vă ajute pe voi, cei care vă pregătiți să creați sau cei care faceți deja asta. Cred că aceste idei vor avea sens indiferent de nivelul de experiență pe care îl aveți cu actul de a crea.
Prima idee care mi se pare că deblochează foarte mult oamenii atunci când este conștientizată este: Creativitatea adevărată, cea pură, are nevoie de constrângeri. Chiar cred asta. Cred că, de cele mai multe ori, creativitatea se naște din constrângeri.
Este foarte interesant pentru că majoritatea oamenilor care fac creație cred fix pe dos. Au impresia că “Am nevoie de super multă libertate, să nu am constrângeri de niciun fel iar orice efort de a structura și organiza creativitatea o să influențeze sau o să murdărească actul artistic.”
Există un studiu care a tot fost făcut cu niște copii. Au luat niște copii de vreo patru-cinci ani, i-au lăsat singuri în spatele casei, într-o curte delimitată de ziduri, unul câte unul, și i-au observat de la distanță ca să vadă cum se comportă.
Apoi au luat aceiași copii, i-au lăsat singuri, tot unul câte unul, undeva în vârful unui deal de unde se vedea în toate părțile pe o distanță foarte mare. Și au comparat cum se comportă copiii în fiecare dintre contexte.
În curte, unde spațiul era foarte bine delimitat cu niște ziduri înalte, au stat câteva secunde nemișcați, și-au dat seama că sunt singuri, s-au uitat în jur apoi, ușor-ușor, și-au făcut curaj și au început să exploreze. Au început să facă câțiva pași în stânga, câțiva pași în dreapta, s-au dus până la zid, s-au uitat un pic, au văzut că mai departe nu pot să meargă, au explorat colțul celălalt al grădinii și tot așa.
În partea cealaltă, când au fost lăsați pe un deal, nu s-au mișcat de pe loc. Pur și simplu au înghețat. Au stat acolo, se uitau în jur, dar nu au avut curaj să se miște.
Este foarte interesant studiul pentru modul în care percepem noi libertatea și inclusiv partea de a ne da libertatea de a crea și de a construi. Atunci când avem niște limite, ni se dă o cutiuță în care să ne jucăm, putem să devenim foarte creativi să găsim moduri de a genera outcome cu resurse limitate în constrângeri, din constrângeri.
Dacă vă spun acum să faceți un update de Facebook sau o poezie – două versuri despre orice, s-ar putea ca task-ul să vi se pară foarte complicat. Chiar dacă poate faceți asta on a regular basis. Dar dacă vă spun să creați două versuri care să conțină cuvintele “casă” și “familie” și să aibă maximum patru-cinci cuvinte fiecare vers, deja vă este mai ușor, aveți cu ce să lucrați. Asta nu înseamnă că veți genera cu toții același post sau update de Facebook sau, în cazul ăsta, aceleași versuri. Ne folosim de constrângerile pe care le avem ca să generăm creativitate în ele.
Asta e de departe prima limitare a oamenilor creativi: asociază preocuparea artistică, creativă, cu lipsa de structură. Este ca și cum a avea un proces îți ia din libertate.
M-a întrebat cineva la un moment dat dacă asta se aplică doar artiștilor sau doar oamenilor care trăiesc din asta și nu, nu cred că li se aplică doar lor. Cred că fiecare dintre noi avem bucăți de creativitate sau unde e necesară creativitatea în munca noastră, chiar și în problem-solving, dacă avem niște joburi super analitice. Tot avem nevoie de creativitate din când în când. Ceea ce generează nevoia de a ne înțelege și de a ne cunoaște pe noi suficient de bine încât să putem să generăm creativitate atunci când avem nevoie de ea.
Este important să înțelegem că creativitatea nu este chiar o rază care vine din cer și ni se coboară în creștetul capului și brusc începem să construim, să generăm ceva. Creativitatea poate fi chemată, poate fi generată aproape on demand atunci când avem nevoie de ea.
Toți oamenii care au creat chestii remarcabile de-a lungul istoriei aveau la rândul lor propriile procese. Unii vorbeau mai mult de ele, alții mai puțin, unii le conștientizau mai mult, alții mai puțin, dar cam toți aveau un proces prin care treceau. Era o serie de etape: “Întâi fac asta, apoi asta și, ca să vezi, am intrat în această stare de creativitate sau flow în care reușesc să creez.”
Fuga de responsabilitate cred că este motivul principal pentru care oamenii nu-și construiesc un proces, nu-și asumă un proces, nu-și asumă că au anumite etape prin care trebuie să treacă și pur și simplu se așteaptă să se întâmple. Îmi dau seama că asta s-ar putea să supere niște oameni, însă este vorba de responsabilitatea față de noi, nu față de exterior.
Cred că de multe ori ne este teamă de cum vom gestiona un eventual eșec așa că ne asumăm (inconștient, de cele mai multe ori) că nu vom avea niciodată succes cu adevărat. Adică dacă fac tot ce ține de mine, îmi structurez, îmi fac etape și îmi creez contextul perfect ca eu să pot să creez, am dat tot ce puteam și a ieșit o porcărie (după standardele mele sau ale societății – aici e discutabil), atunci nu o să mă mai bullshit-uiesc cum fac de obicei. Nu mai pot să-mi spun “Da, am eșuat, dar nu am făcut chiar tot ce puteam” fiindcă de data asta am făcut tot ce puteam și nu a ieșit. Nu mai pot să fug de ideea că locul în care sunt astăzi este locul în care am fost capabil să ajung. Nu există o nedreptate care m-a adus aici.
Libertatea și creativitatea vin din constrângeri. Viața e super scurtă, nu știu dacă conștientizați asta. Este mult mai scurtă decât credem noi, în general. Suntem obișnuiți să ne uităm în viitor și să avem impresia că avem încă 30-40-50-70 de ani înainte și că putem să facem orice, inclusiv în ceea ce privește creația. Dar realitatea este că nu avem asta. Realitatea este că se poate termina oricând.
Nu vreau să fiu nici pesimist, nici apocaliptic, dar vreau să văd mai mulți oameni care îndrăznesc să dea 100% din ce pot ei. Să pună o parte din ei în tot ceea ce creează, să-și asume. Cum ar spune un client de-al meu, jucător de poker: să fie all in. Și să facă asta nu în ciuda fricii, ci fiindcă există frica asta. Frica să fie o motivație.
Ce o să vă întrebați o să fie: “Ok, I will stop the bullshit, o să pun tot ce pot din mine, dar cum? Ce înseamnă procesul ăsta?” Procesul de a crea și de a genera contextul potrivit pentru a crea, modul în care putem să chemăm inspirația, este foarte personal. Ăsta este și motivul pentru care nu se vorbește așa de mult despre asta, pentru că fiecare dintre noi ne construim un proces și este diferit de la om la om.
Însă există niște pași pe care poți să-i urmezi. În primul rând ai nevoie să înveți ce te inspiră. Cu toții avem surse de inspirație, poate pentru unii este muzica, poate pentru alții înseamnă să citească citate de pe Goodreads sau BrainyQuote. Poate unii dintre noi citim și ne luăm inspirația din cărți sau din fotografii de pe Instagram – atunci când nu procrastinăm pe Instagram, ok? Avem nevoie să învățăm ce ne inspiră pe noi.
Eu știu că pentru a mă pune în poziție de creație am nevoie de anumite melodii și am nevoie să ascult măcar cinci minute niște track-uri înainte să pot să am de la mine așteptarea că acum generez ceva mișto. E nedrept să am așteptarea ca pur și simplu să mă așez și să-mi vină inspirația. Deci e nevoie de un ritual pentru a crea.
O să trec prin câteva bucăți din acest ritual, testați ce funcționează și luați-vă fiecare ce are mai mult sens pentru voi.
În primul rând, meditația. Sunt foarte mulți oameni care meditează și sunt anumite tipuri de meditație folosite special pentru a te pune într-o stare în care poți să creezi. Noi creăm mult mai ok atunci când creierul nostru este în ceea ce se numește Alpha waves (există unde Alpha, Beta, Theta, Gamma). Beta este starea alertă în care suntem super aware și super în priză, cea în care suntem de obicei când suntem treji.
Apoi există Alpha waves în care intri foarte greu. Intrăm într-o stare Alpha automat înainte să adormim și imediat după ce ne trezim. De cele mai multe ori trebuie să ai intenția de a intra în Alpha waves și poți face asta prin meditație. Există tehnici de meditație care te ajută să intri într-o stare de relaxare din care după aceea, imediat ce ieși, poți să creezi. Este un fel de transă autoindusă. Este cel mai superficial nivel de transă (nu vă gândiți la hipnoză neapărat), dar putem face asta cu noi prin respirație, prin a ne concentra pe o muzică.
Există niște cărți care vorbesc despre niște bucăți din ritualul altor oameni. Daily Rituals: How Artists Work este una dintre ele, analizează sute de artiști și ce obiceiuri aveau ei.
O altă carte mișto este Big Magic, a lui Elizabeth Gilbert. Este despre creativitate, despre miturile că nu putem să punem structură și că ar trebui sau nu ar trebui ca partea de creație și de artă să mă susțină financiar.
Deep Work a lui Newport este o carte despre cum îți creezi un context foarte bun pentru a face meaningful, deep work. Muncă profundă și inclusiv creativă.
O altă idee mișto pe care o tot aud și funcționează și la mine este eficiența decluttering-ului. Adică să vă faceți ordine pe birou, în jurul vostru. Să fie un mediu care să vă ajute să nu mai aveți mintea aglomerată pentru că spațiul din jurul vostru este mai organizat. Testați-o, vedeți dacă are sens pentru voi. Sunt mulți oameni care nu pot să lucreze dacă nu au suficientă ordine în jur. Poate sunteți printre ei și nu știți.
Căștile mai pot ajuta. Dacă sunteți forțați să creați într-un mediu cu mai mulți oameni în jurul vostru, dacă parte din munca voastră este advertising-ul și creați în fiecare zi unde sunteți în open space, atunci luați-vă căști care au noise cancellation. Izolați-vă de mediu măcar atunci când creați.
Dacă aveți colegi care vin să vă bată pe umăr să vă spună ceva atunci când au ei chef, poate că ar fi momentul să vorbiți cu ei și să le spuneți să vă lase jumătate de oră sau o oră. Poate discutați cu oamenii din jurul vostru și le spuneți: “Când vedeți stegulețul ăsta roșu sau post-it-ul ăsta, vă rog frumos, nu mă deranjați. Lăsați-mi un bilet undeva și vin la voi imediat ce termin.” O să fiți surprinși să vedeți că oamenii respectă lucrurile astea, doar că niciodată nu le-ați spus. Pur și simplu vă supărați când vă întrerupeau.
Așezați lucrurile din jurul vostru astfel încât să vă asigurați că aveți cât mai puține lucruri care să vă distragă. Inclusiv telefonul mobil pus pe airplane mode. Dacă nu sunteți chirurgi sau pompieri, nu cred că o să existe 7000 de urgențe pe zi și fix în momentul în care creați un update de Facebook sau un articol, un eseu, o carte, v-a sunat cineva și nu a putut să vă contacteze. Nu prea se întâmplă lucruri de genul ăsta. Asigurați-vă că nu sunteți distrași de la ceea ce faceți.
Nu în ultimul rând, pentru cei care scrieți, încercați să testați dacă nu cumva scrieți mai bine sau mai ușor cu pen & paper. Cu pixul sau creionul pe o foaie, pe o agendă, față de tastatură. Pentru unii e mai ușoară una, pentru alții e mai ușoară cealaltă. Testați-le pe amândouă și vedeți care are mai mult sens.
Apoi ar fi muzica de concentrare. Există o aplicație care se numește Calm, este pentru meditație, dar are și niște melodii de concentrare foarte mișto care practic fac cam același lucru: ajută creierul să se ducă mai ușor în Alpha state, într-o zonă de creație și de focus. Testați-le, vedeți cum creați cu melodia pe fundal și cum creați fără. Din ce m-am prins, are mult mai mult sens ca melodiile astea pe care le folosiți să nu aibă versuri, pentru că altfel creierul începe să se concentreze pe ce aude.
Setați-vă un interval fix în care să creați. E aceeași chestie legată de constrângeri. Adică nu mă așez acum să creez și sper să iasă ceva. Am 45 de minute ca să generez asta și am nevoie să mă asigur că nu nimic nu mă distrage fiindcă timpul este limitat și am nevoie să fiu concentrat. Și hai să mă pregătesc zece minute înainte de a începe. Start. 45 de minute.
Sunt un fel de condiții de antrenament. Îmi aduc aminte când am făcut una din primele formări de training-uri de coaching și ne spunea că durata medie pt o ședință de coaching este o oră – o oră și jumătate. După ce ne-au învățat o grămadă de concepte, am început să facem ceea ce se numește peer coaching. Adică lucrezi unu la unu cu un coleg care și el este în formare și o dată ești tu coach, o dată este el. În procesul ăsta m-a șocat prima dată când ne-au spus: “Trebuie să lucrați acum, faceți cu schimbul și aveți un sfert de oră.” Un sfert de oră ca să ce?! “Un sfert de oră ca să rezolvați problema!” Și eram șocat. E greu și într-o oră, o oră și jumătate. De ce mă limitezi? Și răspunsul a fost: fiindcă astea sunt condiții de antrenament.
Dacă te străduiești să fii focusat și să te concentrezi super bine pe a înțelege problema, pe a ajuta cât de mult poți și pe lucrurile astea, poate nu o să-ți iasă într-un sfert de oră. Dar, în mod cert, când vei avea o oră o să fii mult mai eficient.
Și, ce să vezi, după ce am făcut asta suficient de mult timp, uneori un sfert de oră a devenit suficient. Realitatea este că putem să facem lucrurile și într-un timp mai scurt, doar că avem nevoie să ne antrenăm.
O altă tehnică este cum ne capturăm ideile, cum prindem inspirația. Asta este super importantă din punctul meu de vedere, este parte din procesul de creație, din pregătire.
Imaginați-vă că sunteți în drum spre mare și auziți o melodie la radio care vă place foarte mult. Sunteți cu prietenii, tocmai ați râs, vă distrați, poate geamurile sunt un pic deschise, e cald afară și intră curentul ăla care se creează de la geamurile deschise. Toate lucrurile astea vă dau o stare emoțională foarte mișto și, în starea asta emoțională super mișto, vă vine o idee: “Aș putea să scriu un articol despre X. Neapărat când mă întorc la muncă din concediu, trebuie să scriu asta.” Și nu sunteți atât de naivi încât să credeți că o să țineți minte, așa că scoateți un jurnal, o agendă și scrieți acolo ideea: “Un articol cu titlul X.”
Patru zile mai târziu, ajungeți acasă, vă duceți la muncă și vă aduceți aminte că aveați o idee tare. Scoateți agenda, citiți ideea și este o porcărie. S-a întâmplat să o citiți și să vă spuneți că părea mai genială atunci. De ce se întâmplă asta? Pentru că voi credeți că ați capturat ideea, că ați prins-o, dar nu ați prins-o. Ideea apare întotdeauna într-un context iar contextul acela este relevant.
Contextul era că ascultai un anumit tip de muzică în cele zece minute înainte să-ți vină ideea, erai cu prietenii tăi, râdeați… de ce râdeați? Temperatura era într-un anumit fel și bătea un pic vântul, curentul. În contextul acela, ideea avea foarte mult sens, dar acum, scoasă din context, este doar o chestie plată care nu are suficient sens.
Motiv pentru care data viitoare când vă vine o idee despre ce ați putea să construiți și sunteți suficient de inspirați încât să o notați, v-ar ajuta foarte mult să notați și contextul. Ce melodie era la radio? La ce vă gândeați cu cinci minute înainte? Hai să râd trei minute, îmi pun un stand-up să râd înainte… Recreați contextul acela și o să vedeți că ideea începe să aibă sens din nou.
Știu că unii din voi o să gândiți că e cam complicat să faceți toate lucrurile astea. Da, este cam complicat, doar că în ultimii ani am lucrat cu foarte mulți oameni care fac performanță în domenii diferite și devine evident destul de repede. După primii 100-200 de oameni cu care interacționezi la un nivel foarte profund, care îți spun cum funcționează mintea lor, viața lor, ce le merge și ce nu, începi să înțelegi niște chestii de fine tuning. Cum ar fi faptul că îți dai seama cum arată performanța. Poți să o identifici și înțelegi care dintre obiceiurile pe care le ai te duc mai aproape de performanță și care te duc mai departe, să înțelegi că e o diferență mare între ele.
Ideea asta că ar trebui să fie ușor este eronată. Dacă vreți să faceți performanță nu ar trebui să fie ușor. Nu ar trebui deloc să fie ușor. Performanța nu este despre a-mi fi ușor. În tot ceea ce faceți puteți face performanță sau poate să fie ușor, dar nu amândouă. Nu mă înțelegeți greșit, aveți dreptul să alegeți, fiecare dintre noi are dreptul să le aleagă pe oricare dintre ele. Fie performanța, fie să-mi fie ușor. Dar nu pe amândouă. Le puteți avea pe oricare dintre ele, dar nu pe amândouă.
Performanța nu există la nivel general, este performanță în ceva. Deci în oricare este acel ceva la care vă uitați, puteți să aveți așteptarea să fie ușor sau puteți spune “Aici aș vrea să fac performanță.” Și să știți că o să fie greu.
***
Dacă ți-a plăcut acest episod, nu uita că poți să te abonezi la newsletterul 0+ (ZeroPlus) Insider și vei primi un ebook gratuit cu mai multe resurse utile într-un proces de auto-cunoaștere și schimbare.
Sau poți asculta mai multe episoade din podcastul 0+ ZeroPlus, pe oricare dintre platformele cunoscute de podcasturi:
