Ne mințim pe noi în fiecare zi. Ne asumăm riscuri mari, cu mize prea mici. Fiindcă ne este frică de ceva ce s-ar putea să nici nu existe.
Ascultă episodul și pe:
***
Salut. Sunt Andrei Roșca, change strategist.
Ceea ce urmează este transcrierea acestui episod din podcastul meu, ZeroPlus (0+).
Dacă îți place, te poți abona (gratuit!) AICI și vei primi pe mail mai multe resurse utile într-un proces de auto-cunoaștere și schimbare. Află mai multe!
***
Noi, oamenii, ne dorim schimbări mari în viață, doar că de cele mai multe ori nu suntem dispuși să ne asumăm consecințele acestor schimbări mari. Așa că ceea ce facem este că ne păcălim cu lucruri mici, spunându-ne că am schimbat ceva.
Oamenii își asumă să treacă pe roșu la semafor în fiecare dimineață, în drum spre muncă, de exemplu, deși își pot pierde viața asumându-și riscul ăsta. Ceea ce ar câștiga – best case scenario – ar fi zece secunde în plus. Doar că în mintea lor reușesc să se convingă că este un risc acceptabil să îți pierzi viața versus a câștiga cinci sau zece secunde în plus. Pentru că “oricum mă grăbeam, oricum sunt în întârziere, alea cinci-zece secunde sigur o să facă diferența.”
Distorsionează în capul lor riscurile. “Sunt atent, nu e chiar așa un risc mare, m-am uitat în stânga, m-am uitat în dreapta.” De parcă toți oamenii implicați în vreun accident în viața asta, pietoni sau șoferi, au văzut o mașină venind către ei și cu toate astea s-au dus. Come on, nimeni nu a văzut-o! Adică riscul ăla chiar este destul de mare.
Nu am o problemă personală cu riscurile mari, dar doar dacă miza are sens. Câteva secunde în plus este o miză destul de proastă.
Ce este paradoxal este că aceiași oameni se grăbesc către muncă, ajung acolo și nu-și asumă să spună nu unui șef care abuzează de ei. Sau să-și dea demisia. O miză cu adevărat importantă și care ar face diferența în viața lor. Nu, fiindcă au avut un moment de răzvrătire, au trecut pe roșu.
Nu ne facem CV-ul să schimbăm job-ul, dar îl înjurăm pe șef pe la spate în fiecare zi că este un tâmpit. Sigur că nu va schimba nimic asta, dar cine a fost cocoș la o bere la 11 noaptea când a plecat de la birou? Noi.
Suntem de multe ori agresivi. Suntem agresivi în trafic, în comportament, claxoane, înjurături. Fiindcă suntem frustrați și ne simțim lipsiți de putere acasă, de multe ori. Nu avem curaj să facem nimic în sensul acela, însă pe claxon putem apăsa, iar faptul că între noi și oricine din afară există o ușă închisă din interior, de către noi, ne face să ne simțim invincibili. Este motivul altercațiilor în trafic. Sunt niște miei care se simt superiori doar fiindcă sunt în interiorul unei mașini sau doar fiindcă știu că pot apăsa pe accelerație oricând și teoretic, ar putea scăpa de acolo.
Ne asumăm riscurile cele mai lipsite de miză doar fiindcă pe cele cu o miză reală nu suntem dispuși să ni le asumăm.
Unul dintre amicii mei, un psiholog, îmi povestea acum câțiva ani cum a lucrat cu o clientă care voia să iasă dintr-o relație de cuplu care nu funcționa. A reușit să se convingă singură să-și schimbe job-ul fiindcă avea o colegă (din 200 de colegi) care era cam antipatică. Apoi și-a schimbat complet stilul vestimentar și hainele fiindcă, citez, “ceva trebuia să se schimbe.” Apoi s-a supărat pe ceva ce i-a zis psihologul și i-a spus “din păcate, relația asta nu mai poate să continue” și a ieșit din cabinet.
Practic, a schimbat cam tot ce se putea schimba în viața ei, mai puțin ceea ce avea nevoie să schimbe, de fapt: relația de cuplu în care era. În mintea ei a reușit să găsească argumente să schimbe toate lucrurile alea, fiindcă știa că ceva trebuie să se schimbe. Doar că acel ceva era mult mai dureros și mai greu de schimbat decât toate lucrurile astea. Așa că a ales să le schimbe pe astea și să se păcălească o perioadă că ceva se va schimba în bine.
Ne mințim, asta e problema nr. 1. Ne bullshituim pe noi. De asta nu reușim să ne schimbăm de cele mai multe ori. Nu fiindcă nu știm cum. Nu din lipsă de claritate. Nu fiindcă nu am putea. Ci pentru că ne este frică, așa că ne mințim.
Preferăm ca lucrurile prin care trecem să ne provoace o durere constantă suportabilă o perioadă nelimitată de timp decât să ne asumăm o potențială durere acută timp de cinci secunde iar apoi să se rezolve.
În realitate, ne mai este frică de o durere fictivă, de care nici nu știm cu adevărat dacă va exista, fiindcă deocamdată este doar în capul nostru, spre deosebire de o durere reală pe care o simțim constant de atâta timp. Iar asta nu are niciun sens.
***
Dacă ți-a plăcut acest episod, nu uita că poți să te abonezi la newsletterul 0+ (ZeroPlus) Insider și vei primi un ebook gratuit cu mai multe resurse utile într-un proces de auto-cunoaștere și schimbare.
Sau poți asculta mai multe episoade din podcastul 0+ ZeroPlus, pe oricare dintre platformele cunoscute de podcasturi:
