Cum arată o viață în care nu regreți nimic? În “Becoming Myself” unul dintre cei mai cunoscuți psihiatri, Irvin D. Yalom, se uită înapoi la cei 84 de ani trăiți și ne arată ce a contat, care sunt momentele care i-au rămas întipărite în minte.
Ascultă episodul și pe:
***
Salut. Sunt Andrei Roșca, change strategist.
Ceea ce urmează este transcrierea acestui episod din podcastul meu, ZeroPlus (0+).
Dacă îți place, te poți abona (gratuit!) AICI și vei primi pe mail mai multe resurse utile într-un proces de auto-cunoaștere și schimbare. Află mai multe!
***
Tocmai am terminat de ascultat Becoming Myself a lui Irvin Yalom. O carte care m-a dat peste cap pur și simplu. Simt că m-a rupt în două.
Yalom înseamnă foarte mult pentru mine. E unul dintre cei mai cunoscuți psihoterapeuți, psihiatru de fapt, la bază, încă în viață. Are vreo 85 de ani acum. Înseamnă foarte mult pentru mine fiindcă i-am descoperit cărțile acum câțiva ani și simt că mi-au influențat major modul în care lucrez în a schimba oameni.
Deși nu fac psihoterapie, partea asta m-a ajutat foarte mult să-mi creez propriul proces de schimbare care este coaching pe o parte, intervenții strategice pe de altă parte și o parte de livrare de know-how, de educare. Iar ideea asta în sine, de a-mi construi propriul proces a pornit de la cărțile lui Yalom, în special The Gift of Therapy. Este o carte foarte tare cu un fel de tips pentru psihoterapeuți.
De la Yalom mi-am mai luat ideea de a spune lucruri despre mine, personal disclosure se numește, în procesele în care lucrez cu oamenii. De a mă distanța un pic de ideea asta că coach-ul, terapeutul are nevoie să stea într-o poziție neutră și să nu transmită nimic despre el.
Nu, Yalom m-a ajutat să înțeleg că relația care se construiește între specialistul în schimbare, ca să vorbesc mai generic, și client este de multe ori mai importantă decât know-how-ul pe care îl transmiți clientului sau procese sau cât de bine știi să-l ajuți, să creezi contextul pentru a produce schimbarea.
Și lucrurile astea i le datorez lui Yalom. M–au inspirat mult cărțile lui. Este și motivul pentru care am ales să creez un proces unic pentru fiecare client în parte. Niciodată nu lucrez cu un client aplicând un proces prin care am trecut cu alți clienți. Personalizez modul în care lucrez pentru fiecare client, pentru nevoile lui și pentru personalitatea lui. Și uneori asta este nu neapărat mai obositor dar poate mai solicitant decât, pur și simplu, să înveți trei procese și să le aplic: A, B,C la fiecare client care ți se prezintă.
Realitatea este că am avut rezultate foarte bune așa. Și asta tot lui Yalom i-o datorez. La el am găsit prima dată ideea asta. El spunea să construiești o terapie pentru fiecare pacient (lucra cu pacienți în mare parte).
Spuneam că tocmai am terminat de ascultat ultima lui carte Becoming Myself care este o autobiografie însă este o carte testament. Eu așa am perceput-o și cred că și de asta m-a zdruncinat așa de tare fiindcă e o carte în care vorbește despre viața lui, simțind că se află la sfârșitul vieții. Și e absolut incredibil fiindcă mi-a plăcut să văd ce i-a rămas în minte acum la sfârșitul vieții despre viața pe care a trăit-o. Care sunt momentele care i s-au întipărit cel mai puternic în minte și pe care a simțit nevoia să le pună în carte.
Mai ales că vorbește destul de mult despre faptul că a început să aibă probleme destul de serioase cu memoria. Și atunci cu atât mai mult, lucrurile care i-au rămas întipărite în minte, în special din prima parte a vieții, pare că sunt lucrurile cele mai importante.
A avut o viață mișto. A avut o relație cu actuala lui soție care încă trăiește. S-au cunoscut pe la 15-16 ani, s-au căsătorit pe la 20-21 și au avut o căsnicie de 60 și ceva de ani. Povestește și despre asta, despre cum au trecut peste niște probleme.
Apoi a avut 4 copii, destul de tânăr, a ajuns să aibă nepoți. Povestește despre bucuriile pe care și le ia din asta, despre greutăți și despre regretele pe care le are. De a nu fi petrecut mai mult timp cu copiii dar în același timp cu încrederea omului care simte că a dat suficient copiilor și e mulțumit de cum au ajuns. De asemenea a fost profesor la Stanford cam toată viața lui și a condus o grămadă de grupuri. În special a avut o contribuție foarte mare pe partea de group therapy.
Și a avut o grămadă de grupuri pe niște subiecte cum ar fi oameni care erau bolnavi de cancer, oameni care aveau probleme cu alcoolul sau oameni care se pregăteau să moară. Și asta din perspectiva omului care s-a luptat cu o anxietate de moarte absolut toată viața lui. A ales să se ducă către asta, a ales să se expună, a fost dureros dar a tras niște concluzii foarte devreme despre ce înseamnă viața pe care să vrei să o trăiești, care merită trăită și care sunt lucrurile pe care nu vrea să le regrete. Și a avut suficient de mult timp încât să ia decizii în direcția asta. Și a ajuns acum la 84-85 de ani să spună că nu prea regretă lucruri.
Iar ăsta este un model pentru mine. Întotdeauna mi-am dorit să ajung să regret cât mai puțin din lucrurile pe care le-am făcut și pe care nu le-am făcut, dar mai degrabă să nu ajung să regret că nu am făcut anumite lucruri. Asta în primul rând.
A fost și este în continuare un model de cum poate arăta viața ta dacă ai grijă să fii tot timpul cât de aliniat poți cu tine, să iei decizii în direcția asta, să fii deschis la lucruri, la lume și în același timp să ai grijă de tine, fiindcă a făcut asta.
E o tristețe cu care a terminat cartea asta, cumva. Adică e un respect foarte mare pe care îl am și pe care îl aveam înainte față de Yalom, însă dincolo de respect și sentimentul că mă bucur că mi-a ieșit cartea asta în față este și un sentiment de tristețe fiindcă simt că a ajuns aproape de capătul vieții și încă sunt lucruri pe care simte că nu le-a făcut.
Deși e unul din oamenii care a făcut foarte multe. A călătorit foarte mult, a experimentat foarte mult, a schimbat ceea ce face, profesional, din psihiatrie, a condus grupuri și a contribuit major în partea de group therapy la nivel global. Are niște părți care au devenit manuale pentru generații întregi de psihoterapeuți.
Pentru ca mai târziu să-și dea seama că vrea să scrie mai multe. Să devină scriitor practic. Inițial povești de psihoterapie. Are câteva cărți acolo: Mama: The Meaning of Life, Lying on the Couch..
Apoi, ducându-se mai mult spre ficțiune cu When Nietzsche Wept sau Problema Spinoza. Foarte mișto toate cărțile astea și a tranziționat cumva către poziția de scriitor iar acum se vede mai degrabă scriitor decât psihoterapeut, psihiatru, ce a făcut mare parte din viață.
Cu toate astea își dorește să mai aibă timp și să mai fi avut timp. Și este un reminder foarte puternic pentru minte, cum au mai fost multe altele în trecut, însă pare că nu sunt niciodată suficiente, că viața e scurtă și că avem nevoie să trăim cu intensitate maximă cât de mult putem să trăim (fiindcă într-o zi care poate să nu fie foarte departe sau poate să fie, dar chiar dacă o să fie la 80-90 de ani probabil că o să o percepem ca pe o zi care a venit prea devreme), să ne uităm înapoi și cel mai probabil ne vom dori să fi făcut lucruri, să fi simțit și să simțim în momentul ăla că am trăit.
Iar asta poate să însemne că avem cât mai puține regrete însă în același timp poate să însemne (și din nou, e o idee care mi-a rămas foarte puternic întipărită din cartea lui) că vrem să ne uităm la ripple effect-ul pe care l-am avut în lumea asta ca și cum aruncăm o piatră într-un lac, începe să propage acele unde pe suprafața liniștită a lacului și cu cât se duc mai departe, cu atât devin mai puțin vizibile până ajung în punctul în care nu se mai văd însă dacă ești suficient de atent, intuiești că încă mai sunt acolo și că încă se propagă la un nivel foarte mic.
Și e vorba despre influența pe care putem să o avem în lumea asta, în primul rând asupra oamenilor din jurul nostru care ne sunt apropiați și apoi o influență un pic mai mică dar poate către mai mulți oameni la următor nivel, oameni pe care i-am cunoscut odată sau oamenii cu care am interacționat odată și apoi mai departe, cu oameni care poate au citit ceva ce am scris noi sau poate au văzut un video cu noi sau au ascultat un podcast cu noi.
Oameni la care cumva a ajuns o bucată din noi. S-a propagat pur și simplu prin 5-6 niveluri, grade de separare și undeva pe lumea asta, poate pe un alt continent, există cineva care a fost ajutat de ceva ce am făcut noi și poate că nu o să știm asta niciodată.
El credea și crede în continuare că acest ripple effect împreună cu ideea de a regreta cât mai puțin sunt lucrurile care dau sens vieții și care te fac ca odată ajuns aproape de sfârșitul ei să te uiți înapoi, să zâmbești și să zici hai că m-aș mai da o dată.
Citiți cartea fiindcă o să vă schimbe lucruri. O să le schimbe prin modul în care priviți viața și cred că schimbă lucruri și în modul în care privim/priviți moartea. Yalom e unul din oamenii cu care mă bucur că am fost contemporan, unul din oamenii cu care am corespondat prea puțin (însă am corespondat o perioadă pe e-mail) și care simt că mi-a dat foarte mult.
***
Dacă ți-a plăcut acest episod, nu uita că poți să te abonezi la newsletterul 0+ (ZeroPlus) Insider și vei primi un ebook gratuit cu mai multe resurse utile într-un proces de auto-cunoaștere și schimbare.
Sau poți asculta mai multe episoade din podcastul 0+ ZeroPlus, pe oricare dintre platformele cunoscute de podcasturi:
