Citesc (sau ascult) cel puțin 40 de cărți pe an. De cel puțin 20 de ani. Se adună… 🙂 Însă doar câteva dintre ele sunt foarte bune și chiar mai puține sunt cele despre care pot spune că mi-au influențat major viața.
Am vorbit în acest episod despre 3 dintre ele. Una despre bani, una despre psihologie și una despre… mine. Și poate că și despre tine. Sper să te ajute!
Ascultă episodul și pe:
***
Salut. Sunt Andrei Roșca, change strategist.
Ceea ce urmează este transcrierea acestui episod din podcastul meu, ZeroPlus (0+).
Dacă îți place, te poți abona (gratuit!) AICI și vei primi pe mail mai multe resurse utile într-un proces de auto-cunoaștere și schimbare. Află mai multe!
***
“There is freedom waiting for you,
On the breezes of the sky,
And you ask “What if I fall?”
Oh, but my darling,
What if you fly?” – Erin Hanson
Vreau să vorbesc astăzi despre trei cărți care mi-au influențat viața până la vârsta de 36 de ani. Asta fiindcă pe de o parte tocmai a fost ziua mea și am făcut 36 de ani și mi s-a părut un moment bun să mă uit un pic înapoi; și pe de altă parte pentru că probabil vor fi și alte cărți îmi vor influența viața în continuare și am vrut să-mi rezerv posibilitatea de a mai face două – trei – cinci sute de podcast-uri pe tema asta.
Sunt trei cărți care mie mi-au influențat viața. Nu înseamnă că sunt cele mai bune cărți pe care le-am citit. Sunt clar și altele pe care acum le consider mult mai bune chiar. Însă sunt trei cărți bune despre care simt că în momente critice ale vieții mi-au schimbat un pic traiectoria și m-au dus către cine sunt astăzi.
Și nu am să stau foarte mult pe fiecare dintre ele, aș vrea doar să le trec în revistă. Am ales două – trei citate care mi se par reprezentative și poate o să spun un pic despre contextul vieții și cum simt că m-au ajutata pe mine.
Prima carte despre care voiam să vorbesc astăzi este Cadranul Banilor de Robert Kiyosaki. Am citit cartea asta… cred că aveam 16-17 ani și mi-a explodat capul. Mi s-a părut cea mai tare chestie pe care o citisem vreodată. Cu mintea de acum, uitându-mă înapoi, nu îmi place în mod deosebit băiatul ăsta, Robert Kiyosaki. Mi se pare că este arogant și are o atitudine foarte similară cu a lui Trump.
A scris multe cărți, le-am citit pe toate atunci în perioada aia dar indiferent de cum mi se pare mie acum personajul, cartea asta și conceptele care stau la baza cărții au fost revoluționare și nu doar pentru mine.
Am întâlnit mulți oameni, antreprenori în special, în ultimii 10-15 ani care porniseră cu toții de la cartea lui Kiyosaki. Aș zice că a influențat puternic partea financiară din viața mea și partea profesională (mai degrabă drumul de început din partea profesională – faptul că am ales să construiesc business-uri, nu să mă angajez și cred că mare parte din decizia asta a venit din concepte cum ar fi Cadranul Banilor).
Varianta scurtă – oricum vă recomand cartea, mai ales celor care lucrează în poziții de angajați sau chiar și liber profesioniști. Conceptul acesta de cadran al banilor este unul destul de simplu fundamental.
Kiyosaki împărțea oamenii în patru categorii și zicea că sunt patru moduri de a-ți câștiga banii: dintr-o poziție de angajat, dintr-o poziție de liber profesionist (freelancer), din poziția de proprietar de business, antreprenor, business owner sau din poziția de investitor.
Și spune că primele două, angajatul și liber profesionistul sunt niște poziții mai degrabă în care generezi venit prin munca pe care o depui în fiecare zi. Iar partea de business owner și ulterior de investitor sunt niște poziții în care pui banii să muncească pentru tine. Nu mai dai la schimb time vs. money.
La vârsta aia este ușor de înțeles de ce mi s-a părut o idee foarte tare să mă duc către părțile cadranului care presupun mai puțină muncă și mai multă libertate. Sigur că nu a fost chiar așa de ușor, chiar râd frecvent cu amici și cunoscuți atunci când le spun că eu de la 17 ani am avut ideea că vreau să construiesc business-uri care să fie independente de mine, să funcționeze fără mine și că nu mi-a luat decât vreo 14 ani până mi-a ieșit primul așa. (râde)
Dar clar, am știut că asta vreau să fac și din nou, cred că a contribuit mult cartea asta.
Sunt câteva idei pe care știu sigur că le-am luat din Cadranul Banilor și m-a furat cumva pe nesimțite cartea asta. Am citit-o, am pus-o deoparte, am continuat să-mi văd de viața mea și șase – șapte – opt ani mai târziu am revenit la carte, mi-a picat din nou în mână și am început să mă uit prin ea.
Nu mai țineam minte decât conceptul de bază și am realizat cât de mult mi-am luat de fapt din carte și cât de mult de mult implementasem și aplicasem deja în viața mea. Și a fost incredibil. Nu credeam că m-a influențat atât de puternic.
Câteva idei sunt așa:
„Singura diferență dintre un om bogat și un om sărac este felul în care își folosesc timpul”
Pe asta am internalizat-o maxim. Tot timpul am început să mă întreb, după ce am citit cartea „cum îmi folosesc timpul?” Și am început să iau micro decizii în viața mea care să mă ducă către o zonă de eficientizare și eficiență care nu este întotdeauna bună dar din punct de vedere al rezultatelor profesionale, financiare este cea mai tare chestie pe care poți să o faci. Să faci tot posibilul să îți folosești timpul într-un mod eficient.
Iar asta înseamnă, în primul rând, să te uiți la fiecare oră din viața ta ca și cum ar costa ceva. Fiindcă în realitate costă. Și când suntem angajați suntem plătiți. Ni se dă un salariu fix pe lună dar dacă am împărți salariul acela la 22 de zile lucrătoare într-o lună și după aceea la opt ore pe zi sau zece sau cât muncim, am avea o valoare a muncii noastre. Ne-ar ieși o sumă: 30 de lei, 300 de lei, 3000 de lei. Cât valorează o oră din viața noastră.
Ideea este că putem aplica ideea asta de a ne cuantifica timpul în bani și în viața personală. Nu spun că este sănătos să o facem în toate planurile vieții noastre. Dar atunci când, de exemplu, ne cumpărăm ceva de la Ikea și avem opțiunea să plătim ca cineva să vină să ne asambleze mobila sau avem opțiunea de a o asambla noi, de obicei singura întrebare pe care o punem este „pot să o fac?”. „Aș putea, m-aș descurca eu să o fac? Atunci o fac eu.”
Doar că asta din punct de vedere al business-ului nu are sens fiindcă modul în care are sens să te uiți la asta este mai degrabă:
„cât mi-ar lua mie să asamblez această bibliotecă?”
„Păi trei ore…”
„Ok, cât valorează? Cu cât sunt eu plătit pe oră în momentul acesta? ”
Și îți iese 100 de lei, nu contează, dăm un exemplu.
„Practic aș plăti 300 de lei acum, din timpul meu.”
„Și cât mi-ar luat dacă ar monta-o ei?”
„Păi ar lua 150 de lei să monteze tot. Din punct de vedere al timpului vs bani, dacă mă apuc eu să o fac plătesc de două ori mai mult.”
Este complicat ca atunci când ești într-o poziție de angajat să te gândești așa pentru că nu este ca și cum dacă te apuci tu să o montezi îți apar brusc în cont 300 de lei. Însă te pune într-un mindset. Simplul fapt că faci calculele astea și te gândești așa și te uiți așa la lucruri, te pune într-un mindset în care începi să îți valorizezi timpul mai mult.
Contează mai mult pentru tine timpul tău și îți dai seama că totul are un preț, de fapt. Și că în alea două sau trei ore poate că nu produci 300 de lei dacă nu montezi biblioteca dar în acele trei ore ai putea să te gândești la viitorul tău și să planifici ceva din care să faci bani.
Ar putea să-ți vină o idee nouă legată de locul tău de muncă care implementată în acele trei ore să îți poată aduce o promovare și să se transforme și în bani.
A fost doar un simplu exemplu de mod în care se schimbă la nivel de mindset, îți schimbi un pic optica legată de timp și de bani. Și la mine sămânța a fost sădită de Kiyosaki.
Apoi un alt citat care mi-a rămas în minte și pe care l-am căutat și l-am găsit acum este:
„Regula nr. 1 pentru a deveni om de afaceri este să nu-ți iei niciodată un job pentru banii pe care ți-i oferă. Angajează-te doar pentru experiență și skill-urile pe care le vei putea dezvolta la acel job.”
Și asta mi se pare super aplicabilă, indiferent cum îți câștigi banii și ok, eu nu am avut prea multe joburi (zero) fiindcă m-am apucat devreme de partea de business.
Dar inclusiv în contractele de consultanță, clienții pe care i-am ales și business-urile pe care am ales să le fac și cele pe care am ales să nu le fac (nici să nu le încep), întrebarea nr. 1 nu a fost niciodată „câți bani câștig de aici?”
Întotdeauna a fost: „Câtă experiență voi câștiga, în ce zonă, cum m-ar putea ajuta experiența asta în viitor, ce fel de skill-uri îmi dezvolt dacă iau proiectul ăsta sau dacă construiesc business-ul ăsta?”
Și asta este foarte util pentru că indiferent dacă îți iese sau nu, dacă este un succes sau nu ce faci, dacă se termină cu rezultatul pe care îl așteptai, de exemplu cu banii sau orice alt fel de rezultat pe care îl așteptai, indiferent, tu ai câștigat ceva.
Ai câștigat experiență și ai devenit un om mai bun iar lucrurile astea te vor ajuta în orice alt proiect ulterior. Și surprinzător sau nu, mai devreme sau mai târziu, în majoritatea cazurilor (ca să nu zic întotdeauna), banii ajung să nu mai fie o problemă reală.
Ajungi suficient de bun și cu suficientă experiență încât nu-ți mai este greu să faci bani. Este discutabil ce înseamnă acest să faci bani. Dar dacă nu ești genul care își dorește să ajungă cel mai bogat om de pe pământ cu așteptări de a demonstra lumii cât de bogat ești, ci doar iți dorești o viață bună pentru tine, este un obiectiv relativ ușor de atins. Nu este neapărat ușor de atins dar este mult mai ușor de atins din mindset-ul ăsta în care te uiți la experiență și la skill-uri.
Și nu în ultimul rând, o altă idee pe care am citit-o pentru prima dată în Cadranul Banilor a fost: „dacă 9 din 10 business-uri eșuează atunci este simplu: Creează 10 business-uri”. (By the way, asta este statistica reală).
Și am luat asta cu mine și cred că este parțial responsabilă pentru faptul că am pornit vreo 14-15 proiecte/business-uri mari în ultimii 17 ani. Nu mi-am setat că vreau să pornesc minimum 10 dar mi-a intrat în cap că it
’s a number’s game.
Cu cât voi încerca mai mult, cu atât cresc șansele ca la un moment dat să-mi iasă. Și asta m-a ferit de demoralizare, mai ales la început când mare parte din lucrurile pe care le porneam nu ieșeau bine, pentru că nu aveam nici experiență, nici know how, nici bani, nici nimic.
Mă bucur că am găsit ideea asta, că s-a agățat de mine și că am rămas cu ea.
Și asta este cu Cadranul Banilor. Recomand oricui cartea asta. Citiți-o cu asteriscurile de rigoare. Adică sunt și niște părți depășite acolo, din nou, Kiyosaki este chiar antipatic. Dar este niște know how care vă poate ajuta să vă puneți întrebări și să vă dați seama unde vreți să fiți din punctul de vedere al modului în care câștigați banii, câți bani vreți să câștigați, pentru că și asta este o întrebare relevantă.
Înainte să trec la cea de-a doua carte avem acest moment de publicitate. Lucrez la un training de câteva luni bune deja și este un training în care vreau să învăț câțiva oameni să facă ce fac eu. Să lucreze unu la unu cu alți oameni și să ajute să schimbe lucruri în viețile lor.
Va fi un training lung de probabil 3-4 luni și dens. Este cel mai complet training pe care l-am construit până acum și încă nu am toate detaliile, însă dacă sunteți interesați și sună ca ceva ce v-ar plăcea să faceți sau poate ați vrut întotdeauna să faceți o formă de coaching, terapie, să fiți voi cei car îi ajută pe ceilalți, am făcut un formular simplu pe care vă puteți înscrie.
Nu presupune nimic înscrierea asta, este doar o manifestare a intenției și în momentul în care am terminat de pus la punct detaliile, vă trimit un mail, probabil pe datele de contact de acolo și vă spun mai multe: cât costă, cât durează, ce presupune, în ce constă, ce puteți învăța și dacă are sens pentru voi putem să mergem mai departe, dacă nu, nu vă costă nimic, obviously.
Tot ce aveți nevoie să faceți dacă sunteți interesați este să intrați pe adresa asta: bit.ly/changestrategist. Și să-mi lăsați datele acolo.
Și gata, s-a terminat momentul publicitar, putem să trecem la cea de-a doua carte care este (șoptește) Quiet. Quiet de Susan Cain este tradusă și la noi, cred că a fost tradusă Puterea Tăcută – Forța Secretă a Introvertiților.
Este o carte despre introversie. Super pe scurt un pic despre introversie pentru că am un plan să fac un episod de podcast mai detaliat despre asta, mi se pare că este foarte mult de zis aici. Dar partea asta de introversie este o trăsătură de personalitate.
Și este simplu să ne imaginăm că avem o scală orizontală, o linie orizontală și în extrema din stânga avem oamenii care sunt introvertiți iar în extrema din dreapta avem oamenii care sunt extrovertiți. Iar pe centru avem o zonă de ambiversie.
Și ce înseamnă asta? Fiecare dintre noi este undeva pe scala asta: mai aproape de extrema din stânga, mai aproape de extrema din dreapta sau mai centrat.
Și partea asta de introversie este asociată foarte frecvent cu timiditatea. Oamenii care sunt introvertiți pare că sunt mai timizi, mai tăcuți, mai retrași, sunt oameni care nu se simt neapărat confortabil în mijlocul altor oameni, nu prea sunt genul care ajung sufletul petrecerii sau nu îi vezi în grupuri mari, gălăgioase, nu sunt foarte sociabili neapărat sau nu sunt văzuți ca fiind sociabili. Dar de fapt, doar o parte dintre lucrurile astea sunt reale.
Și ce face Susan Cain în cartea asta este că spulberă niște mituri legat de ce înseamnă și ce nu înseamnă partea de introversie și a fi introvertit.
Timiditatea, de exemplu, nu are neapărat treabă cu introversia. Există oameni care sunt introvertiți și care nu sunt timizi și invers.
M-a interesat subiectul iar în perioada în care am citit Quiet, cred că acum vreo opt-nouă ani, am citit vreo patru-cinci cărți despre introvertiți. Încercam să înțeleg niște lucruri pentru mine fiindcă sunt introvertit, aproape excesiv, aș zice. Cred că sunt foarte aproape, destul de aproape de extrema de introversie, ceea ce uneori surprinde pe niște oameni atunci când le spun asta.
Sunt introvertit dar în același timp funcționez uneori ca un extrovertit sau măcar ca un ambivert pentru că m-am educat foarte mult. Îmi place să spun că sunt introvertit educat. Adică la bază sunt introvertit doar că în timp a trebuit să-mi dezvolt niște lucruri (cum ar fi public speaking, să fiu capabil să fac vânzări pentru business-urile mele) care sunt niște skill-uri și poziții rezervate în general oamenilor extrovertiți.
Eu am fost nevoit să mi le dezvolt și să ies foarte mult din zona de confort pentru că drumul acesta pe care l-am ales, inițial de a face business, apoi ulterior chiar partea de a lucra cu oamenii unu la unu, au presupus și niște skill-uri de extroversie.
Dar am menționat deja de multe ori cu cuvintele astea două și simt nevoia să dau o definiție.
Cea mai simplă definiție pe care am găsit-o este legată de energie. Consumăm energie în fiecare zi făcând lucruri și unele zile ne obosesc mai mult iar altele mai puțin. Diferența mare între extrovertiți și introvertiți este că introvertiții își reîncarcă bateriile în activități solitare.
Adică dacă am avut o zi, o săptămână obositoare și sunt introvertit cel mai probabil o să mă găsiți la mine acasă stând singur pe acolo sau cu maxim un om sau un grup foarte, foarte mic de prieteni făcând activități de genul citit sau poate chiar ascultat muzică sau alergat. Adică lucruri care se fac în general de unul singur ca să-mi reîncarc bateriile. Ca să pot să-mi revin după aceea la o viață obișnuită, normală.
Extrovertiții sunt invers. Ei își încarcă bateriile în grupuri de oameni, în locuri cu mai multă gălăgie, cu mai multă stimulare. Probabil că după o săptămână grea un extrovertit zice mai degrabă „am avut o săptămână super grea, aș ieși în club diseară” sau „ieșim și noi undeva cu toții?” Ăștia sunt extrovertiții.
Sunt multe diferențe, bineînțeles, între introvertiți și extrovertiți dar ai zice că ăsta este cel mai bun mod de a-i recunoaște sau a te recunoaște pe tine, să-ți dai seama unde ești prin a te uita din ce fel de activități îți încarci bateriile.
Undeva între 25%-40% din populație este introvertită. Între 25%-40% în funcție de țări, de zonele geografice, de principiu. De exemplu, în Statele Unite este clar o cultură mult mai extrovertită și în care oamenii care vorbesc tare și mult și sunt capabili să fie în centrul atenție, se simt confortabili în centrul atenției, sunt mult mai bine văzuți în general și pare că este mai probabil să aibă succes. Whatever that means.
În alte culturi nu este atât de puternică diferențierea în cum sunt văzuți dar oricum în unele cazuri ajunge la 40%. Ceea ce înseamnă că sunt destul de mulți. Când vorbim despre cineva, mai ales cu oamenii care nu au citit zona asta de psihologie, și spunem că este introvertit este aproape o etichetă negativă ”el e mai introvertit așa”
Și ceea ce spune Susan Cain și ce transmite cartea asta foarte bine este: „dude, dacă ești introvertit ai niște skill-uri și niște puteri pe care oamenii extrovertiți nu le au. Poți să faci niște lucruri pe care ei nu le-ar putea face niciodată. Hai să înveți care sunt alea și hai să înveți cum să lucrezi cu strenght-ul acesta pe care îl ai.”
Și atrage atenția către punctele forte ale introvertiților, nu doar punctele negative. De altfel, subtitlul cărții de la Quiet și nu am spus asta este: The Power of Introverts in a World That Can’t Stop Talking.
Și ați ghicit probabil deja niște strenght-uri. Faptul că poți să asculți mai bine, faptul că poți să analizezi mai profund lucrurile, să te duci mai deep, să ai conversații mai meaningful, cu mai mult sens.
Fac niște generalizări aici, evident că și extrovertiții pot să aibă discuții meaninigful și evident că lucrurile astea le pot face și oamenii care nu sunt excesiv de introvertiți dar sunt niște zone unde diferența este puternică.
Un extrovertit este mai probabil să ajungă un om de vânzări, de la modelul american, vorbește repede, mult și convingător sau un public speaker foarte bun sau de succes sau un trainer foarte bun. Este mult mai probabil ca un extrovertit să ajungă să facă astea.
La fel, sunt alte zone, de exemplu, partea de strategie… încă mă uit după oameni care sunt în extrema de extroversie și buni pe strategie. Mare parte dintre oamenii foarte buni pe partea de strategie sunt introvertiți, mai degrabă. Sunt niște poziții, niște job-uri care se pretează mult mai bine introvertiților.
O ultimă observație, dar mi se pare importantă: mulți dintre noi suntem mai degrabă în zona de ambiversie. Mai centrați. Sunt destul de mulți oameni acolo, ceea ce înseamnă că de fapt, dacă ne uităm cu atenție la noi, probabil vom constata și poate chiar când citeați ce spuneam mai devreme, ați constatat că uneori sunteți mai degrabă așa și alteori mai degrabă așa.
Și asta pentru că există un element de contextualizare. Adică este un pic contextual. În anumite contexte funcționezi mai degrabă ca un introvertit, în altele funcționezi mai degrabă ca un extrovertit. Asta este un indicator că în general că suntem în zona de ambiversie. În funcție de loc ne ducem un pic spre stânga sau un pic spre dreapta.
Dar există și oameni care sunt mai aproape de o extremă.
Îmi aduc aminte că ce mi-a rămas atunci când am citit cartea, una dintre idei a fost că 70% dintre oamenii care sunt în poziție de CEO, de top management în companii se descriu ca fiind introvertiți. CEO’s în mare parte sunt introvertiți. Ceea ce este foarte interesant pentru că nu este văzut așa dar statistica este asta.
Și ca o idee amuzantă și care să spulbere un alt mit legat de introversie pe care l-am luat din carte este: se spune că introvertiții sunt foarte slabi la a face small talk. Nu sunt buni la a face small talk. Te întâlnești cu cineva, povestim despre cum e vremea, ce ai mai făcut, în ce vacanțe ai mai fost, chestii care nu sunt foarte profunde dar care sunt necesare în interacțiunile sociale, mai ales cu persoane cu care nu ai o relație foarte apropiată. Nu sari direct în chestii super deep, în general. Vorbim un pic, de încălzire. Și într-o întâlnire de business la fel, primele două minute: „Ce ai mai făcut? Cum mai ești? E cam cald afară. Ce se mai întâmplă cu știrea aia?” Și după aia întri în lucrurile despre care voiai de fapt să vorbești.
Ce mi s-a părut mișto în carte este că am citit că de fapt, nu este chiar așa. Da, clar introvertiților nu le place în mod deosebit să facă small talk, nu prea sunt capabili să facă small talk. Și aici eu zic + unul. Mi se pare cea mai groaznică chestie din lume. Nu înțeleg de ce ar trebui să vorbim despre lucruri care nu contează pentru nimeni. Zi ce părere ai despre moarte? De ce suntem noi aici pe pământ? (râde)
Dacă putem să sărim direct în asta ar fi perfect. Exagerez un pic. Dar doar un pic.
Susan Cain zicea că nu este așa. Introvertiții de fapt nu pot face small talk decât după ce au avut o conversație deep, profundă înainte. Apoi este ok, pot să facă small talk. Este vorba de ordinea în care le facem. Oamenii care sunt extrovertiți încep cu small talk și după aia, ușor-ușor putem să tranziționăm, să mișcăm către lucruri mai deep, mai adânci, mai meaningful…
Iar introvertiții sunt invers. Pot să se ducă în zona asta mai relaxată „hai să vorbim despre orice, filmul pe care l-am văzut aseară, meciul de ieri sau cum a fost cu taxi-ul sau cu Uber-ul acum 2 ore”. Dar ca să ajung la nivelul în care să am încredere și să fiu destul de relaxat încât să putem să facem asta, mai întâi avem nevoie să vorbim despre ceva care este foarte adânc și care contează și nu deschid gura degeaba. „Hai să vorbim despre ceva care impactează ceva”
Și mi s-a părut amuzant că mi-am adus aminte de completarea asta pe care a spus-o Susan Cain.
Și am scos și câteva citate:
Există o corelație de 0% între a fi omul care vorbește cel mai bine sau cel mai mult și a avea cele mai bune idei. 0%.
Adică subliniază faptul că atunci când ai un om foarte tăcut la o masă cu mai mulți oameni care nu spun în general mare lucru sau preferă să tacă, nu înseamnă că acel om are cele mai puține idei. Ba chiar din contră uneori (în mediul profesional se vede foarte clar).
Din păcate nu am scos citatul dar mai era o chestie mișto de genul: când vezi un introvertit în fața ta care stă și tace sau e la o masă în care toată lumea vorbește iar el tace, nu înseamnă neapărat că este un om timid sau care nu are ce să spună. Uneori asta indică faptul că ai în față un om care tocmai compune un cântec în mintea lui sau tocmai pictează în mintea lui sau tocmai dezvoltă o teorie în mintea lui și lucrează super profund, doar că lucrează doar în capul lui.
O altă idee și cumva ideea centrală a cărții este: „Nu te gândi la introversie ca la ceva ce ai nevoie să vindeci la tine pentru că nu este nimic în neregulă cu tine, este doar o trăsătură de personalitate și ai nevoie să înveți cum să te pui în contextele potrivite încât să o faci să funcționeze bine pentru tine.”
De altfel, este valabil pentru orice trăsătură de personalitate. Nu există trăsături de personalitate proaste. Există doar contexte proaste în care ne punem fiindcă nu ținem cont de personalitatea noastră. Și avem nevoie să găsim contextele bune.
Iar ultimul citat pe care l-am ales din cartea asta, am să-l citesc în engleză, îmi cer scuze pentru puținii oameni cu care au o problemă cu chestia asta bilingvă. Mi s-a părut că atinge mai multe nuanțe în engleză și nu am vrut să-l traduc. Și zice așa Susan Cain:
„Spend your free time the way you like, not the way you think you’re suppoesed to. Stay home on New Years’s Eve if that’s what makes you happy, skip the commitee meeting, cross the street to avoid making aimless chit-chat with random acquaintances, read, cook, run, write a story. Make a deal with yourself that you’ll attend a set number of social events in exchange for not feeling guilty when you back off.”
Iar cea de-a treia carte care m-a influențat foarte mult și despre care voiam să vorbesc astăzi este: De ce oamenii buni săvârșesc fapte rele? de James Hollis.
Este despre conceptul de umbră a lui Carl Jung. Varianta scurtă a umbrei lui Jung este că fiecare dintre noi are o parte mai întunecată a lui. Că există o parte din noi care este opusă modului în care ne place să ne vedem noi pe noi.
Adică sunt niște părți pe care ne place mai degrabă să le ascundem, ne-ar plăcea să nu le avem dar realitatea este că din când în când constatăm că le avem; și se numește umbră pentru că este ca și cum ar fi umbra ta.
Umbra ta merge cu tine peste tot. Mergi pe stradă și dacă ai soare sau lumină deasupra, proiectează o umbră pe pământ lângă tine. Și oricât ai alerga, oricât ai fugi, umbra aia vine după tine. Este o parte din tine care este mai întunecată și care nu îți place dar asta nu schimbă cu nimic faptul că este acolo.
Și contextul în care am citit cartea acum mulți ani a fost că mie nu îmi place să fac oameni să sufere și cu atât mai puțin pe cei care îmi sunt aproape, de care îmi pasă mult. Și cu toate astea, uneori se mai întâmplă să-i fac să sufere și acum mulți, mulți ani, înainte să fi citit vreo carte de psihologie, înainte să fi făcut vreo oră de psihoterapie sau coaching, mi-am dat seama că am făcut ceva de care nu credeam că sunt în stare.
Fiindcă în mintea mea, oamenii buni nu ar fi făcut asta. Iar eu mă vedeam pe mine ca fiind un om fundamental bun. Nu a fost ceva ieșit din comun. Mare parte dintre oameni poate că nu s-ar fi gândit cinci minute la asta, dar eu m-am gândit. M-am gândit, m-am învinovățit, iar apoi intrând într-o librărie, absolut întâmplător, am găsit cartea asta care m-a introdus în lumea psihologiei, în lumea lui Jung. Iar chestia asta avea să-mi influențeze viața major. A fost primul meu contact cu zona de psihologie.
Uitându-mă înapoi mi se pare și amuzant și ironic un pic că practic dezvoltarea mea în zona de psihologie și cu atât mai mult toate lucrurile pe care le fac astăzi au venit dintr-o nevoie de a mă înțelege pe mine și de a lucra cu mine și de a schimba niște lucruri pe care voiam să le schimb la mine.
Vă recomand cu căldură și vouă. Cu toții avem nevoie să integrăm umbra asta, să facem pace cu părțile alea din noi care nu ne plac și ne-ar plăcea să nu fie acolo dar sunt.
În cartea asta De ce oamenii buni săvârșesc fapte rele autorul zicea așa: „Învățăm să ne tocim sentimentele pentru a nu simți prea mult. Învățăm să negăm, să reprimăm, să refulăm, să proiectăm asupra altora, să deviem, să disociem, numai pentru a evita ceea ce percepem ca pe o amenințare copleșitoare.
S-a spus că singura stare cu adevărat patologică este negarea care este în fond o respingere a realității. Să ne amintim și poezia lui T.S. Elliot – Burnt Norton în care ni se spune că omenirea nu poate suporta prea multă realitate.”
Iar un alt citat cu care vreau să și închei episodul acesta din podcast este esența umbrei lui Jung și a lucrului cu umbra: „Ceea ce am ignorat în interiorul nostru se va îndrepta mai devreme sau mai târziu împotriva noastră ca un camion care vine din față spre noi pe banda greșită”.
Sau cum spunea Carl Jung: „Ceea ce negăm în interior se va întoarce la noi sub masca destinului.”
***
Dacă ți-a plăcut acest episod, nu uita că poți să te abonezi la newsletterul 0+ (ZeroPlus) Insider și vei primi un ebook gratuit cu mai multe resurse utile într-un proces de auto-cunoaștere și schimbare.
Sau poți asculta mai multe episoade din podcastul 0+ ZeroPlus, pe oricare dintre platformele cunoscute de podcasturi:
