Ai un frate mai mic, sau o soră mai mare, ești singur la părinți sau faci parte dintr-o familie cu mai mulți copii? Toate astea contează în modul în care te vei dezvolta mai târziu în viață. Îți vor influența cariera și modul în care te raportezi la lume. Am vorbit astăzi un pic despre câteva pattern-uri determinate de ordinea în care noi și frații noștri am venit pe lume. Sper să vă regăsiți și să vă ajute.
Ascultă episodul și pe:
***
Salut. Sunt Andrei Roșca, change strategist.
Ceea ce urmează este transcrierea acestui episod din podcastul meu, ZeroPlus (0+).
Dacă îți place, te poți abona (gratuit!) AICI și vei primi pe mail mai multe resurse utile într-un proces de auto-cunoaștere și schimbare. Află mai multe!
***
Îi întreb uneori pe clienții mei la primele întâlniri dacă au frați sau surori și dacă da, dacă sunt mai tineri sau mai în vârstă decât ei? Mă ajută să înțeleg lucruri despre ei și cum au crescut, mă ajută să identific și să izolez care dintre cele challenge-uri vin din contextul vieții lor și care vin din deciziile lor de viață.
Dacă ești primul născut în familia ta, fratele sau sora mai mare, sunt șanse foarte mari să fii conștiincios, motivat, să ai tendințe către a controla lucrurile, să fii mai atent, mai prudent decât frații tăi și să fii mai reliable. Oamenii să se poată baza mai mult pe tine mai ușor. Cu alte cuvinte, să fii mai pe profilul de project manager.
Dacă ești fratele mai mic, în special într-o familie cu doi copii este mult mai probabil să ai skill-uri sociale mai dezvoltate, să fii mai outgoing, mai deschis către oameni, mai sociabil. Dar și să fii mai dornic de atenție. Nu în ultimul rând este mai probabil să ai o construcție mai de artist. De altfel, mulți artiști sunt frați mai mici.
Dacă ești frate mijlociu este mai probabil să fi învățat să mediezi conflicte, să fii un negociator mai bun, să fii mai adaptabil, mai flexibil.
Iar dacă ești singur la părinți cel mai probabil ești conștiincios, încrezător și e mai posibil să ai veleități de lider. De altfel, profilul de singur la părinți seamănă foarte mult cu profilul fratelui mai mare fiindcă toți frații mai mari au avut o perioadă în viața lor când au fost singuri la părinți. Până când s-a născut fratele sau sora mai mică și nu au mai fost singuri la părinți. Dar despre asta un pic mai târziu.
Practic ne dezvoltăm diferit în funcție de ordinea în care am venit pe lume. Adică este important dacă suntem fratele sau sora mai mare în familia noastră, fratele mai mic, mijlociu sau dacă suntem singuri la părinți. Este o teorie pe care am găsit-o inițial acum mai mulți ani la Alfred Adler și mai apoi am aprofundat-o la doctorul Kevin Leman.
Este un domeniu vast, am putea vorbi câteva ore despre asta dar am vrut să explic astăzi doar câteva pattern-uri, șabloane pe care le întâlnesc frecvent în munca pe care o fac și care mă ajută și pe mine și pe clienții mei să ne explicăm de ce suntem așa cum suntem.
Ordinea în care ai venit pe lume contează pentru că lumea noastră, atunci când suntem mici, tineri, încă maleabili, ține în mare măsură de puținii oameni cu care interacționăm în acești primi ani de viață. Deci familia.
Iar dacă ne uităm la dinamica relațiilor, primul copil și cel de-al doilea copil se nasc în lumi foarte diferite. Fratele mai mare, primul născut, beneficiază de atenția și dragostea totală și completă a părinților, cât timp e singur pe lume. Sigur, unii părinți sunt mai capabili de dragoste și atenție și alții mai puțin. Nu despre asta este vorba. Indiferent cât sunt ei de capabili, acea dragoste de care sunt capabili și acea atenție, o trimit către un singur copil. Așa că fratele mai mare beneficiază de 100% din această atenție.
Apoi câțiva ani mai târziu, poate un an, poate trei, poate cinci, când al doilea copil se naște, se naște într-o lume în care dragostea și atenția disponibilă pentru copii sunt deja date către fratele mai mare, către primul născut.
Iar acum, odată ce apare al doilea copil, familia direcționează o parte din acea dragoste, fie ea și o parte perfect egală, jumătate, către el. Către fratele sau sora mai mică.
Cu alte cuvinte cel de-al doilea copil, deși se naște în aceeași familie, se naște într-o lume diferită, într-un context diferit în care relațiile și interacțiunile dintre oamenii principali din viața lui și singurii până la o anumită vârstă, arată complet diferit față de lumea în care s-a născut fratele mai mare.
Și asta produce un shift, o diferență majoră de optică asupra lumii între cei doi frați. De ce? Fratele mai mic simte că are nevoie să lupte pentru acea atenție, pentru dragoste. Trebuie să se facă plăcut, să-și câștige dreptul ăla de a fi iubit, de a primi atenție pentru că altfel ea este dată.
Fratele mai mare sau sora mai mare, pe de altă parte, simte că i se ia, că i se retrage ceva, ceva ce până în acel moment a avut. Iar tehnic vorbind și el are dreptate. Avea 100% din atenția familiei iar acum are 50% din ea. Oricum nu mai are 100%. Ceva i s-a luat.
Și modul ăsta automat de a interpreta lumea la vârsta aia face ca viitori adulți să se ducă în niște direcții destul de diferite. Mai târziu în viață, această mică diferență de percepție se transformă în trăsături de personalitate. Frații mai mici au în general abilități sociale mai bine dezvoltate. Sunt mai sociabili, poate extrovertiți sau cel puțin ambiverți. Știu să se bage mai ușor sub pielea altor oameni.
Pot fi văzuți ca fiind chiar un pic mai manipulativi când este nevoie. Sunt mai capabili să se facă plăcuți de ceilalți. De ce? Fiindcă atunci când erau mici au simțit că au nevoie să facă aceste lucruri ca să obțină atenție și dragoste, indiferent dacă ce au simțit era real sau nu.
Nu înseamnă că lucrurile chiar așa stăteau. Înseamnă doar că este foarte ușor pentru un copil la vârsta aia să interpreteze lucrurile așa. Am nevoie să învăț să mă fac plăcut și să mă bag pe sub pielea altor oameni astfel încât să obțin lucrurile astea. Dezvoltă un set de abilități pe care primul născut nu a avut de ce să-l dezvolte în mod deosebit, cel puțin nu la acea vârstă.
Sigur că putem argumenta că lucrurile de fapt nu sunt chiar așa, că părinții își pot iubi ambii copii în mod egal. Și e corect. Dar copiii de 3 luni sau 2 ani nu analizează lucrurile în felul ăsta. Este o perioadă în care este o nevoie să înțeleagă lumea, să dea un sens lumii, să învețe cum funcționează și caută răspunsuri. Iar aceste răspunsuri sunt într-o proporție mare bazate pe emoții, pe ce simt și mai puțin pe analiză rațională la vârsta aia.
Să mai luăm un exemplu. Poate că mulți dintre cei care au crescut într-o familie în care aveau un frate mai mic sau mai mare, o familie cu doi copii dar și un număr mai mare de doi, au auzit de multe ori de-a lungul copilăriei fraze de genul: „Mama se duce până la pâine sau coboară până la magazin. Ai grijă de frățiorul sau surioara ta”. Sau „când trece strada ai grijă să-l ții de mână pe frățiorul tău mai mic, te uiți în stânga, te uiți în dreapta și ai grijă să stea tot timpul pe lângă tine…”. Și de principiul ”ai grijă”.
La o vârstă fragedă chestia asta are un impact diferit asupra copiilor. Pentru că fundamental schimbă două lucruri: schimbă modul în care ei se raportează la responsabilitate. Adică este un pic cam mult să pui în spatele copilului mai mare, la o vârstă fragedă, responsabilitatea de a avea grijă de fratele sau de sora mai mică în contextul în care el e copil și probabil că nu poate avea ca lumea grijă de el. Este un pic cam mult.
Sigur, părinții nu se gândesc la asta atunci și cu atât mai mult în generațiile anterioare unde accesul la genul ăsta de informații nu exista. Dar nu este despre a pune vina pe părinți, doar încerc să explic cum se produc lucrurile astea ca să ne ajute.
Brusc fratele mai mare înțelege că trebuie să aibă grijă de viața fratelui mai mic și dacă greșește, fratele lui mai mic, frățiorul lui va suferi. Ceea ce duce de foarte multe ori într-o supra responsabilizare care este purtată în viața de adult. Și ajungem să ne simțim responsabili față de lucruri pentru care nu prea ar avea sens să ne simțim responsabili. Sau ajungem să ne simțim prea responsabili față de lucrurile care ar necesita un nivel normal de responsabilitate, să zicem.
Ceea ce pentru fratele mai mare, toată responsabilitatea asta pusă devreme duce și în conștiinciozitate mai mare, în tendințe către perfecționism uneori.
Aceleași fraze mai schimbă ceva. Mai schimbă ceea ce în psihologie se numește locus of control. Acest locus of control este un concept care vorbește despre modul în care ne raportăm la control, la cât control avem noi asupra vieții noastre și cum ne poziționăm față de asta. Adică pot să externalizez sau să internalizez controlul. Dacă îl internalizez pot să cred că eu sunt în controlul vieții mele și când ceva nu funcționează am nevoie să fac eu ceva și să fac un efort să schimb asta.
Iar în opoziție cu asta, un locus of control extern ar fi așa: „Da, viața mea nu e chiar cum aș vrea să fie sau această bucată a vieții mele nu e cum aș vrea să fie dar nu e ca și cum pot eu să schimb ceva. Asta e lumea în care trăim, nu sunt planete așezate în ordinea în care trebuie. Alții ar trebui să se schimbe, viața e nedreaptă. M-am născut într-o țară de rahat și nu am ce să fac.”
Toate astea sunt exemple de locus of control extern. Adică am decis că este undeva în afara noastră controlul. Acest locus of control de principiu vrei să fie cât mai intern. Ideal cu toții am simți că ține de noi să schimbăm lucrurile, acceptând totuși că nu suntem în controlul a tot ce ni se întâmplă. Vor fi niște lucruri care ies din sfera controlului nostru dar de principiu este mai sănătos pentru noi să simțim că avem control și nu să îl cedăm asupra lucrurilor din viața noastră.
Întorcându-ne la exemplul de mai devreme, ai grijă de surioara ta spune lucruri diferite copiilor. Fratelui mai mare îi spune: „Tu ești responsabil, de tine ține. Și nu doar bunăstarea și viața ta țin de tine, ci și ale fratelui/surorii tale.”
Fratelui mai mic sau surorii mai mici îi spune: „Tu nu trebuie să-ți faci griji legat de asta. Tu stai liniștită, se ocupă alții. Are grijă fratele tău sau sora ta mai mare de trecerea străzii, de tine cât timp mama se duce până la magazin.
Evident, frații cresc diferit. Fratelui mai mic sau surorii mai mici îi este alimentată ideea asta că: „Eu nu trebuie să am grijă de nimic, se ocupă fratele meu”. Ceea ce rezultă într-o personalitate mai easy going, mai relaxată. Uneori prea relaxată pentru binele lui, un profil mai boem de multe ori dar și mai puțin anxios. Deci se duc în direcții diferite.
Astea sunt doar câteva exemple de mod în care ne este influențată personalitatea. Aș vrea să mai menționez aici că uneori există circumstanțe care schimbă această ordine a modului în care ne poziționăm în relație cu frații noștri.
Adică deși sunt fratele mai mare este posibil să mă comport ca fiind cel mic. Și invers. Câteva exemple de astfel de circumstanțe sunt atunci când unul dintre copii intră în rolul de a avea grijă de un părinte sau de ambii.
Sau fratele mai mare poate pleacă de acasă mai devreme sau locuiește cu bunicii și automat, deși el era fratele mai mare, rolul de frate mai mare este preluat de unii din frații mai mici și normal că asta îi face să se dezvolte un pic diferit. În special pe frații mai mici care brusc au nevoie să umple un gol de asumare a responsabilității, lăsat liber. Și asta îi face să se comporte mai degrabă ca fiind un frate mai mare sau unic la părinți, singur la părinți.
Apoi peste toate acestea încep să se așeze alte straturi care modifică și ele personalitatea. Poate traume, poate alte experiențe de viață, ceea ce face ca lucrurile să fie atât albe sau negre. Chiar dacă știm că am crescut în rolul fratelui mai mare, s-ar putea ca unele din lucrurile pe care le-am zis mai devreme să nu se mai aplice chiar așa din cauza sau datorită altor circumstanțe de viață care au funcționat ca niște straturi ce s-au așezat peste ordinea asta din copilărie.
Cum spuneam, se poate vorbi mult despre efectele pe care ordinea în care ne-am născut le are asupra personalității și vieții noastre și unul dintre factorii asupra cărora nu avem control, nu noi decidem în ce fel de familie ne naștem și al câtelea copil suntem.
Însă informații ca acestea ne pot ajuta să înțelegem mai bine, să înțelegem diferențele dintre noi și frații noștri și mai apoi, dacă vrem, să decidem ce anume vrem să schimbăm și ce avem nevoie, mai degrabă, să acceptăm la noi și la modul în care funcționăm.
Iar dacă sunteți părinți și acum vă întrebată ce puteți face ca să controlați asta, răspunsul este: foarte puține lucruri. Poate doar să-i înțelegeți mai bine pe copiii voștri, să acceptați diferențele dintre ei, să îi comparați mai puțin pe unii cu alți, să-i sprijiniți în propriul drum și să vă asigurați că nu ați făcut copii cu speranța că vor trăi ei viața pe care nu ați trăit-o voi.
Și spun asta gândindu-mă la cuvintele lui Carl Jung care zicea că nimic nu are o influență psihologică mai puternică asupra copiilor decât viața netrăită a părintelui. Deci pe cât posibil, să ne trăim viața noastră, nu pe a copiilor noștri.
***
Dacă ți-a plăcut acest episod, nu uita că poți să te abonezi la newsletterul 0+ (ZeroPlus) Insider și vei primi un ebook gratuit cu mai multe resurse utile într-un proces de auto-cunoaștere și schimbare.
Sau poți asculta mai multe episoade din podcastul 0+ ZeroPlus, pe oricare dintre platformele cunoscute de podcasturi:
