Există două modele care vorbesc despre ieșirea din zona de confort. Despre cum creștem, despre cum ne e frică și apoi ajungem să nu ne mai fie. Unul produce traume, celălalt nu. Unul e promovat în self-help-uri, celălalt nu. Fiecare dintre noi alege care i se potrivește mai bine. Ascultă acum.
Ascultă episodul și pe:
***
Salut. Sunt Andrei Roșca, change strategist.
Ceea ce urmează este transcrierea acestui episod din podcastul meu, ZeroPlus (0+).
Dacă îți place, te poți abona (gratuit!) AICI și vei primi pe mail mai multe resurse utile într-un proces de auto-cunoaștere și schimbare. Află mai multe!
***
Avem nevoia asta de control, de siguranță, de safety, de confort, de certitudine. E o nevoie perfect justificată, inclusiv din punct de vedere al evoluției noastre ca specie. Creierul nostru este cumva programat pentru a căuta siguranță, nu pentru a căuta fericire. Căutăm siguranță fiindcă asta ne-a asigurat existența și supraviețuirea de-a lungul istoriei.
Dacă nu ne-am fi preocupat pentru a găsi siguranță, dacă nu ne-am fi agitat în direcția asta, probabil că nu am fi fost aici, și atunci creierul nostru este setat să o caute tot timpul.
Atunci când avem de luat decizii și în stânga simțim că ne ducem mai mult către siguranță, către safety, către confort, iar în dreapta către fericire, dacă lăsăm creierul pe pilot automat, se va duce către siguranță.
Ne gândim rar la asta, la faptul că standardul, default-ul nostru este că vom ajunge în locuri safe, nu neapărat în cele mai bune locuri.
Poți avea siguranță și control și, în același timp, să fii nefericit. Se întâmplă tot timpul. Văd asta în jur, văd asta la clienții cu care lucrez pe partea de coaching, văd asta la mine de multe ori. Ajungem în zone safe și suntem nefericiți în același timp.
Asta poate că ne ajută să conștientizăm în momentele alea că “stai puțin, nu ar fi trebuit ca dacă sunt safe să mă simt și fericit?” Și răspunsul este: nu chiar. Fiindcă mai avem și alte nevoi în afară de nevoia asta de certitudine, de siguranță. Nevoi cum ar fi cea de varietate sau de a conta sau de crește. Și în confort nu prea crești.
Când vorbesc despre asta cu oamenii îi văd cum se crispează, cum se încordează brusc. Se uită la mine cu ochii ăia care spun “te rog, nu-mi spune că mergem acolo.” Ca și cum am putea evita elefantul din mijlocul camerei, ca și cum am putea pune camera în ordine evitând elefantul. Da, e un elefant aici, dar poate dăm un pic cu aspiratorul sau ștergem praful și vedem după aia dacă e ceva de făcut… cum ar fi să mutăm elefantul?
Se tensionează pentru că anticipează că atunci când vom chestiona nevoia de certitudine va începe să doară. Fiindcă nevoia de certitudine ocupă un loc delicat și sensibil în modelul nostru despre lume.
Când zic delicat și sensibil nu mă refer la delicat și sensibil ca o crizantemă. Nu. Este delicat și sensibil ca o bombă cu ceas cu un fir albastru și unul roșu. Dar nu trebuie să fie așa.
Renunțarea la certitudine poate fi văzută mai degrabă ca o relaxare a certitudinii. Nu e nevoie să fie nici totală, nici bruscă, nici permanentă.
Am fost bombardați prin self-help-ul ăsta din modelul american cu conceptul de zonă de confort și cu ideea de a ieși din zona de confort. Am uitat că există și abordarea estică, de care eu vorbesc frecvent în ședințele mele de lucru cu oamenii unu la unu.
În abordarea asta estică se vorbește despre confort și despre nevoia de a ne depăși un pic zonele astea, de a ne extinde zona de confort, doar că un pic diferit.
Să ne imaginăm zona de confort ca fiind o sferă în jurul nostru, o bulă, iar noi suntem în centrul acesteia. Modelul american zice ia-ți avânt, fă-ți curaj pentru câteva secunde sau profită de câteva secunde de nebunie și sari în afara acestei sfere, acestei bule, și vei ajunge într-un loc care îți este necunoscut și deci, inconfortabil. Și s-ar putea să-ți fie frică, e chiar probabil să-ți fie frică și inconfortabil, însă dacă reușești să reziști acolo suficient de mult timp, ușor-ușor, în acest spațiu necunoscut, vei începe să crești și acolo o sferă de confort în jurul tău. Vei deveni din ce în ce mai confortabil. Și apoi poate îți iei avânt și repeți asta din nou și din nou și din nou. Iar la un moment dat, te vei uita și vei vedea că ai ajuns să fii confortabil cu destul de multe lucruri în viața asta forțându-te să ieși din zona de confort. Ăsta e modelul american.
Eu am început să văd în ultimii ani o problemă cu el pentru că mi se pare că nu spune toată povestea, nu spune tot adevărul. Este tipic american. Ne uităm la ce se întâmplă în short term, dar pe termen lung nu ne mai uităm neapărat. Vrem rezultate acum.
Dacă te uiți pe termen lung, de foarte multe ori, genul ăsta de comportament, de a te arunca în afara bulei, în afara zonei tale de confort, creează niște mini-traume. Pentru că nu e plăcut, nu e ușor și nu poți să ștergi cu buretele momentele din trecut în care ai stat în afara zonei de confort, chiar dacă ți-au adus niște lucruri bune. A existat un preț și acolo.
Ce zice abordarea estică este: uită-te la zona de confort în continuare ca fiind această sferă în jurul tău dar, în loc să-ți iei avânt și să sari complet din ea, apropie-te ușor-ușor de marginea ei, de limita acestei sfere, de limita zonei tale de confort. Când ajungi la pereții ei, pur și simplu începe să împingi cu mâinile în pereții bulei. Cu alte cuvinte, forțează-ți limitele zonei tale de confort, dar mai gentle, mai cu atenție, mai ușor și din interiorul zonei tale de confort. Nu sări niciodată complet în afara ei. Tu ești în continuare în zona ta de confort, dar la marginea ei, nu super confortabil. Acolo începi să împingi în pereți și ușor-ușor se lărgește sfera. Se lărgește într-o parte, apoi în alta. Ceva timp după, te uiți la pereții sferei și îți dai seama că au crescut și zona de confort a crescut, dar ai reușit să faci asta fără să te forțezi la maximum vreodată, fără să sari din ea, fără să te trezești într-un abis de nesiguranță.
Este și ăsta un mod de a crește și e important, din punctul meu de vedere, să avem ambele variante în minte atunci când ne punem problema să creștem și să ne dezvoltăm zona de confort.
Putem să decidem cât de aproape de limita zonei de confort vrem să mergem astăzi.Ne putem odihni mâine și apoi din nou și din nou împingem, împingem, iar când simțim că e un pic prea mult, ne mai odihnim. Zona de confort se lărgește și crește. Crescând, începem să contăm. Nu e nevoie ca ieșirea să fie bruscă sau totală sau permanentă. Nici nu cred că e recomandat să fie așa.
Atunci când ne dăm seama că totuși avem nevoie să ne agățăm de certitudine, de confort, de control, să nu uităm că o nevoie perfect justificată și explicabilă poate fi bifată în mai multe feluri, nu doar în unul.
Poți să îți bifezi nevoia de confort neducându-te la întâlnirea aia de peste trei zile, cea care te sperie, sau poți alege să folosești tot timpul liber de până atunci ca să ajungi să fii cel mai pregătit om de la acea întâlnire.
Ambele vin dintr-o nevoie de control, dintr-o nevoie de certitudine, însă rezultatele sunt complet diferite. Vrei să nu-ți mai fie frică? Ce zic este: pune-ți energie în a te pregăti, în a fi mai bun, iar într-o zi te vei trezi că frica nu mai este chiar atât de mare sau poate că nici nu mai este acolo.
Nu avem nevoie să ieșim din zona de confort nici brusc, nici permanent, nici complet. Doar să înțeleg că stând 100% în ea, agățându-ne de ea, ne scădem șansele să avem varietate, să creștem, să contăm. În plus, de câte ori alegem siguranța, reîntărim frica.
Ca să-ți fac viața un pic mai complicată, așa, la final: da, există momente când avem nevoie să ne odihnim în zona de confort, chiar dacă e posibil ca asta să ne întărească frica. Avem nevoie și de asta. Și nu, din păcate, nimeni nu-ți poate spune când e cazul să ieși sau când e cazul să stai în zona de confort. Alegi, îți asumi alegerea și trăiești cu decizia asta.
***
Dacă ți-a plăcut acest episod, nu uita că poți să te abonezi la newsletterul 0+ (ZeroPlus) Insider și vei primi un ebook gratuit cu mai multe resurse utile într-un proces de auto-cunoaștere și schimbare.
Sau poți asculta mai multe episoade din podcastul 0+ ZeroPlus, pe oricare dintre platformele cunoscute de podcasturi:
