*** Foloseste codul “ascultator-fidel” si ai 10% discount pentru orice program de dezvoltare de pe zeroplus.ro ***
Am făcut acum vreo 2 săptămâni un webinar, o sesiune live de întrebări și răspunsuri (Ask Me Anything) la care au participat o parte dintre cei abonați la acest newsletter/podcast. Aici aveți o înregistrare cu o parte din acel webinar. Mai există o parte, ceva mai lungă, o voi publica într-un podcast viitor. Din episodul de astăzi:
– Cum aș cere o mărire de salariu dacă aș fi eu angajat?
– Cum reușești să păstrezi oamenii motivați într-un business?
– Depășirea limitelor: ce ți-a plăcut mai mult, mers pe cărbuni încinși sau triatlon?
Ascultă episodul și pe:
***
Salut. Sunt Andrei Roșca, change strategist.
Ceea ce urmează este transcrierea acestui episod din podcastul meu, ZeroPlus (0+).
Dacă îți place, te poți abona (gratuit!) AICI și vei primi pe mail mai multe resurse utile într-un proces de auto-cunoaștere și schimbare. Află mai multe!
***
Alex întreabă: „dacă ar fi să fii angajat și ai vrea o mărire de salariu cum ai aborda cererea cu șeful/șefa ta?”
O să-ți răspund la această întrebare însă nu sunt cea mai potrivită persoană să-ți răspundă la asta. Îți spun de la început pentru că eu am o mică problemă cu autoritatea. Eu nu m-aș angaja pe mine, am avut mai multe business-uri, am angajat mulți oameni în ultimii 15 ani. Eu pe mine nu m-aș angaja pentru că pun prea multe întrebări și chestionez prea mult autoritatea.
Dacă aș fi eu angajat și aș vrea o mărire de salariu probabil că aș fi foarte direct, foarte tranșant și aș spune: „Uite ce am făcut în ultimele 6 luni care au fost în plus față de ce eram nevoit să fac conform deal-ului nostru sau conform obiectivelor, mi-am atins obiectivele și în plus am făcut asta.”
Cumva aș pregăti-o dinainte și am făcut o listă pentru mine, am vrut să ți-o arăt și ție iar în același timp simt că am dat mai mult decât…
De fapt nu aș compara, nu aș zice că mai mult decât alții. Aș spune că am dat suficient de mult organizației în ultimele 6 luni și sunt pregătit și gata să dau în continuare foarte mult și să obțină organizația rezultate dar simt că merit o creștere de X%. „Și voiam să vorbesc cu tine să vedem cum putem face să se întâmple chestia asta.”
Aș fi foarte direct dar aici e complexă întrebarea pentru că depinde foarte mult ce fel de manager ai, cât de deschis e la genul ăsta de chestii și depinde dacă ce ai făcut până atunci îți permite să lucrezi 6 luni, 3 luni măcar, înainte ca să strângi niște argumente suficient de bune ca să poți să-i ceri asta.
Pot să-ți spun ce nu aș face și sunt mulți oameni care fac asta. Nu m-aș duce pur și simplu să spun: „da, eu cred că merit mai mult.”
„De ce?”
„Pentru că eu cred că o să fac în viitor.”
Asta mi se pare că este o greșeală foarte frecventă și este foarte ușor de refuzat oamenii care vin cu genul ăsta de chestii și cer creșteri salariale. De principiu, fă întâi în plus și după aia vino și arată că nu o să mai aibă ce să spună. Nu e ca și cum o să nege că ai făcut lucrurile alea. Cam ăsta ar fi răspunsul meu.
*
Iulian văd că ai mâna ridicată, am să încerc să te scot acum de pe mute să vedem dacă mergem:
Iulian: Salut! Se aude?
Andrei: Salut, se aude. Ce faci?
Iulian: Foarte bine, mulțumesc! Am o întrebare, dacă îmi dai voie să dau și puțin context? O să încerc să fiu cât mai scurt. Am avut norocul să fiu suficient de cretin, să-i spun așa, încât să încep un business imediat ce am terminat studiile..
Andrei: Nimeni nu e perfect (râde). Ai început un business. Și?
Iulian: Acum am 24 de ani..
Andrei: Mulți înainte!
Iulian: Mulțumesc. Business-ul a picat. Și de ce îi spun noroc? Este că în acel context mi-am dat seama ce vreau să fac cu adevărat. O mică mențiune, știu că ai participat în formarea ta la un program marca Tony Robbins și de ce menționez asta? Pentru că o parte din lecțiile lui, pot să spun chiar că m-au salvat în anumite momente cheie.
Iar acum parcă mă simt dator cumva să dau mai departe și asta mi-a plăcut foarte mult. Încerc să nu o lungesc. Îmi doresc să ajung să predau în zona asta de psihologie NLP (Neuro Linguistic Programming), să vorbesc și să ajut oameni în această zonă. Pregătirea mea nu are nicio legătură cu partea asta, am studiat total altceva. Mai mult, vreau să-ți cer un sfat. Nu știu de unde să încep.
Andrei: De unde să începi ca să poți să faci asta?
Iulian: Da.
Andrei: Păi ai spus tu mai devreme. Pregătirea ta nu are nicio treabă cu asta dar îți dorești să faci asta. Ai nevoie să îți creezi o pregătire care să aibă treabă cu asta. Adică tu ești tânăr și chiar dacă n-ai fi, întotdeauna ai timp de schimbat lucruri. Ai încă timp să te apuci să înveți pe tema asta. Dacă ți-e clar că mai întâi ai nevoie să înveți și să acumulezi niște informații și niște experiență iar întrebarea este de unde te apuci… nu știu dacă citești. Citești?
Iulian: Citesc, este un obicei.
Andrei: Ok, bun. Fă asta. În primul rând citește cât de mult poți din zona de psihologie. Asta nu o să-ți rezolve toată problema, nu o să te facă neapărat super pregătit să ajuți alte persoane, însă e critic. Ai nevoie să te expui la cât mai multe informații. Când vine vorba de a învăța cred într-un model, nu mai știu de unde l-am luat acum câți ani, sigur l-am luat de undeva dar îl folosesc de cel puțin 10 ani.
De câte ori intru într-un domeniu sau subiect nou (și am schimbat destul de multe domenii și am luat-o de multe ori de la zero și sunt foarte confortabil să o iau de la zero acum, mult mai confortabil decât mulți oameni din jurul meu. Pentru că am făcut-o de suficient de multe ori) de câte ori am intrat într-un domeniu nou și am luat-o de la zero am aplicat acest model. Ca să pot să ajung, să-i zicem expert (deși poate e un cuvânt pretențios). Ca să poți să ajungi suficient de bun într-un domeniu ai nevoie să înveți pe 3 niveluri.
În primul rând ai nevoie să ai niște oameni mai tari decât tine de la care să înveți. Fie că sunt mentori, că sunt coachi, că sunt psihoterapeuți, că sunt niște oameni cum e Tony Robbins (la care nu ai acces direct dar care au suficient de mult conținut pus acolo încât poți să-i urmărești de la distanță și să-i tratezi ca pe niște mentori). Pe de-o parte niște oameni de la care să înveți.
Apoi ai nevoie de oameni la același nivel cu tine sau pe acolo, pe care poți să-i vezi ca egali și să poți să te compari cu ei pe subiectul ăsta. Adică să te motiveze să devii mai bun, să fie o mini competiție acolo și eu cred în asta. Ai nevoie să te înconjori cumva (poate e mult spus să te înconjori), să găsești câțiva oameni care să se uite în aceeași direcție cu tine și pot să fie cam pe la același nivel cu tine, plus-minus.
Și apoi ai nevoie de un al treilea nivel în care începi deja să-i înveți tu pe alții. Din puținul pe care îl știi. Ai citit o carte, ai găsit 5 concepte acolo, hai să întâlnim într-o zi noi 3-4 și să vă spun ce am învățat și eu. Nu trebuie să te poziționezi că: „eu sunt expertul, vă învăț eu, vă schimb viața.”
Nu, pur și simplu vreau să vă povestesc. Pentru că asta te ajută foarte mult să-ți structurezi tu în capul tău ce ai învățat. Să lucrezi cu informația aia. Atunci asta aș face, aș încerca să am câte ceva din fiecare dintre aceste 3 niveluri de învățare. Cărțile pot să-l bifeze pe primul și nu întotdeauna perfect.
Iulian: Da, dar mă gândeam mai mult ca o perspectivă de job, activitate pentru că acum am schimbat și orașul…
Andrei: Unde ești?
Iulian: În București.
Andrei: Acum ai venit în București?
Iulian: Da.
Andrei: Recrutare, în asta m-aș duce. HR. Dar atenție că în HR-ul ăsta sunt mulți oameni care nu folosesc prea multă psihologie, mai mult fac… nici cultură organizațională, ci acte administrative, chestii administrative.
Trebuie să cauți niște zone, m-aș angaja chiar ca junior lângă un om de HR bun care lucrează cu teste de personalitate, intervievează mulți oameni, te expune la chestia asta, la lucrul cu oamenii. Sau în alt domeniu. În training. Training de orice. Nu trebuie să fii tu trainer-ul. Într-o firmă care face training-uri să fii și tu acolo.
Iulian: Să fiu în contextul în care se face.
Andrei: Exact. Să poți să participi gratuit la niște training-uri ca participant sau ca organizator, să fii în sală, să poți să interacționezi cu niște traineri care fac asta de ani de zile, să poți să mai furi de la ei niște lucruri. Asta aș face.
Iulian: Da, super. Mulțumesc, mi-ai dat niște idei.
Andrei: Cu mare plăcere, succes și mi se pare foarte mișto că vrei să faci asta și că ți-ai dat seama că vrei să faci asta. Ai tot timpul din lume.
Iulian: Mulțumesc mult, Andrei!
Andrei: Cu mare plăcere.
*
Să vedem ce întrebări mai sunt. Am văzut că mai era cineva cu mâna ridicată. Elena era de mai devreme. Elena, o să încerc să te scot acum de pe mute.
Andrei: Ia zi, mă auzi? Elena trebuie să te scoți și tu de pe mute.
Elena: Da, nu știu de ce am rămas cu mâna ridicată (râde)
Andrei: Nu aveai o întrebare? Hai inventează una acum…
Elena: Bine, eu am o grămadă de întrebări (râde).
Andrei: Ce faci?
Elena: Eu am o grămadă de întrebări, nu am răspunsuri la multe zone din viața mea (râde).
Andrei: Zi-le pe primele 27. Care sunt primele 27 de întrebări?
Elena: De ascultat, îți ascult podcast-urile, sunt foarte interesante multe dintre ele.
Andrei: Mulțumesc frumos!
Elena: Îmi mai iau și notițe din când în când. Apropo de întrebarea de mai devreme, a pus cineva întrebarea cum să-i spui șefului…
Andrei: Cum să-i ceri o mărire
Elena: Înțeleg totuși că răspunsul tău a fost cumva din perspectiva ”cum m-aș aștepta eu să vină angajatul la mine să-mi ceară o mărire”. Cam așa a fost poziția ta.
Andrei: Nu neapărat, asta a fost a doua parte a răspunsului. În prima parte am zis că eu m-aș duce și aș spune cât mai transparent.
Elena: Dar tu ca angajator, că ai o grămadă de business-uri și presupun că te lovește partea asta de resurse umane destul de mult, nu știu dacă o face altcineva pentru tine.
Andrei: Nu mai am foarte multe business-uri pentru că ori le-am închis ori le-am vândut dar am avut și da, am recrutat foarte mult și mi-a plăcut să-mi recrutez singur oamenii.
Elena: Și ai fost în poziția asta. Vrând-nevrând.
Andrei: Da. Dar chiar mi-a plăcut partea asta întotdeauna.
Elena: Cum reușești să-i gestionezi? Să păstrezi oamenii motivați? Să rămână acolo? Sunt tipuri și tipuri de oameni. Oameni cărora nu le este confortabil să bată un cui în fiecare zi în același loc, își pun ceva în picioare și pleacă. Cam asta e categoria în care sunt eu. Adică mă mișc foarte mult. Și oameni cărora le este foarte confortabil să fie într-un singur loc, să nu iasă de acolo. Nu știu dacă m-am făcut înțeleasă.
Andrei: Da… Înțeleg. E o clasificare interesantă. Nu m-am uitat niciodată la asta așa. Adică nu m-am uitat la oameni ca fiind în două categorii. Este clar că sunt unii care valorizează mai mult siguranța.
Elena: Cred că sunt mai multe categorii de atât.
Andrei: Da, da, probabil. E interesantă întrebarea. La mine s-a întâmplat o chestie foarte interesantă. Să zic că în ultimii 10-11 ani am avut foarte multe proiecte în care am avut …întotdeauna am lucrat cu o echipă relativ mică, până în 3-4 oameni. Dar două dintre ele au fost cele mai mari business-uri pe care le-am avut și care au funcționat cel mai bine.
Unul a fost bookblog.ro și al doilea a fost Spada, o agenție de marketing. Este încă, dar nu mai sunt implicat. Am vândut-o anul trecut. Ambele au fost organizații în care am lucrat cu mai mulți oameni. Am avut echipe, în bookblog am avut 10-15 oameni la un moment dat. La Spada cu tot cu colaboratori, tot așa, vreo 10-11, să zic.
Ce s-a întâmplat foarte interesant este că au plecat foarte puțini oameni din organizațiile astea două. Și dintre oamenii recrutați de mine (la un moment dat am început să deleg și asta), dar dintre oamenii recrutați de mine au plecat chiar foarte puțini. Și am vorbit cu ei după. Și feedback-ul pe care l-am primit, cred că te ajută mai mult asta decât ce am încercat eu să fac, a fost că au avut 3 chestii. Nu mi-au spus-o în cuvintele astea, doar că e un framework care se potrivește perfect pe ce mi-au spus ei.
Autonomy, Mastery și Purpose. Găsești framework-ul ăsta detaliat într-o carte care se numește Drive al lui Daniel Pink și zice că oamenii au nevoie de aceste 3 chestii ca să se simtă motivați. Iar dacă vor fi motivați, vor sta în locul ăla de muncă.
În primul rând trebuie să ne întrebăm de ce pleacă oamenii. Pleacă fiindcă sunt demotivați și de cele mai multe ori, din punct de vedere al studiilor și din experiența mea, pleacă din cauza managerului direct.
Am lucrat pe partea de coaching și consultanță cu companii mult mai mari, cu 80-100 de angajați. Chiar și câteva multinaționale. Și acolo, practic, chiar dacă e vina organizației, de exemplu se schimbă ceva în companie și asta începe să pună presiune pe om. Dacă managerul lui direct are în continuare o relație bună cu el și are încredere în managerul direct, de multe ori omul alege să stea.
Chiar dacă lucrurile se destabilizează în speranța că poate se rezolvă. Și pleacă întotdeauna când se rupe relația cu managerul direct sau când e dezamăgit de managerul direct sau când i se schimbă managerul direct și nu mai e ok cu noul manager. Asta e experiența mea.
Iar acest autonomy, mastery și purpose care se uită la motivație, practic zice că: ”oamenii au nevoie să se simtă autonomi, să aibă libertate, să poată să-și facă treaba cam cum vor ei”, în diverse doze de autonomie. Ideea este să nu spună cineva pas cu pas ce să facă, ci să aibă o oarecare autonomie.
Mastery înseamnă să simtă că poată să crească acolo, să i se ofere contexte, poate resurse, poate training-uri, poate să învețe de la manager, să simtă că ușor-ușor devine mai bun în ce face.
Iar purpose ține de a simți că faci parte din ceva, dintr-o organizație, dintr-o echipă care poate să facă niște lucruri mai importante, mai mari decât ai putea face tu de unul singur. Eu din perspectiva asta m-am uitat dintotdeauna și majoritatea oamenilor cu care am lucrat, dacă nu a fost o chestie de nu și-au atins obiectivele și am decis împreună să ne despărțim, de principiu au cam stat.
Și am avut oameni care au stat 5-6-7 ani în organizație. Nu neapărat pentru zona de certainty, fiindcă le era frică să plece din altă parte. Din contră, tot primeau oferte de prin alte părți și stăteau.
Elena: Interesant. Partea asta chiar nu o vedeam așa dar e punct de vedere.
Andrei: Trebuie să ții cont de faptul că experiența mea directă de management a fost mai degrabă în organizație antreprenorială. Adică s-ar putea ca în multinaționale lucrurile să stea un pic diferit și nu am atât de multă experiență decât din poziția de consultant de manager.
Elena: Ok, mersi frumos!
Andrei: Cu mare plăcere, mulțumesc și eu de întrebare.
*
Andrei: Diana, o să te scot de pe mute. Mă auzi?
Diana: Bună!
Andrei: Bună Diana, ce mai faci?
Diana: Bine. Mă bucur să ne auzim. Eu am două întrebări. O să o pun pe prima deocamdată și mai vedem dacă este timp. Vreau să te întreb, știu că la tu la un moment dat ai făcut o chestie foarte spectaculoasă. Ai mers pe cărbuni încinși și știu că ai făcut și triatlon. Și din punctul ăsta de vedere, al depășirii limitelor, voiam să te întreb cum a fost una vs. cealaltă?
Andrei: Între astea două?
Diana: Da. Triatlon sau sport, în general, de competiții.
Andrei: Eu le văd ca pe lucruri un pic diferite. Mersul pe cărbuni l-am făcut la un eveniment al lui Tony Robbins la UPW în Londra la Unleash the Power Within, este parte din program. Nu ești obligat să îl faci. În fiecare program sunt foarte mulți care aleg să nu-l facă. Ăla este un proces mental, în mare parte. Nu este un efort fizic, este un efort mental.
Ai nevoie să înveți să te pui într-un fel de transă, să te automotivezi la un nivel foarte ridicat astfel încât să crezi că nu ți se poate întâmpla nimic și atunci nu ți se întâmplă nimic. Asta e varianta super scurtă. Este mișto ca chestie de pus checklist, este o chestie cool că ai făcut asta o dată. Are niște efecte puternice pentru că simți, ți-e frică. Oricum ai zice, când ești în fața cărbunilor și nu că sunt încinși, sunt roșii. Nu sunt calzi, sunt roșii, roșii.
Și la mine, în fața mea, m-a oprit tipa aia și mi-a spus: „stai un pic că trebuie să schimbăm cărbunii că s-au răcit un pic.”
Și a mai pus unii în fața mea. Adică este clar că ți-e frică dar faptul că ți-e frică și că reușești în 5 secunde, după ce ai învățat să faci să te pui într-o stare în care nu-ți mai este frică și poți să faci asta, este o chestie foarte mișto pe care după aceea poți să o replici în viața reală cu alte situații de care ți-e frică. Poți pur și simplu să te pui în starea aia. Să-ți schimbi starea atât de puternic încât frica să dispară chiar dacă pentru scurt timp, știi?
Triatlonul, pe de altă parte, este un efort fizic iar efortul fizic la triatlon…
Diana: Dar necesită și mental..mindset..
Andrei: Da, este adevărat că necesită și mindset. Știi ce necesită mai degrabă? Necesită consecvență. Grit. Necesită conștiinciozitate, să-i zic așa. Dacă mă pui să aleg între astea două, eu sunt mai mândru de triatlon, în general de chestii sportive, maratoane decât de mersul pe cărbuni. Pentru că la triatlon ce a fost greu, nu a fost competiția în sine.
Pentru cine nu știe, triatlonul e o serie de 3 probe diferite, mai întâi înoți, (în cazul meu cred că au fost 2 km) în mare sau lac (la mine a fost în mare la Neptun), ieși din apă, eventual dacă te ștergi, bine dar oricum e pe timpul tău, se cronometrează. Te urci pe bicicletă, mergi câțiva zeci de km în funcție de tipul triatlonului, te dai jos de pe bicicletă și după aia alergi niște 10-20 km, poate mai mulți.
Și probele sunt una după alta. Asta face ca triatlonul să fie dificil pentru că după ce te dai jos de pe bicicletă, de exemplu, corpul s-a obișnuit cu un anumit tip de mișcare. Și când imediat începi să-i dai o altă mișcare (pentru că alergatul presupune o altă mișcare) încep să se pună crampe, să te țină, să te doară… este greu.
Dar mie nu proba în sine mi s-a părut cea mai dificilă, ci pregătirea pentru triatlon. A fost horror. Adică a fost un exercițiu de voință mult mai mare decât orice. Eu înainte de triatlon făcusem și maraton. Și maratonul e greu. Mă dureau toate alea când am terminat și nu credeam că o să termin, însă efortul de a mă antrena pentru triatlon, a durat 6-8 luni să zic, cu program de cel puțin 3 ori pe săptămână.
În a doua jumătate a pregătirii am început să facem ceea ce se numește bricks sau brick training. Cărămizi. Și practic sunt antrenamente, două câte două, adică nu mai mergeam doar la alergat, ci alergam 10 km și după aia mă urcam și băgam și bicicletă 5-10 km ca să mă obișnuiesc cu tranziția de la una la alta.
Alea au fost horror. Făceam aproape zilnic și eram atât de obosit, de altfel, m-am și supra antrenat. Adică cu o lună-două înainte de triatlon am zburat peste bicicletă și am avut un accident destul de nasol, din cauza oboselii fundamental. Și m-am căutat cu ecografii la coaste vreo 2 săptămâni. A fost nasol. Bineînțeles că mi-au oprit antrenamentul, a trebuit vreo 2-3 săptămâni să nu fac nimic, după aia a trebuit să recuperez, a fost foarte greu. Sunt diferite.
Nu le-aș pune în aceeași categorie decât pe un checklist de chestii cool pe care poți să le faci. Dar cam aia e.
Diana: M-am gândit la asta cu depășitul limitelor. A apărut întrebarea.
Andrei: E o chestie personală dar eu sunt mai degrabă mândru de efort susținut pe termen lung. De orice chestie care necesită la mine efort susținut pe termen lung. Valorizez asta foarte mult. Și la alți oameni valorizez asta foarte mult. Valorizez mult mai mult asta decât talentul la alți oameni.
Dacă mă pui să aleg între un om talentat și unul care este dispus să muncească foarte mult, eu o să-l iau pe acela care muncește foarte mult oricând. Nu că îl iau pentru că este o preferință, eu sunt convins că în general în viață, capacitatea de a fi relentless, de a fi consecvent și de a împinge mai mult decât alții este cea mai tare chestie pe care poți să o ai. Poți să nu ai nimic altceva aproape, mi se pare mai tare decât iq-ul, decât multe. Deci cam ăsta este răspunsul lung. Acum îți pare rău că ai întrebat, nu? (râde)
Diana: Aaa, nu, nu. De crezi asta?
Andrei: Eh, glumeam.
Diana: Nu era asta a doua întrebare (râde)
Andrei: Hai zi-o și pe a doua.
Diana: Când am vorbit noi mai demult, m-ai ajutat foarte mult într-un moment de cumpănă și a rămas cu mine ce mi-ai zis la un moment dat. Îmi dădusem demisia și mă îndreptam spre visul meu de la vremea respectivă. Ți-am spus că nu știu ce este în viitor și ce o să găsesc iar tu mi-ai răspuns ”da, dar știi ce este la capătul ăsta, ce lași la capătul ăsta”.
Și chestia asta m-a marcat foarte mult la vremea respectivă și am reținut-o. Și în contextul ăsta voiam să te întreb ce îți dorești tu pentru tine? Adică era vorba de visul meu pe care îl aveam atunci și acum voiam să te întreb ce îți dorești tu pentru tine din punct de vedere profesional, de exemplu. Adică îți dorești un business, îți dorești să mergi pe chestia asta 1 la 1?
Andrei: Mulțumesc de întrebare. Și îmi aduc aminte de întâlnire, adică îmi aduc aminte și unde ne-am văzut, a fost acum mulți ani. Știi cum e? Eu acum fac o chestie care e foarte meaningful și foarte rewarding. Nu știu cum să-i spun, îmi vin doar cuvinte în engleză. Dar mă împlinește foarte mult chestia asta cu lucratul 1 la 1 cu oamenii și o fac deja de câțiva ani. E de departe cea mai mișto chestie pe care am făcut-o și asta în contextul în care oricând m-ai fi prins în ultimii 13-14 ani și m-ai fi întrebat dacă îmi place ce fac, ți-aș fi spus că da.
Adică am avut puține momente. De principiu, când nu mi-a mai plăcut ce am făcut, am schimbat. Poate că nu peste noapte dar am început să lucrez la asta și am schimbat ca să fac ceva ce are mai mult sens pentru mine. Și atunci e mare lucru că ceea ce fac acum este cel mai mișto lucru pe care l-am făcut.
În același timp, experiențele mele trecute și faptul că am shift-uit de suficient de multe ori ceea ce făceam, construind de fiecare dată pe ce am făcut înainte. Nu pot să zic că am aruncat vreodată totul la coș și o iau chiar de la zero.
Dar am schimbat de multe ori macazul și istoricul ăsta de schimbat macazul mă face să fiu mai puțin sigur și să pot să spun cu mai puțină certitudine că asta o să fac tot restul vieții. Mi-e greu doar strict bazat pe istoric. Și nu e vorba doar de asta. E vorba că mă cunosc pe mine, clar, dar cred că nu mai trăim în vremurile alea în care oamenii să-și aleagă o direcție și să stea pe ea toată viața. Mergea pe vremea, poate nici măcar a părinților, ci a bunicilor noștri.
Știu că îmi doresc să ajut oameni, ceea ce este o chestie care a rămas constantă pe toate schimbările pe care le-am făcut de când am început viața profesională. Știu că orice aș face va fi despre a mă dezvolta, a crește.
E cea mai puternică nevoie pe care o am și este exagerată față de toți ceilalți oameni pe care îi cunosc. Am drive de a crește, de a mă dezvolta și cumva orice aș face va fi constituit în jurul chestiei ăsteia. Și cam atât știu.
Știu că acum îmi iau varietate profesională pentru că, poate unii dintre voi știți, am început să fac niște programe pe zeroplus.ro care sunt niște programe online, tot din zona de coaching dar este un alt tip de muncă. Nu e lucrat 1 la 1 cu oamenii, construiesc din know-how-ul pe care l-am acumulat, niște programe care să-i ajute pe oameni. Și atunci asta îmi dă un fel de varietate, îmi dă o parte de antreprenoriat.
Diana: Te referi la cel cu ”Claritate” și ”Habits”?
Andrei: Da, ”Clarity” și ”Habits”, o să mai adaug unul-două foarte curând. Dar acolo este job de antreprenoriat, sunt un fel de project manager, lucrez cu mai mulți oameni tehnici și atunci nu pot să zic că mă plictisesc. Cam 70-80% din timp lucrez 1 la 1 cu oameni și pe subiecte foarte diferite iar asta mă ajută să am varietate și mai am și partea asta antreprenorială pe care nu am închis-o deloc.
Dar ca să răspund la prima parte din întrebarea ta, mă îndoiesc că voi mai funcționa vreodată în lumea de business așa cum am făcut-o. Adică eu mi-am luat foarte multe din chestia de business și m-a ajutat foarte mult profesional, financiar, să înțeleg lumea în care funcționăm, toate chestiile astea. Dar realist vorbind, nu mai cred atât de mult în lumea de business și sunt excepții, sunt business-uri mișto cu care am inclusiv clienți de coaching, business, dar îi aleg foarte atent.
Am foarte multe cerințe de business, coaching și pe 90% din ele le refuz. Prefer să lucrez cu oameni individual, mai degrabă pe chestii de life coaching. Pentru că nu mă regăsesc în valorile alea și cred că există niște chestii fundamental greșite la modul în care e construită în lumea de business, nu e vorba doar de România sau de o anumită industrie. Cred că sunt niște valori tranzacționale în care nu mă mai regăsesc atât de puternic.
Diana: Așa ca o mică glumă, o colegă de-a mea într-o funcție managerială citește How to be a Human Professional (râde)
Andrei: Nu e rău, nu e rău. Da, cam în direcția aia, asta zic. Bine, sper că ți-am răspuns.
Diana: Mulțumesc, da.
Andrei: Și eu mulțumesc.
***
Dacă ți-a plăcut acest episod, nu uita că poți să te abonezi la newsletterul 0+ (ZeroPlus) Insider și vei primi un ebook gratuit cu mai multe resurse utile într-un proces de auto-cunoaștere și schimbare.
Sau poți asculta mai multe episoade din podcastul 0+ ZeroPlus, pe oricare dintre platformele cunoscute de podcasturi:
