Cum schimbi atitudini sau obiceiuri care știi clar că nu-ți servesc dar ești atât de obișnuit cu plăcerea sau durerea pe care o aduc încât nu poți să le schimbi?
Cum știi când să încerci să schimbi realitatea și când este mai bine să o accepți?
Ascultă episodul și pe:
***
Salut. Sunt Andrei Roșca, change strategist.
Ceea ce urmează este transcrierea acestui episod din podcastul meu, ZeroPlus (0+).
Dacă îți place, te poți abona (gratuit!) AICI și vei primi pe mail mai multe resurse utile într-un proces de auto-cunoaștere și schimbare. Află mai multe!
***
Am primit zilele trecute câteva întrebări pe Facebook și aș vrea să răspund aici la două dintre ele.
Prima este de la Irina N. care întreabă: “Cum schimbi atitudini sau obiceiuri care știi clar că nu-ți servesc, dar ești atât de obișnuit cu plăcerea sau durerea pe care o aduc că nu poți sau încă nu vrei să le schimbi?”
Irina, lucram odată cu o clientă și, după ce mi-a povestit ceva din viața ei, am întrebat-o ceea ce îi întreb de multe ori pe clienții de coaching: am întrebat-o dacă vrea să schimbe asta. Ea mi-a răspuns: “Andrei, vreau să schimb, dar nu vreau! Înțelegi?” Este ceva ce aud destul de frecvent, oamenii vin cu lucruri de genul ăsta în coaching: “Vreau ceva, dar de fapt vreau altceva”, și cred că este important să traducem asta.
Când spunem că vrem să schimbăm ceva, dar de fapt nu vrem, sau vrem să schimbăm ceva, dar realitatea este că nu schimbăm, ce spunem de fapt este: “Conștient, vreau să schimb, vreau să mă schimb, dar văd că nu-mi iese”, ceea ce ne sugerează că subconștientul nu prea vrea.
Ambele sunt parte din noi, avem o parte conștientă și o partea de subconștient. Dacă eu vin conștient și îmi spun “vreau să schimb asta la mine” și mă uit în realitate și văd că, totuși, schimbarea nu se întâmplă, deși eu spun că vreau (conștient), atunci este destul de clar că e de la subconștient. Sunt niște frâne acolo.
Apoi mai este ideea că schimbarea de orice fel (mică, mare, din orice parte a vieții noastre) nu se întâmplă decât într-un singur context: atunci când devine mai costisitor pentru noi să nu ne schimbăm decât să ne schimbăm.
Cu alte cuvinte, mă doare faptul că sunt în locul ăsta, dar realitatea este că mi se pare că m-ar durea mai tare dacă aș încerca să mă schimb, așa că nu mă schimb, dar asta nu schimbă cu nimic faptul că aici ceva nu-mi place, mă doare.
Ca să răspund la întrebarea cum schimbi atitudini, obiceiuri care știi clar că nu-ți servesc:
- Dacă nu te schimbi, deși știi cum, dacă ai know how-ul, știi care sunt pașii, ai claritatea, înseamnă că nu vrei să te schimbi cu adevărat. Află de ce. De ce subconștientul tău trage frâna de mână? Este o parte acolo pe care nu o conștientizezi și ai nevoie mai întâi să o înțelegi, ca să ai șansa să te schimbi.
- Apoi ai nevoie să înclini balanța, să te joci cu balanța asta. Ai nevoie să ajungă să te doară mai mult faptul că stai unde ești decât te-ar durea să te schimbi. Asta înseamnă că lucrezi în primul rând cu conștientizarea tuturor motivelor pentru care ai vrea să te schimbi și toate prețurile pe care le plătești fiindcă nu te schimbi. Este un proces de cântărire. Până nu se înclină balanța asta, realitatea este că schimbarea nu se va produce.
Procesul ăsta este într-adevăr mai greu de unul singur, fiindcă nu avem nivelul de obiectivitate de care avem nevoie. Suntem subiectivi cu noi. Toți suntem. Avem nevoie de multe ori de o părere din afară – poate să fie un coach, dar poate să fie și un prieten.
*
A doua întrebare este de la Diana S. care întreabă așa: “În ce situație trebuie să păstrezi atitudinea, dar trebuie să schimbi altceva? Și ce poate fi altceva?”
Din punct de vedere psihologic, suferința apare atunci când există un mismatch, o nealiniere, o nepotrivire între două lucruri: între realitatea în care trăim și modelul din capul nostru despre cum ar trebui să fie lucrurile de fapt. Avem aceste două lumi și, în momentul în care există o nepotrivire, când nu sunt aliniate pe un anumit subiect, asta generează suferință.
Faptul că ai folosit “ar trebui” arată că ne raportăm fix la această comparație. De obicei, când folosim “ar trebui” ne arată că ne raportăm la modelul din capul nostru, la o credință. De cele mai multe ori, “Ar trebui / trebuie să fac asta / nu trebuie să fiu nu știu cum” arată o credință limitativă. Adică este ceva ce credem noi despre noi, despre lume, despre cum ar trebui să funcționeze lucrurile care de cele mai multe ori ne limitează. Este o credință limitativă.
De obicei, atunci când avem acest mismatch, această nepotrivire între cele două, între realitate și modelul din capul nostru, default-ul nostru, ceea ce încercăm noi prima dată să facem este să schimbăm realitatea. “Ar trebui să-mi pot permite X, realitatea este că nu-mi permit, există un mismatch în capul meu, în concluzie: hai să muncesc mai mult ca să ajung să-mi pot permite X, să ajung să aliniez realitatea cu cum cred eu în capul meu că ar trebui să fie.”
Doar că uneori nu prea merge, se mai întâmplă să nu meargă. Te trezești dimineața, ai 1.60m înălțime și modelul din capul tău este că ar trebui să ai 1.90m. În situațiile de genul ăsta, are sens să te întrebi dacă chiar ar trebui. Dacă chiar ar trebui să am 1.90m, de ce ar trebui? Nu cumva sunt alte lucruri mai importante? Nu cumva, în modelul tău despre lume există o credință limitativă care spune că trebuie să fii înaltă ca să poți să te consideri frumoasă? Adică începi să umbli la model, să-ți schimbi atitudinea față de înălțime, în exemplul ăsta. Fiindcă înălțimea o schimbi ceva mai greu și nu întotdeauna merită efortul.
Ca să răspund la întrebarea când trebuie să păstrăm atitudinea dar să schimbăm altceva, răspunsul este că nu trebuie niciodată.
Este posibil, totuși, ca uneori să vrem să ne păstrăm atitudinea față de ceva, modelul din capul nostru, și să încercăm să facem tot posibilul să modificăm realitatea. În alte dăți, este mai înțelept să schimbăm modelul, să ne schimbăm atitudinea față de acel ceva.
Și vă veți întreba, pe bună dreptate: “Păi bine, și eu cum știu când să forțez schimbarea realității și când să accept că e mai bine să mă opresc din asta?”
Sunt de acord cu ce a zis Marcus Aurelius pe tema asta, parafrazez, a zis ceva de genul: “Doamne, dă-mi răbdarea să accept ceea ce nu sunt capabil să schimb, dă-mi puterea să schimb ceea ce pot schimba și dă-mi înțelepciunea să-mi dau seama care-i care.”
Lăsând gluma la o parte, cred că ăsta este unul din lucrurile care fac diferența între oameni. Unii oameni chiar știu când e cazul să se oprească, alții chiar știu când e cazul să nu se oprească și ajung în locuri diferite. Asta e fair, arată un echilibru în lumea asta, din punctul meu de vedere, fiindcă ceea ce ne face unici este tocmai faptul că în situații identice, având aceleași date, unul dintre noi o va lua în stânga, celălalt în dreapta. Și vom ajunge în locuri foarte, foarte diferite.
***
Dacă ți-a plăcut acest episod, nu uita că poți să te abonezi la newsletterul 0+ (ZeroPlus) Insider și vei primi un ebook gratuit cu mai multe resurse utile într-un proces de auto-cunoaștere și schimbare.
Sau poți asculta mai multe episoade din podcastul 0+ ZeroPlus, pe oricare dintre platformele cunoscute de podcasturi:
