La sfârșitul anului trecut am pornit un program pilot, împreună cu Carmen Albișteanu, care e food/nutrition coach. Am zis că vom face echipă și vom lucra cu un client interesat de zona de slăbit/ weight loss. Eu pe partea de coaching/obiceiuri, Carmen pe partea de mâncare/nutriție.
Am terminat programul de 2 luni în ianuarie anul acesta și le-am invitat și pe Cristina (client) și pe Carmen să tragem împreună niște concluzii despre cum a mers. Am înregistrat (cu acordul amândurora) discuția și o poți asculta în acest episod al podcastului.
Spoiler: vom continua programul, deci dacă ești interesat(ă), dă-mi un email pe [email protected].
Ascultă episodul și pe:
***
Salut. Sunt Andrei Roșca, change strategist.
Ceea ce urmează este transcrierea acestui episod din podcastul meu, ZeroPlus (0+).
Dacă îți place, te poți abona (gratuit!) AICI și vei primi pe mail mai multe resurse utile într-un proces de auto-cunoaștere și schimbare. Află mai multe!
***
Andrei: Ne-am întâlnit astăzi aici împreună cu Carmen Albișteanu și cu Cristina și voiam să povestim un pic despre experiența noastră comună. Am făcut împreună cu Carmen un program în care am zis că lucrăm cu cineva pe partea de slăbit și obiceiuri legate de sănătate și de weightloss și am făcut un program pilot și prima victimă a fost Cristina căreia îi mulțumim foarte mult.
Aveam oricum de gând să facem un debriefing al acestui proces de două luni și un pic, care tocmai s-a terminat și m-am gândit că este o modalitate sau un moment bun de a face și un podcast în care să povestim și niște lucruri despre cum a fost pentru fiecare dintre noi dar și să share-uim dintre lucrurile care ne-au îngrijorat pe parcurs și în care ni se pare că s-ar putea să se regăsească mulți oameni în procesul ăsta al nostru.
Dar înainte să intrăm în asta voiam să spună și fetele câte ceva despre ele, ce simt nevoia. Pe mine mă știți, dacă nu mă știți și ajung acum la niște milioane de oameni care au aterizat pentru prima în acest episod, fac parte de coaching, de change strategies și ajut oameni să schimbe chestii în viețile lor.
Acesta e rolul meu și cumva și în procesul ăsta, rolul a fost de a mă uita mai degrabă la imaginea de ansamblu și de a îmbunătății pe aici, pe colo, niște lucruri mici-medii care pot să genereze un outcome mare. În cazul ăsta în viața Cristinei și aliniat cu obiectivele pe care discutasem să lucrăm. Și ăsta sunt eu. Acum zi-ne tu Carmen, ce rol ai avut în proiectul ăsta și cine ești tu pe lângă asta?
Carmen: Bună, eu sunt Carmen. Am vreo cinci ani de când am adăugat o nouă latură profesională în nutriție și acum fac food coaching, adică lucrez cu oameni care vor să se schimbe ceva la felul în care mănâncă, la obiceiurile lor alimentare cu diverse obiective.
Ce am făcut acum cu Cristina în proiectul pilot, rolul meu a fost să o ghidez din punct de vedere al nutriției, al alegerilor alimentare și să îmi dau seama poate de niște credințe pe care le avea despre ce mănâncă și ce e ok și să o ajut să își găsească calea aia, cea mai simplă, de a-și atinge obiectivul, cea mai sustenabilă. Adică pentru ea să aibă sens din toate punctele de vedere și să poată să se țină pe termen lung.
Andrei: Da, da. Probabil că o să mai discutăm despre asta. Mi se pare că asta este chestia pe care eu și Carmen ne-am aliniat foarte repede, dinainte să înceapă procesul și dinainte să vorbim și cu Cristina. Amândoi suntem de acord că asta cu slăbitul poate fi făcută în foarte multe feluri, doar că problema este cum faci să slăbești sustenabil și într-un mod în care să nu simți că pierzi mai mult decât câștigi.
Carmen: Da, exact și până la urmă cei mai mulți oameni cam știu ce au de făcut. Dar până să și facă ce știu că au de făcut, sunt pe acolo niște blocaje și ajută să ceri ajutor.
Andrei: Zi-ne și tu Cristina ceva, ce vrei tu.
Cristina: Cristina, București, 39 de ani. În adolescență am făcut sport de performanță, după ce m-am lăsat de sport am avut ceva probleme cu greutatea. Pe la vârsta de 20 de ani am avut un act de curaj total stupid în care am slăbit foarte mult într-o perioadă foarte scurtă de timp și kilogramele respective le-am pus înapoi. Au urmat episoade în care am tot încercat să slăbesc, mă îngrășam și a fost o sinusoidă destul de mare în ceea ce privește kilogramele.
Andrei: Un fel de yoyo.
Cristina: Da, dar yoyo cu caps lock. Și la un moment dat mi-am dat seama că sunt total, total depășită. Cum spunea și Carmen mai devreme, deși ai informațiile, am făcut o facultate de biologie în care știam ce se întâmplă și la nivel molecular, cu toate astea nu reușeam să mențin slăbitul pe o perioadă mai lungă.
De exemplu, mi se părea că devine foarte simplu să slăbesc de luni până vineri dar sâmbăta și duminica pierdeam controlul și o luam de la capăt; și efectiv mi-am dat seama că e ceva care mă depășește și am nevoie de ajutor.
Andrei: Mi se pare foarte interesant că ai adus vorba despre asta fix acum la început: controlul. Ai vorbit mult despre control și noi am vorbit mult despre control și despre a recăpăta controlul.
Cristina: Cam asta a fost tema.
Andrei: Cam asta a fost, nu?
Cristina: Da, dar în același timp îmi dau seama că e o iluzie. Adică poate că ai controlul parțial, poate tocmai să admiți că s-ar putea să nu ai control îți aduce un soi de confort. Cred că ce m-a ajutat cumva să îmi găsesc o direcție, a fost faptul că am fost tot timpul pregătită sau m-am străduit să fiu tot timpul pregătită pentru ce urmează.
Andrei: Vorbești despre ce perioadă? Acum când am lucrat împreună?
Cristina: Da, da.
Andrei: Că te-ai simțit mai…
Cristina: Adică am învățat să fiu pregătită.
Andrei: Pentru o eventuală alunecare din zona de confort.
Cristina: Exact, da.
Andrei: Ok. Dacă ar fi să ne uităm la prima noastră interacțiune în trei: Andrei – Cristina – Carmen, cum a fost pentru tine asta?
Cristina: Prima întâlnire a fost undeva pe la mijlocul lui noiembrie, anul trecut. A fost mai mult o întâlnire de prezentare, pe tine Andrei, te știam cu ghilimele.
Andrei: De la televizor, probabil. (râde)
Cristina: Pe Carmen, nu știu exact cum am ajuns să o urmăresc pe Facebook. Știu că văzusem niște peisaje la un moment dat când alerga prin niște munți și ziceam, wow pare ireal ce face, dar nu știam mai multe. Nu știam efectiv că face partea de food coaching și având încredere în tine am zis ”ok, dacă am șansa asta, să mergem mai departe”.
Deși știam o grămadă de lucruri, am fost mai degrabă negativ influențată de o dietă pe care am ținut-o cam de capul meu. Am ținut keto diet și funcționa relativ bine. Mai puțin în partea cu poftele de dulce. În general dulciurile au fost problema mea.
Ca să fac un scurt review al chestiilor care nu au reprezentat o problemă pentru mine, a fost că nu aveam probleme cu somnul, nu obișnuiam să beau cafea îndulcită, nu beam sucuri și cumva chestiile astea nu mi-au dat o bătaie de cap.
Andrei: Au făcut lucrurile puțin mai ușoare, cel puțin partea cu somnul… De fapt toate dar somnul, în general este punctul ăla în care lumea nu este conștientă că afectează greutatea.
Carmen: Exact!
Cristina: Apoi, îmi plac fructele și legumele. Asta nu este o problemă. Atunci când a venit Carmen cu sugestia de a…
Carmen: De a mânca fructe ca să nu mănânci alte lucruri…
Cristina: Dulciuri. Sau să am o cantitate semnificativă de legume la masă. La început am fost mai reținută.
Andrei: Dar de ce? Ce simțeai?
Cristina: Nu le acordam suficientă importanță.
Andrei: Aveai impresia că e o chestie mică care nu o să facă diferență, asta e?
Cristina: Da, probabil. Nu le investisem cu prea multă semnificație. Dar dacă am făcut ca mine o perioadă suficient de lungă de timp și rezultatul nu a fost cel dorit, am zis să accept și alte opinii, să încerc și altceva și în timp m-am convins că funcționează și că e ok. Mi-ar plăcea să povestesc un pic cam cum a decurs programul nostru.
Andrei: Te rog.
Cristina: După întâlnirea inițială, am agreat că voi face update-uri zilnice în două locuri: pe de-o parte a fost un grup de WhatsApp pe care l-am făcut împreună și în care vă scriam în fiecare zi cum mă simt și dacă era nevoie să justific o anumită masă sau anumită decizie care poate nu era tocmai ok.
Apoi a fost parte de notificare a meselor în myfitnesspal, unde Carmen a avut tot timpul acces și venea cu recomandări în urma logării meselor; și în urma sugestiei voastre de a încerca să merg mai mult pe jos vă dădeam și un update din aplicația cu care monitorizam cât mergeam.
Andrei: O aplicație de tracking care își număra pașii și kilometri, practic.
Cristina: Da. pe parcurs mi-am dat seama că din partea voastră nu aveam niciun fel de impunere. Mi-am dat seama că eu mi-am ales termenii, eu am venit cu propunerea că aș vrea să merg minim 3km pe zi, deși au fost zile în care am ajuns la mai mult de atât.
Andrei: Cât?
Cristina: Cred că pe 1 ianuarie am mers 10 km. Au fost și zile cu 7-8-9 km.
Carmen: Atunci când nu mai știai să te întorci (râde).
Cristina: Luna trecută am mers 150km, deci practic o medie de 5 km pe zi. Voiam să mai spun ceva aici dar am uitat.
Andrei: Începusei să povestești despre sistemul nostru și cum au mers lucrurile și ziceai de Whatsapp, ne spuneai de pașii ăștia.
Cristina: Și cam asta trei au fost dar per total, nu am simțit nicio îngrădire din partea voastră că: ”trebuie să faci aia, trebuie să faci aia”.
Discuția inițială cu Carmen a fost: ”loghează o săptămână ce mănânci, cum mănânci și vedem de unde plecăm”.
Și pentru că sunt o persoană orientată spre a exagera, îmi este destul de greu să păstrez moderația, ajunsesem să mănânc prea puțin. Apoi Carmen a venit cu explicația că și dacă mănânci prea puțin, iar nu e bine.
Andrei: Păi, da.
Carmen: Mai ales dacă mănânci prea puțin.
Cristina: Și un alt mesaj pe care l-am primit din partea voastră, a fost tot timpul întrebarea: cât de sustenabilă este acțiunea asta? Sau crezi că poți să menții chestia asta pe termen lung? Și cred că pe parcurs am internalizat întrebarea asta. Adică pe măsură ce încercam să adopt o strategie nouă, mă întrebam singură deja dacă pot să mențin asta pe termen lung?
Andrei: Dacă tot ai adus vorba despre subiectul ăsta, simți că asta este ceva ce făceai mai puțin înainte să lucrăm împreună ? Faptul că poate te raportai mai degrabă la ce se întâmplă pe termen scurt și nu te întrebai dacă e sustenabil? E o întrebarea asta …
Cristina: Nu, nu făceam asta. În niciun caz.
Andrei: Mi se pare important. Cred că multă lume are chestia asta. Cred că nu gândesc suficient de mult pe long-term.
Carmen: Își epuizează resursele de voință și energie într-un timp scurt și apoi, într-un fel sau altul, compensează și poate supra compensează și se dau mult mai în urmă de unde au început inițial.
Cristina: Deși este familiară ideea asta că ”nu îți trebuie o dietă, îți trebuie un stil de viață”, până la urmă, vorbind cu colegii de la muncă care au început să observe anumite schimbări mă întrebau: ”care este dieta ta ?”
Și mi-am dat seama că eu de fapt nu urmez nicio dietă. Eu doar monitorizez ce mănânc. Și încerc să am un ușor deficit. Sunt zile în care deficitul ăla nu există dar măcar este un target către care tind.
Andrei: Conștientizezi mai mult prin ce treci. Mintea ta are un target acolo și acum este discutabil ce se întâmplă în momentele în care nu se atinge perfect, că nu este despre perfecțiune .
Cristina: Da, deși în discuția inițială eu am venit la voi să vă spun că am 123 de kilograme și aș vrea să scap de ele, pe măsură ce parcurgeam lucrurile astea împreună, focusul s-a mutat de pe numărul de kilograme pe cât de flexibilă mă simt, cât de mobilă, îmi place că s-a mărit viteza atunci când merg.
Andrei: Energia.
Cristina: Da. Lucrurile s-au mutat cumva în altă direcție. Prioritatea nu mai era numărul de kilograme.
Andrei: Și numărul de kilograme slăbite, până la urmă, a fost o consecință a faptului că ne-am focusat pe toate lucrurile astea.
Cristina: Și cred că o altă schimbare majoră a fost faptul că la început avem un focus mare pe mâncare. Nu știu de ce, mâncarea ocupa foarte mult timp în capul meu. Acum, odată ce monitorizam ce mâncam și din discuțiile cu Carmen, mi-am dat seama că problema cea mai mare era că mâncam mult prea mult.
Andrei: Adică mai degrabă la mărimea porțiilor, nu?
Cristina: Da. Și cantitativ și ca porție cred că mâncam la o masă cât mănânc acum la trei mese. O chestie de genul ăsta. Era exagerat de mult și nu era necesar.
Andrei: Asta voiam să te întreb aici: simți că ai renunțat la ceva mâncând mai puțin? Cred că mulți oameni la asta o să se gândească ”băi, eu nu vreau să mănânc de trei ori mai puțin că mie îmi place să mănânc, nu vreau să îmi fie foame”.
Cristina: Nu, în tot parcursul ăsta nu am avut senzația de foame, într-un un mod foarte ciudat. Acum pot să spun că m-am stabilizat la un program. Pot să spun că pe blatul de la bucătărie și-au găsit locul două borcane: unul cu fulgi de ovăz și unul cu semințe. Și că îmi pregătesc mesele mult mai riguros
De obicei, micul dejun la mine este în două variante: ori două ouă fierte pe care le fierb dimineața înainte să plec de acasă și legume; sau fulgi de cereale cu câteva semințe și iaurt. Mesele astea, per total, nu îmi iau mai mult de 5 minute să le fac. Organizarea asta și programarea meselor – dacă îți pui puțin mintea la bătaie, nu e atât de mult.
De exemplu mulți dintre cei cu care interacționez la muncă îmi spun: ”eu nu am timp să mă gătesc”.
Dar nu e nevoie să gătești. E suficient să pui niște boabe de năut, câteva legume și ai făcut o salată. Asta înseamnă o masă. O chestie în care dacă ești atent la ce cumperi, ajungi acasă și nu ar trebui să îți ia mai mult de 10-15 minute. Dacă nu poți să îți aloci timpul ăsta ție atunci…
Carmen: O să faci niște schimbări mai mari în viață.
Cristina: Da. Și dacă nu le faci acum va trebui mai târziu să plătești prețul ăsta.
Andrei: Ăsta mi se pare un punct super important. Că tu ai ajuns să conștientizezi că este un preț pe care îl plătești pentru a nu te schimba. Înainte să începi procesul sau în timpul lui; și cred că mulți oameni nu se uita așa la asta. Am două exemple în minte și cred că sunt relevante amândouă.
Unul este – acum câțiva ani când am slăbit și eu tot așa, un pic mai mult, eram în proces de slăbire și alergam foarte mult dar și începusem să fiu foarte conștient de ceea ce mănânc. Și am început să fac mici schimbări în ce mâncam care au început să se vadă și în exterior. Și vorbeam la masă cu niște prieteni, iar prietena unui prieten al meu m-a întrebat: ”ce faci, cum ai reușit să slăbești?”
Și am început să-i explic niște lucruri. Am început să mănânc mai puțină pâine, aproape deloc, am început să mănânc și legume că uitam, aveam mese în care nu mâncam legume. Și tot povesteam și ea era foarte atentă.
Asculta, părea că e interesată și la un moment dat s-a schimbat fața după ce i-am explicat niște lucruri și mi-a zis: ”Dar tu nu folosești dietă, tu ți-ai schimbat stilul de viață”.
Și era dezamăgită, adică de ce mai discutăm, frate? ”Hai, lasă-mă, credeam ca ai descoperit o dietă”. Păi așa cu schimbatul stilului de viață poate oricine (râde).
Ăsta e un exemplu care mi-a venit în minte; Și al doilea, mă gândeam că am un prieten care spune: ”e ok cu mâncatul ăsta de care zici tu că pui niște năut și îți faci o salată, dar cum rămâne cu poftele?”
Adică ce faci când îți este poftă ? Și mi se pare important pentru că din cât te cunosc acum, cred că ești genul care mai degrabă poftește la lucruri. Nu știu, e o întrebare. Eu nu sunt. Și uneori mi-a fost mai greu să îi înțeleg pe oamenii care sunt dar mi se pare că tu ai avut momente. Cum ai gestionată asta?
Cristina: E și aici o evoluție. Așa ca background, eu si prietenul meu gătim destul de mult, ne place mâncarea făcută în casă și cum am mai zis, problema mea cea mai mare o reprezintă dulciurile. Iar înainte când aveam o problemă, o situație mai tensionată, momente în care simțeam că nu am controlul, aveam tendința să merg să îmi cumpăr nu una, ci măcar două, dacă nu chiar trei prăjituri. Le mâncam, apoi mă simțeam vinovată și ziceam că dacă tot am ratat partea cu dieta pe ziua de azi, hai să-mi iau ceva să mă liniștesc.
Într-un mod foarte ciudat, sfaturile primite de la Carmen prin care să am grijă să mănânc fructe, mi-au mai temperată din poftă și dacă, să zicem, au fost niște momente în care poate am cedat și mi-am cumpărat ceva, am ajuns la una din discuțiile pe care le-am avut noi, în care îmi povesteai o fază din asta în care mâncai ceva și practic nu îți dădea satisfacția pe care o așteptai.
Și am ajuns și eu în punctul ăla în care mi-am am dat seama. La ce bun? Adică ajungi la o chestie de genul: orice îmi este permis dar nu îmi este de folos. Și atunci dacă chiar aș vrea să mănânc ceva dulce, cel mai probabil aș vrea să facem noi un desert din copilărie în care controlăm mai bine și ingredientele și cantitatea de zahăr. Pentru că acum dulciurile sunt excesiv de dulci. Iar dacă nu mănânci dulciuri o perioadă mai lungă, până și un morcov, o gulie sau o bucată de ardei, deja ți se pare dulce.
Andrei: Asta fac și fructele, nu? Mi se pare că îți schimbă un pic percepția despre ce înseamnă dulce.
Carmen: Da, încep să ți se pară mai dulci dacă nu mănânci și oricum cred că fiecare persoană are un număr de zile după care pofta de dulce deja scade. Adică te chinui acolo câteva zile, după care zici: ”știi ce, nici nu-mi trebuie de fapt.”
Cristina: În București este destul de dificil, mai ales ca persoană pofticioasă pentru că sunt patiseriile care au vitrina plină de tot felul de chestii apetisante și devine dificil. Dar dacă te străduiești o perioadă relativ scurtă…
Carmen: Bine e și un pic factorul social și de lifestyle pentru că în București, să zicem, este un pic fiță să te duci să mănânce eclere într-un anumit loc, știi? Sunt lucruri pe care la un moment dat îți propui să le eviți și te gândești ce sacrifici pentru asta. Și uneori merită, alteori…
Cristina: O altă idee care m-a ajutat să fac față a fost ideea propusă de tine, Carmen, că în fiecare dimineață am un buget de X calorii și depinde de mine cum îl dozez. Și dacă știam că am o ieșire sau urmează o masă festivă, aveam grijă ori înainte ori după să am câteva zile în care să mănânc mai atent. Asta cumva se vedea la cântar. Aveam o masă în care poate mâncăm ceva mai puțin permis și cu toate astea era ok.
Carmen: Asta a funcționat la tine. Să știi că nu la toată lumea funcționează așa dar ideea bugetului e valabilă pentru că mi se pare că multă lume are tendința asta de ”vreau să pun niște bani deoparte și în loc să economisesc 10 lei pe zi și să nu îi simt timp de o lună, îmi propun eu vreo 50 de lei pe zi și fac un efort și în weekend o iau razna de la cât stres am avut și îi cheltui pe toți și intru și în datorii”. Și cam așa este și cu mâncatul de multe ori. Mai steady și mai slow.
Cristina: Interacțiunea cu tine a fost mereu blândă. nu te-ai grăbit să mă cerți pentru ceva. Știu că la un moment dat am mâncat niște crenvurști și mi-ai zis ceva de genul: ”știu că nu este o chestie care apare frecvent în mesele tale și de data asta e ok dar să fii atentă la acest tip de preparat”.
Uneori și mai ales când ești între o relație cu cineva, nu este întotdeauna simplu să negociez mesele. A fost o situație în care prietenul meu s-a hotărât să facă curat în congelator și a zis: ”ok, avem carne să facem o tochitură”.
Eu acum aș vrea să experimentez cu o masa de seară mai ușoară dar dacă el a hotărât așa, m-am conformat. Dar nu m-am simțiți certată iar asta mi-a dat un confort emoțional.
Carmen: Ții minte că unul din comentariile mele atunci a fost că nu o să-ți spun ce să mănânci și nu o să-ți interzic nimic.
Cristina: Oricum, pentru mine a fost progresul foarte mare pentru că în weekend-uri crenvurștii erau frecvenți la noi.
Andrei: Cu crenvurștii este o problemă. Eu mănânc puțină carne în ultimii 6-7 ani dar și acum mi s-a făcut poftă de crenvurști, așa că nu mai vorbiți despre ei (râde). Oricum, înțeleg perfect dar eu am o bănuială că pun ceva în ei. Eu nu cred că de crenvurști mi se face mie poftă.
Cristina: Prietenul meu inventase o rețetă, un fel de hot dog upgraded cu ceapă tocată și cu puțin ketchup. Shaorma cu de toate era mic copil.
Andrei: Era citatul ăsta, nu mai știu de unde era dar suna cam așa: ”You can have anything but not everything”. Mi se pare că despre asta e vorba. Nu trebuie neapărat să renunți la nimic atâta timp cât nu le vrei pe toate din lumea asta și din țara asta la masa asta.
Carmen: Și în momentul în care îți dai seama că poți avea orice adică ești liber să faci o alegere care poate fi dintr-o sută de variante, s-ar putea să o faci pe aia care e mai bună pentru tine.
Cristina: Aici a mai fost un moment important în discuția noastră când mi-ai povestit despre scala foamei și că există anumite valori peste care nu ar trebui să trec.
Andrei: Zi-ne un pic despre asta, Carmen.
Carmen: E un exercițiu pe care îl recomand, de a-ți evalua nivelul de foame pe o scală de la 0 la 10. Și că ideal ar fi pentru mâncatul mai conștient; și pentru a fi un pic mai conștient de cât este foame reală și cât este foame emoțională sau plictiseală. Să începi să mănânci când ești pe la 2, adică chiar să-ți fie foame. Să-ți notezi pe un caiețel: ”acum sunt la nota 2, chiar îmi e foame dar să te și oprești când ești pe la 8”.
Andrei: Stai puțin, ce e 1 și ce e 10?
Carmen: 0 este: ”mi-e foarte foame, vreau să bat pe cineva” și 10 este ”o să desfac un pic cureaua”.
8, unde îți recomandam eu să te oprești, este nivelul la care ar mai merge ceva, poate un desert dar pot să supraviețuiesc fără și sunt sătul. Și exercițiul ăsta ajută foarte mult la managementul foamei.
Cristina: În sensul să nu ajung să fiu foarte înfometată că atunci deciziile nu sunt cele mai bune. Pentru că 3-4 zile pe săptămână reușesc să-mi pregătesc mâncarea de acasă dar dacă merg la locația de unde ne luăm de mâncare de obicei, la muncă, atunci automat apar și tentațiile pentru că vezi vitrina cu mâncare, totul e cald, rumenit, miroase foarte bine și atunci ești tentat să mănânci și aia și aia și aia…
Acum, Carmen a insistat mai multe proteine, mai multe legume, niște frigărui, o salată, cam astea sunt mesele mele dacă îmi pregătesc mâncarea. Adică am un plan, cumva.
Andrei: Asta aud și eu. Că este de planificare, de a te uita un pic în avans la ce o să mănânc eu, cum mă asigur că am niște variante cât de cât ok de mâncat.
Cristina: Dacă, de exemplu, cu micul dejun am clarificat-o – ouă sau cereale – pentru seară, dacă știu că o să fiu foarte obosită pentru că acum am început să fac și sport, praf de oboseală, nu mai pot să-mi gătesc nimic, să-mi fac mâine nimic, super simplu: îmi iau un cottage cheese. Știu că e o masă safe, poate mai mănânc un măr dacă e. Dar mi-e suficient deja.
Andrei: Scuză-mă un pic, îmi vine în minte că acum sunt foarte mulți oameni care iau deciziile legat de ce o să mănânce pe criteriul de disponibilitate, de ce au la îndemână. Este cumva primul criteriu pe baza căruia decid ce mănâncă. Ceea ce poți să faci. Dar nu poți să ai așteptarea ca prin acest criteriu să ai niște rezultate de sănătate, de slăbit sau de ce vrei tu.
Cristina: Dar dacă ai grijă ca ceea ce ai la îndemână să fie ok, atunci lucrurile devin mult mai simple.
Andrei: Exact, să-ți pui un suport în jurul tău.
Carmen: Să construiești mediul. Și apropo de ce spuneai de tentații, mi se pare că un lucru care a fost racontat mult unde am lucrat noi două, a fost să-ți dai seama singură în anumite momente în care au existat tentații (să amintim că am lucrat împreună în timpul sărbătorilor de iarnă) că poți să treci peste ele. Și în momentul în care ți-ai dovedit o dată și a doua oară că ai fost în niște situații în care poate altădată n-ai fi știut cum să te descurci și ai văzut că you handled it.
Cristina: Da, cred că și timing-ul din punctul ăsta de vedere a fost foarte bun. Noi am început colaborarea pe 15 noiembrie. A fost suficient timp până la sărbători cât să-mi creez anumite direcții pe care să le urmez. Adică de sărbători nu am oprit mersul, eu cred că am logate mai bine de 60 de zile, în care am mers în fiecare zi.
Andrei: Sună a obicei.
Cristina: Da, adică inclusiv când am fost plecată din localitate. Asta pe de-o parte. Și pe de altă parte, știindu-mă că sunt impulsivă când vine vorba de mâncare – obișnuiam să comandăm acasă 3 pizza și mâncam fiecare o pizza jumate’. Apoi am comandat pizza, am putut să mănânc două felii și să zic că mi-e suficient, mi-am făcut pofta. Și ușor-ușor mi-am dat seama că nu mai trebuie să-mi fie teamă de mâncare și de impulsurile pe care le-aș avea în preajma ei.
Am fost la petrecerea de Crăciun a firmei, știu că am fost curioasă de un desert, l-am mâncat și nu am avut sentimentul ăla de vină.
Carmen: Asta mi se pare un mare win. Fiindcă vinovăția și evitarea situațiilor sociale…
Cristina: Creează un loop care accentuează problema.
Andrei: Un fel de spirală descendentă în care te pui.
Cristina: Și o altă idee pe care a punctat-o Carmen și care mi-a rămas cumva în minte: ”Ai o abatere, nicio problemă dar nu lăsa ca abaterea aia să se repete și în ziua următoare și în ziua care vine și tot așa. Ok, a fost un moment în care ai cedat impulsului, mâine o iei de la capăt, curat, poți să repari.”
Și cântarul mi-a dovedit că o masă excesivă nu reprezintă o problemă. Problemă o reprezintă atunci când le legi.
Andrei: De obicei a doua începe să reprezinte o problemă pentru că marchează un trend (râde).
Cristina: Începi să creezi un nou obicei.
Andrei: Exact, da. Voiam înainte să continuăm, am început un pic mai devreme, de fapt a început Cristina să povestească cum ne-am organizat noi și vorbea un pic despre grupul de Whatsapp și despre faptul că ne trimitea cam ce mânca și pașii pe care îi făcea pe zi.
Dar voiam să mă asigur că înțelege toată lumea că în afară de partea asta, am mai avut o serie de întâlniri regulate cu fiecare dintre noi. Unele doar cu mine și Cristina, alteori cu Cristina și Carmen și am mai avut două întâlniri toți trei, prima setată cam după prima lună și una la sfârșit de ianuarie.
Între timp eu și Carmen mai țineam legătura, mai schimbam niște informații între noi și adaptam modul de lucru în funcție de cum mergea și cum ne dădea feedback Cristina și ce vedeam pe obiceiurile de mâncat, pe cele de mișcare și pe greutate pentru că, până la urmă și despre asta era vorba.
Acum voiam să te întreb, știu că am vorbit de mai multe ori despre scepticismul tău legat de începerea acestui proces. Și mi se pare super interesant. Zi-ne un pic cum a fost, cum simțeai tu? Că mi-ai și zis parțial.
Cristina: Da, a fost ca în poveștile cu super eroi. În sensul că am stabilit programul și cum ne vom organiza și în urma primei luni de colaborare trebuia să avem o întâlnire toți trei și trebuia să ne stabilim un obiectiv. Eram atunci la 123 kg și aș fi vrut și eu să reușesc să slăbesc 2 kg măcar.
Andrei: Serios? Nu pot să cred că asta aveai în cap, serios? (râde)
Cristina: Da, mi se părea…
Andrei: Deci tu ai intrat în programul ăsta ca să slăbești doar 2 kg?
Cristina: Cumva
Andrei: Cere-ți scuze Carmen (râde)
Cristina: Și apoi Andrei a spus: ”hai să stabilim împreună un obiectiv pentru prima lună”. Și am stat, am calculat și am propus 117 kg.
Andrei: Care erau vreo 6 kg și ceva.
Cristina: Și am zis ”ok, 117?? ”
Carmen: Poate dacă nu mănânc nimic, nimic, nimic (râde)
Cristina: Nu știu, am văzut de-a lungul vieții că uneori o scot la capăt.
Andrei: În alte moduri.
Cristina: Da și atunci Andrei a spus: ”hai să facem o cifră rotundă: 115 pentru prima lună”. Și atunci în capul meu am zis: ”ok, băiatul ăsta are încrederea mea dar aici a luat-o razna, așa ceva nu e posibil.”
Și într-un mod foarte ciudat a fost un declic în momentul în care am schimbat prefixul. Am văzut 119 și am zis: ”poate ar trebui să-i dau o șansă.” Și apoi lucrurile au continuat destul de lin.
A fost destul de dificil să renunț la ideile pe care le aveam din keto. Cărnuri foarte grase cu bad carbs, ceva în genul ăsta. Adică să mă împac cu carbohidrații, acolo a fost o provocare pentru mine. Să admit. Acum mi se întâmplă la micul dejun, câteodată, mai ales în weekend-uri, să mai mănânc câte o felie de pâine și nu e nicio dramă, nu e o problemă. Ba chiar mă simt ok, în sensul că știu că asta mă ajută să nu mai am poftele acelea de dulce.
Carmen: Și apropo de ce spuneai de fructele de la birou și nu le mâncai, aveai un fel de ”fructo fobie”…
Cristina: Da, e o chestie pe care am ajuns să o adopt acasă, în sensul că lângă ușa de la birou avem o lădiță cu fructe în permanență. Și de-a lungul timpului mi-au plăcut foarte mult fructele dar pentru că eram la keto, le evitam.
Odată ce am primit dezlegare că pot să mănânc (râde) am început să mă bucur de ele și am ajuns și acasă să pun bolul de fructe la îndemână. Nu mă mai feresc, nu le mai ascund și mănânc frecvent câte un măr, portocală.
Andrei: Cred că vorbeam cu Carmen de chestia asta la un moment dat, că ea găsește fascinant cum oamenii capătă frici de chestii cum ar fi fructele dar după aia, nu au nicio problemă să mănânce savarină.
Carmen: Da, fructe sau morcovi sau păstârnac că au multe glucide. Ok și savarina era…ce? Ideea din spate e că nutriția echilibrată cu vitamine, cu fibre, cu proteine, cu de toate, ține loc de toate poftele. Adică previne. Și de multe ori avem senzația că nu am mâncat nimic toată ziua dar de fapt am ronțăit chestii care nu ne-au hrănit. Și aici se ajunge la un surplus pe care nici nu îl numărăm.
Andrei: Cred că te-am întrerupt, Cristina. Ziceai că erai sceptică cu kilogramele și după aia că…
Cristina: Da, când ne-am întâlnit după o lună deja ajunsesem la 114kg, adică a fost o perioadă destul de lungă în care nu-mi dădeam exact seama…
Andrei: Dar zi-mi un pic de unde scepticismul ăsta? Adică aveai așteptarea să se întâmple ce? În primele interacțiuni?
Cristina: Nu știam la ce să mă aștept. Nu m-am gândit.
Carmen: Cumva ți s-a părut că dacă nu am pus niște reguli din astea stricte și dureroase, nu o să dea rezultate?
Cristina: Cred că da. Dar a mai fost o chestie pe care am discutat-o la întâlnirea de după o lună când spuneam că simt că sunt două persoane acum în discuție: Cristina de la început și Cristina de acum.
Cristina de la început care se uită în față, temătoare, nu știu cum o să o scot la capăt; și Cristina de acum, care se uită în urmă și spune: ”dar nu a fost deloc greu, așa cum mă așteptam să fie.”
Și ăsta a fost un șoc pentru că nu am avut momente în care mi-a fost foame, nu am avut momente în care să leșin de poftă. Dimpotrivă. Totul a părut foarte simplu. Simt că aș putea să duc stilul ăsta de viață în continuare și chiar mă întrebam de ce mi-a luat atât de mult timp să ajung aici. Mi se pare că am petrecut foarte mulți ani într-o bătălie cu mine și cu mâncarea și îmi consuma energie complet inutil, în sensul ăsta.
Andrei: Știi, tentația e foarte mare să ne apucăm acum să vorbim despre ce a funcționat în cazul tău și ce nu a funcționat, am putea să ne ducem să povestim despre ce mâncai tu dimineața sau ce mâncai la prânz sau ce fel de sport sau ce discuții am avut care te-au ajutat foarte mult pe tine, dar cred că super important este cum s-a schimbat mindset-ul.
Mi se pare important că ai vorbit de Cristina de dinainte și Cristina de după, în timpul procesului, pentru că aici m-aș uita. Care crezi că sunt diferențele majore – poate contează poate nu contează de unde s-au schimbat efectiv – dar în ce mod te uiți diferit la mâncare, la chestia cu slăbitul, la sport, la orice? Uitându-te la Cristina de atunci.
Cristina: Mi-e destul de greu să pun degetul precis. Ce cred eu că fac acum diferit sunt alegerile pe care le fac. Adică acum mă opresc și insist mai mult la insula de legume, pe la dulciuri nici nu mă mai opresc, nu mă mai uit de ciocolată…
Andrei: Dar nu-ți mai vine sau îți vine și te oprești? Cum e?
Cristina: Nu mă mai interesează. Adică vreau să am o masă care să-mi dea satisfacție și dacă îmi gătesc o mâncare care mi se pare foarte gustoasă, nu am nevoie de altceva, în sensul ăsta.
Andrei: Deci s-a schimbat target-ul, adică s-a schimbat modul în care atribui chestia asta de satisfacție. Lucrurile din care îți iei acum satisfacția parcă sunt un pic diferite de cele din care îți lua înainte satisfacție. Că sunt convins că și înainte când mâncai niște lucruri care nu erau tocmai bune pentru tine, simțeai o satisfacție, nu?
Cristina: Da, dar acum parcă am devenit mult mai atentă.
Andrei: Dar depui efort să fii atentă?
Cristina: Cred că la început a fost efort dar pe măsură ce a trecut timpul deja nu mai….
Andrei: Reflex, nu?
Cristina: Da. Și acum, în geantă am multe fructe și legume. (râde)
Andrei: Cum e asta, să mergi cu fructe și legume în geantă (râde). Zi-ne cu bullets care sunt obiceiurile pe care ți le-ai făcut în procesul ăsta. Pe câteva le-am menționat deja, dar zi-ne cum le vezi tu. Lucruri pe care le faci acum, more or less în fiecare zi și pe care înainte nu le făceai sau nu le făceai la nivelul ăsta.
Cristina: Mersul pe jos. Minim 3km, maxim cât se poate. Dacă e o zi însorită de weekend nu am probleme să merg 5-6-8-9 km. Am ascultat de-a lungul timpului podcast-uri și tot felul de cursuri audio, cărți, audiobook-uri și pentru mine este un prilej să stau cu mine.
Îmi place că dacă la început făceam 3km în 40 de mine, astăzi am avut un record de 26 de minute. Și îmi place progresul ăsta. Apoi, încerc să am tot timpul la îndemână cereale, iaurt, ou. Plec de aici și îmi construiesc mesele.
Și încerc să am o masă de prânz mai consistentă. Aici sunt în punctul în care încep să fac experimente. Încerc cumva să jonglez cu cantitatea de mâncare la mese. Adică să nu fie masa de seară masă mai grea. Să fie mai ușoară.
Andrei: Știu că ai început să mergi la sală.
Cristina: Da, cu puțin timp înainte să terminăm acest program, am reușit să găsesc o sală unde am ocazia să fac ce îmi doream de mult timp. Ridicare de greutăți. Și chiar am găsit o sală care are niște antrenori foarte atenți.
M-am apucat de crossfit și îmi place foarte mult. Mi-ar fi plăcut să fie ceva mai aproape de casă, mai aproape de muncă dar mi-am dat seama că îmi doream atât de mult să fac activitatea asta încât am zis că merită să fac drumul până acolo. Nu e foarte aproape de casă dar e ce-mi doream. Și mi se par și profesioniști, îmi place și cum e vestiarul și cum e sala, iar oamenii cu care am interacționat acolo mi se par faini. Și cred că o să fie o relație de durată.
Andrei: Ai menționat mai devreme partea de podcast-uri și nu aș vrea să uit. Recomandă-ne niște podcast-uri că pe ăsta îl ascultă oamenii deja dar poate ne mai recomanzi tu.
Cristina: Acum îmi place mult The Next Big Idea și The Revisionist History cu Malcolm Gladwell. Mi-au mai plăcut foarte mult și văd că nu prea au mai scos episoade cei de la Hidden Brain.
De obicei, pentru recomandări de podcast-uri găsesc multe interesante în grupul de la Pe Bune. Acolo găsesc idei faine. Iar dacă termin un podcast, de obicei podcast-urile astea sunt produse de un grup care are în grijă mai multe podcast-uri. E ca și cum ar fi o editură și încep să urmăresc celelalte podcast-uri ale grupului și găsesc chestii interesante.
Andrei: Asta mi se pare super important. Că tu ai reușit și e similar cu experiența mea de acum niște ani și cred că ar ajuta mulți oameni. Ai reușit să cuplezi obiceiurile astea două de mers pe jos cu a asculta ceva. Nu știu dacă asculți și audiobook-uri, parcă ascultai și audiobook-uri, nu?
Cristina: Momentan nu dar a fost o perioadă în care mai ascultam.
Andrei: Ok, deci audiobook-uri, podcast-uri, e un mod de a-ți face mai productiv mersul? Sau ce este?
Cristina: Da și mersul și activitățile din casă. Dacă fac curat îmi place să ascult chestii de la TedTalks… Dar ce aș vrea să mai punctez aici este că ce cred că ajută mult ca să poți să mergi într-un astfel de program este să ai momente în care să lași ego-ul la o parte.
În sensul în care chiar dacă știi o grămadă de lucruri despre tine, chiar dacă știi cum funcționează în mare nutriția, sunt momente în care trebuie să admiți că poate e loc să încerci și alte idei și atunci să vezi dacă funcționează pentru tine sau nu.
Andrei: Da, cred că ai zis și mai devreme cumva cu alte cuvinte și mi s-a părut și atunci o idee importantă. Dacă în ceea ce încerci să schimbi ai făcut lucrurile într-un fel până acum și nu ai obținut rezultatele alea, poate ar fi cazul să schimbi modul. Și să te duci cu încredere către o altă variantă și să vezi cum funcționează.
Cristina: Sau chiar dacă la început nu ai încredere, măcar să dai o șansă.
Andrei: Să ai deschidere. Apropo, asta ne-a ajutat foarte mult. Vorbesc pentru mine dar cred că vorbesc și pentru Carmen. Deschiderea ta a ajutat foarte mult procesul. E adevărat că noi am făcut selecția destul de atenți în momentul în care am decis cu cine vrem să lucrăm din numărul de oameni care aplicaseră la program.
Dar ne-am uitat și după chestia asta și s-a nimerit destul de bine că ai fost și ești o persoană suficient de deschisă și am avut cu cine lucra. Și ți-ai dorit să ai rezultate și mi se pare că a ajutat foarte mult și partea de voință la tine, există acolo resurse de voință, dar mi s-a părut că era mai greu accesibilă la început. Adică știai că e acolo, știai că poți să faci lucrurile odată ce îți propui…
Cristina: Cred că poate a fost o problemă și de încredere în mine.
Andrei: Eu am simțit în primele noastre discuții că știai că există un izvor de resurse acolo dar parcă nu reușeai să te conectezi la el pe subiectul ăsta. Așa am simțit, nu știu dacă a fost așa.
Cristina: Da. Nu știu dacă la toată lumea e așa dar cred că am o idee despre mine și în ce registru funcționez bine și odată ce sunt foarte convinsă de o idee, lucrurile merg excelent.
Carmen: În momentul în care ne-am văzut, la prima întâlnire mi s-a părut și mie, apropo de ce spuneai tu, că nu aveai foarte multă încredere nici în tine…
Cristina: Nici în proces.
Carmen: Nici în proces, adică aveai un scepticism și asta cred că vine și din cauză că te-ai concentrat destul de mult asupra problemei. Adică în capul tău nu era decât problema asta de rezolvat și după aia am avut câteva discuții în care ți-am explicat: ”uite cât de multe chestii faci bine.”
Adică uite cât de multe atuuri ai în favoarea ta. Și ar trebui să ai mai multă încredere în tine că gătești acasă, că ai un pic de timp sau ai un lac în jurul căruia să te plimbi.
Cristina: Da. Și au mai fost situațiile în care au existat foarte multe încercări urmate de nereușite și cu fiecare dintre ele chiar am simțit ce spuneai în celelalte podcast-uri. Că începi să-ți pierzi încrederea în tine.
Andrei: Îți pierzi credibilitatea în fața ta.
Cristina: Și asta amplifică puțin problemele.
Carmen: Dacă știi că este un precedent de nereușite.
Cristina: O altă greșeală pe care o făceam în trecut: când mă apucam să urmez o anumită dietă și scoteam tot din frigider, aruncam și cumpăram chestii ok, în același timp încercam și cu sportul iar când ai o greutate prea mare, sportul devine dificil și probabil din aceste asocieri tot procesul părea foarte dificil.
Oricât am discutat cu voi nu am simțit în niciun moment că ar fi o presiune să mă apuc de sport și cred că nici nu ar fi recomandat. Și chiar dacă am început să merg mai mult, de exemplu, nu m-am simțit tentată să mă apuc de alergat. E clar că încă am o greutate mult prea mare să fac chestia asta.
Andrei: Nu e recomandabil din cauza greutății, zici tu. Dar în același timp și mersul pe care îl faci e un mers destul de sportiv. Adică majoritatea oamenilor nu merg kilometri pe jos.
Carmen: Majoritatea oamenilor îl numesc alergat, oricum. (râde)
Cristina: Și oricum, îmi place pentru că văd în aplicație progresul. Adică pornisem de la un 4.1 și acum am ajuns la 6.5 chiar.
Andrei: Ce e asta?
Carmen: Viteza
Andrei: În km/oră.
Cristina: Și atunci îmi place să văd cum crește.
Andrei: Îți place progresul.
Cristina: Da. V-am dat astăzi un screenshot cu cele două luni. Luna trecută am mers vreo 27 de ore și am făcut 136km
Carmen: Și câte episoade de podcast?
Cristina: Nu știu, am devorat multe. Și luna asta am mers mai puține ore și mai mulți kilometri. Și îmi place că pot să track-uiesc chestia asta. Îmi place mult contabilitatea asta.
Mai voiam să punctez ceva legat de feedback-ul pe care l-am primit de la voi. În sensul că pe măsură ce dădeam pe Whatsapp update-urile la sfârșitul zilei, aveam un sentiment de încurajare prin faptul că fiecare dintre voi îmi scria câte ceva. Aveam un sentiment că îi pasă cuiva de progresul meu în direcția asta. Și m-a ajutat la început. Apoi, strategia voastră a fost foarte bine gândită. Ați început să-mi dați feedback-uri câte unul, apoi mai puțin spre deloc uneori dar știam că sunteți în continuare acolo.
Andrei: Citeam zilnic, stai liniștită.
Cristina: Și deși la început mi s-a părut o chestie foarte ciudată, acest feedback zilnic, mi-am dat seama că m-a ajutat în organizare, în continuare loghez mâncarea și mersul și chiar chestiile alea zilnice care la început păreau fără niciun sens.
Andrei: Dar știu că și în perioada asta ai fost un pic sceptică la început când am propus grupul de Whatsapp.
Cristina: Da, că vă propusesem eu să le pun într-un Excel și voi ați insistat: ”nu, nu. Planul e așa.” Ok, cum ziceți voi.
Andrei: Au băieții ăștia o problema (râde)
Cristina: Dar fie ca voi (râde). Da, am fost sceptică. Și probabil și acum dacă aș lua-o de la început și aș fi înapoi în punctul acela…
Carmen: În punctul acela în care ai foarte multe informații și nu știi exact pe care să o alegi pentru tine mai ales că ai și încercat N variante înainte și poate ești ca atunci când mergi la muncă, știi că ai o zi aglomerată și ești stresat dar când îți faci ordine în task-uri, îți dai seama că you can do this. Dar trebuie ordinea aia în task-uri.
Cristina: Da și nu-mi mai e frică de weekend-uri acum. Adică mi-e clar faptul că în weekend am un mic dejun, un prânz și o cină. Simplu. Dacă am timp și energie și chef pot să mai gătesc ceva extra, un desert, dar de obicei nu mai simt nevoia.
Andrei: Sunt curios dacă simți că există alte zone din viața ta, oricare alte zone, care au fost impactate de schimbările pe care le-ai făcut în viața ta, pe partea de slăbit, de mâncat mai sănătos, de stil de viață mai sănătos, hai să-i zicem așa că slăbitul e doar o consecință.
Cristina: În linii mari viața mea era relativ ok în celelalte capitole, atunci când am început colaborarea. Și tocmai asta era problema mea. În direcția asta cu slăbitul eram într-un impas, într-un blocaj. Nu cred că e o coincidență faptul că m-am mai liniștit, m-am mai relaxat.
Am avut o perioadă îndelungată în care nu am ținut legătura cu tatăl meu și acum am ajuns să vorbim zilnic și chiar dacă ne mai ciondănim, nu ne-am mai închis unul altuia telefonul (râde). E o situație care apărea destul de frecvent. Acum vorbim aproape zilnic și reușim să comunicăm în limitele date. Și asta e o chestie faină. Adică nici în punctul ăsta nu îmi imaginam că o să ajung, să-l aud pe el să spună: ”ai grijă de tine, să ai o zi bună” dar e ok.
Andrei: Carmen, din punctul tău de vedere, a fost un moment care ți s-a părut critic în procesul ăsta, în interacțiunea ta cu Cristina? Adică în procesul nostru comun dar din interacțiunea voastră? Critic, pozitiv sau nu, din orice punct de vedere. Să-i zicem mai important, nu critic.
Carmen: Cred că în perioada sărbătorilor, atunci când ai fost plecată. Mă cam prinsesem ce fel de persoană ești și foarte empatică și care ține mult la sentimentele celorlalți și încerci să nu rănești sentimentele oamenilor. Și mă gândeam că o să ajungi în situația clasică de a mânca din respect pentru cineva care nu arată la fel de mult respect pentru tine.
Nu știam că o să faci față situației. M-am bucurat de discuțiile pe care le-am avut atunci. Pentru că mi s-a părut un mare win, a fost o surpriză felul în care ai gestionat toată perioada aia. Ai mâncat ca într-o zi normală. Bine, ai mâncat și lucruri diferite pe care nu le mănânci de obicei dar ai știut absolut singură cum să le faci loc.
Cristina: Am fost și puțin ajutată de context pentru că nu erau mâncărurile gătite fix cum îmi plac mie. Probabil că dacă le-ar fi gătit mama, lucrurile ar fi fost puțin mai dificile. Dar au fost anumite chestii care m-au ajutat, au fost în beneficiul meu, plus că la amiază când era masa eu eram plecată pe coclauri să-mi fac plimbarea la soare și nu aveam timp să mănânc.
Și am și avertizat. Pe de-o parte slăbisem deja câteva kilograme până la sărbători cât să-mi ofere acea greutate în negocierea mea față de mine. Îmi spuneam destul de des: ”ai depus atât de mult efort, nu poți să-ți bați joc de el acum cu chestia asta”. Și cumva ideea asta mă ținea.
Carmen: Și să zic că un alt punct critic a fost când mi-am dat seama de câteva credințe pe care le aveai și le-ai menționat un pic înainte, apropo de grăsimi sau apropo de ce duce în general la slăbire. Și am încercat să simplific cât mai mult și să nu simți că te complici cu cantitatea de grăsimi, cantitatea de carbohidrați.
Hai să ne uităm la mâncare real, fără suplimente, fără diverse chestii, trucuri și șmecherii. E un efort destul de mare din partea ta să ștergi din tot ce ai citit sau tot ce ai încercat pe tema asta și să spui, apropo de ce spunea Andrei mai devreme: ”am încercat niște lucruri până acum, dacă nu a funcționat e cazul să văd de ce nu a funcționat sau să încerc altceva.”
Una din întrebările pe care le pun des oamenilor care vin cu niște convingeri sau credințe foarte clare este: cum a funcționat asta pentru tine, până acum? Și atunci își dau singuri seama că poate nu a funcționat atât de bine precum credeau; sau funcționează în zilele săptămânii dar nu în weekend-uri.
Cristina: Așa a fost și la mine cu keto. Slăbeam cu regularitate 1kg pe săptămână dar de obicei, în weekend-uri, mă prindeau toate poftele din urmă.
Un alt aspect important în colaborarea noastră, a mea cu Carmen, a fost faptul că fiind femeie, am avut niște discuții legate de partea hormonală a unei femei pe parcursul unei luni și îmi dau seama că nu aș fi putut să discut chestiile astea cu Andrei (râde).
Andrei: Puteai să încerci dar nu știu ce să zic.
Cristina: Cred că asta a mai colorat puțin. M-a făcut să fiu mai tolerantă față de anumite fluctuații, să nu mă mai sperii.
Andrei: Vorbeam despre chestia asta mai devreme. Spuneai că simți că a ajutat faptul că eu și Carmen am lucrat în echipă…
Cristina: Da, au fost și chestii separate. Au fost situații în care nu am discutat neapărat pe grup, ci direct cu ea. Și recunosc că îmi plăceau foarte mult mail-urile ei, în sensul că logam zi de zi mâncarea în aplicație și cumva, o dată pe săptămână primeam un fel de analiză din partea ei cu niște recomandări.
Și chiar dacă la început nu îmi picau foarte bine ideile acelea, pe măsură ce trecea timpul le reciteam și îmi spuneam ”hai totuși să încerc.” Și îmi dădeam seama că îi dădeam dreptate și am continuat să le păstrez. Mie mi s-a potrivit programul.
Andrei: Ține și de asta, de cât de bine se potrivesc cu stilul tău.
Cristina: Da și poate că partea cu greutate pică pe discuțiile cu mine și ea dar, în același timp, e mai dificil de pus degetul pe ce anume a cântărit în discuțiile pe care le-am avut cu tine (Andrei). Eu oricum îți ascultam podcast-urile și mi-am luat anumite idei și am încercat să le înglobez în viața mea dar nu reușeam. Acum, având colaborarea asta, merg la birou pe jos aproape fără excepție, uneori mă mai și întorc tot pe jos de la birou și practic sunt 3.2km.
Într-un final, ce voiam să spun, deși inițial părea să fie o problemă despre mâncare, a fost prea puțin despre mâncare. Nu știu cum să zic.
Andrei: Și despre ce simți că a fost? Cred că sunt mulți oameni care se regăsesc în asta.
Cristina: Cred că este mai degrabă vorba despre a avea o relație cu tine, de a fi puțin mai blând, mai puțin aspru, să nu mai încerci neapărat să te conectezi cu mâncarea și să nu crezi că problemele tale vin de acolo. E mult mai deep treaba.
Andrei: Să nu crezi că problemele tale vin din?
Cristina: Interacțiunea cu mâncarea. Este mai degrabă o consecință. Problema nu este acolo, de fapt.
Andrei: Dacă ai putea să le dai un sfat oamenilor care ne ascultă și care poate trec prin situații similare cu tine? Știu că sunt multe de zis și multe deja s-au zis dar ce crezi că i-ar ajuta pe ei cel mai mult?
Cristina: Cred că partea cea mai dificilă este teama de început. Acolo e energia care se consumă cel mai mult și această teamă te face să amâni.
Andrei: E legată de așteptarea aia de care spuneai la un moment dat? Că aveai așteptarea să fie greu?
Cristina: Da, clar. Da. Nu a fost atât de greu, a fost chiar puțin dezamăgitor de ușor.
Andrei: Sperai să fie foarte greu (râde)
Cristina: Da. Eu sunt genul de om care atunci când muncește, muncesc și trag și mă așteptam ca lucrurile să fie grele. Dar nu a fost greul ăla pe care îl așteptam eu, ba dimpotrivă. Uitându-mă în urmă pare foarte ușor și nu înțeleg de ce m-am dus într-o direcție care nu era de folos.
Andrei: Poate e spirala aia de care vorbeai mai devreme. Spirala descendentă. Poate după ce ai încercat mult timp să faci ceva și ți-a fost greu și nu ai avut rezultatele pe care sperai să le ai, poate că de acolo a venit așteptare: ”acum încep un proces și sigur o să doară.”
Cristina: Și o altă discuție la care îmi dau seama că mă mai întorc și îmi revine în minte: au fost mai multe momente pe parcursul vieții în care, încercând să înțeleg ce fac, îmi dau seama că a fost un moment de declic.
De exemplu, un concept mai dificil la muncă, m-am străduit să-l înțeleg, am căutat mai multe surse, nu înțelegeam, ceva nu făcea click. Și cumva am crezut că și pe partea asta cu nutriția, cu sportul, cu relația cu mâncarea este un moment de declic.
Iar atunci mi-ai spus: ”da, într-un fel este așa dar e destul de multă muncă care duce până la acel moment.”
Da, probabil că așa e. Dar cumva acum simt că a avut loc acel declic dar nu aș putea să spun exact în urma cărui moment. E clar că a fost un cumul, de fapt.
Andrei: Nu știu dacă e atât de important acum.
Cristina: Este ciudat pentru că, într-un fel, când te uiți în urmă, pare că lucrurile ar fi ușoare, dar a fost și ușor și greu în același timp. (râde) Este o chestie complicată. Dar începutul mi se pare cel mai greu. Să ai curajul să pornești, să ai curajul să ceri ajutorul.
Andrei: E despre curaj.
Cristina: Adică să faci pasul ăsta aici este cel mai mare consum; și cred că și teama de eșec.
Andrei: Bineînțeles. Dacă nu iese nici în procesul ăsta, chiar cu ajutorul altor oameni, că suntem noi, că e altcineva, ce o să spună asta despre mine? E o frică justificată acolo.
Noi o să continuăm programul ăsta, deci dacă există oameni care își doresc asta, ne dați un semn. Pe mine știți unde mă găsiți: andreirosca.ro
Pe Carmen o găsiți, unde?
Carmen: Pe carmenalbisteanu.ro
Andrei: Iar pe Cristina, admiratorii pot să lase la redacție un număr de telefon pe un post-it, doar că are prieten deci nu cred că o să funcționeze (râde). Și îi mulțumim foarte frumos că a fost atât de deschisă și a venit să vorbească cu noi și să share-uiască despre cum a fost interacțiunea asta și procesul de schimbare pentru ea și poate ne mai auzim, nu?
Cristina: Da, mi-ar plăcea să mai discutăm. Eventual cum mențin și cum transform aceste obiceiuri peste vreo 6 luni.
Andrei: Da, să ne zici cum merge crossfit-ul.
Carmen: Dacă nu ne zici tu, te sunăm noi.
Cristina: Da și abia aștept să merg la concursuri. Ăsta e planul.
Andrei: Mulțumim frumos!
Carmen: Mulțumim, Cristina!
***
Dacă ți-a plăcut acest episod, nu uita că poți să te abonezi la newsletterul 0+ (ZeroPlus) Insider și vei primi un ebook gratuit cu mai multe resurse utile într-un proces de auto-cunoaștere și schimbare.
Sau poți asculta mai multe episoade din podcastul 0+ ZeroPlus, pe oricare dintre platformele cunoscute de podcasturi:
