E perfecționismul bun? De la ce punct încolo începe să fie rău? Când lansăm un proiect? Când devine o idee suficient de bună?
Ascultă episodul și pe:
***
Salut. Sunt Andrei Roșca, change strategist.
Ceea ce urmează este transcrierea acestui episod din podcastul meu, ZeroPlus (0+).
Dacă îți place, te poți abona (gratuit!) AICI și vei primi pe mail mai multe resurse utile într-un proces de auto-cunoaștere și schimbare. Află mai multe!
***
Perfecțiunea este cel mai jos standard pe care îl poți avea. Este cel mai jos standard pentru că perfecțiunea nu există, nu poate fi atinsă.
De fapt, atunci când spui că standardul tău este perfecțiunea, nu ai un standard. Ai doar o modalitate de a te pedepsi în fiecare zi pentru că nu ai reușit să atingi un standard care nu putea fi atins. Nu doar de tine, ci de nimeni. Niciodată.
Chestia cu perfecționismul ni se trage din școală și chiar și din familie, de când ni se spunea (unora mai mult decât altora) că avem nevoie să luăm note bune. Întotdeauna când veneam cu o notă mai mică acasă, eram întrebați “Dar tu de ce nu ai putut?” și eventual și comparați cu niște prieteni sau niște vecini.
Am fost învățați că ar trebui să luăm 9 sau 10 mereu, pentru că altfel un profesor ne mâzgălește caietul sau lucrările cu roșu și ne pune o notă proastă în catalogul mare. Mai știți? Era un catalog mare și unul mic. Întotdeauna m-am întrebat de ce există un catalog mare și unul mic. E ca să înțelegi cât de loser ești? Cum funcționează asta? Dacă luai o notă mică și ți-o punea în catalogul mic atunci erai doar un loser mic, nu? Și dacă ți-o punea în ăla mare era gravă situația, erai un loser mare și gata – poți fi făcut de râs, eventual în fața clasei.
Exagerez un pic, însă ne-a afectat foarte puternic chestia asta. Ideea este că am încercat cu toții să învățăm jocul ăsta în școală, în liceu, unii chiar și în facultate: jocul de-a școala. Să învățăm regulile, să învățăm să jucăm, să reușim să luăm scoruri mari, să performăm.
Când s-a terminat partea asta distractivă cu școala, a început viața reală. Am intrat în viața reală și ne-am dat seama că regulile după care am învățat să jucăm nu prea se mai aplică, fiindcă viața are complet alte reguli de multe ori. În viața de după școală sunt o grămadă de întrebări la care nu există răspunsul corect, nu există răspunsul perfect.
Nu mai există o autoritate care să-ți spună you are doing ok sau că ceea ce faci e suficient de bine. Automat, nu există nici cineva care să-ți spună că trebuie să faci mai bine. Sigur, se mai găsește câte un superior la locul de muncă, dar nu e același lucru, nu e chiar o autoritate. Putem tot timpul să spunem “Nu știu dacă ăsta chiar știe ce face.”, ceea ce în școală nu prea era permis, cel puțin nu în cultura noastră. Veneam acasă și ce auzeam de la părinți de multe ori era “Lasă că el e domnul profesor sau doamna profesoară, știe mai bine. Ei știu, nu te pui tu cu ei, nu te gândești tu cam cum ar fi, raportează-te la autoritate.”
Așa începem să muncim iar unora dintre noi ne este mai greu să înțelegem că, în timp ce lucrăm la un proiect sau idee luni de zile ca să o aducem de la 70% la 90% și de la 90% la 92% din ce ar trebuie să fie, apare altcineva care lansează fix același proiect, fix aceeași idee, la un nivel de 20% din ceea ce credem noi că ar fi trebuit să fie.
De cele mai multe ori suntem dezamăgiți, ni se pare incorect. Este unfair faptul că cineva a putut să lanseze ceva atât de superficial și de neterminat și are și succes iar noi, care eram la 92%, nu vom beneficia niciodată, fiindcă este prea târziu. Ne simțim nedreptățiți de univers fiindcă “noi suntem mult mai buni și merităm mai mult.” Și nu e așa. Asta se întâmplă poate în 1% din cazuri. În 1% din cazuri, viața are uneori un simț al umorului mai greu de înghițit. În majoritatea cazurilor, însă, nu este nimic unfair în ce s-a întâmplat. Nu suntem mai buni și nu merităm mai mult.
Atunci când credem că merităm mai mult și că suntem mai buni, ne raportăm la un potențial. Da, în teorie, pe foaie, în capul nostru, noi puteam mai mult. Însă celălalt, cel care a lansat un produs sau o idee imperfectă, a avut niște lucruri pe care noi nu le-am avut (nu de data asta, cel puțin) și pentru care societatea îl recompensează din plin. A avut curajul să riște, să se expună, a avut capacitate de materializare, de a scoate niște lucruri din capul lui și de a le face să se întâmple.
Se vorbește foarte puțin despre capacitatea de materializare. Mi se pare un skill, o trăsătură pe care unii oameni o au mai mult și alții mai puțin.
Omul ăla a înțeles că a face ceva imperfect, ceva good enough, valorează de o sută de ori mai mult decât a face ceva perfect niciodată. Ceva good enough acum e mult mai tare decât ceva perfect niciodată. Pentru că nu o să se lanseze niciodată.
Intenția de a face ceva nu este recompensată decât dacă există un outcome, adică dacă a și ieșit ceva. Indiferent de efortul pentru a face lucrul ăla să se întâmple. Asta e o chestie super importantă, pentru că noi avem tot timpul impresia că dacă am avut o intenție pozitivă sau dacă am muncit super mult și am dat tot ce am putut, ar trebui să fim apreciați, nu? Da și nu.
Din păcate, modul în care funcționează societatea este că se raportează la rezultat. Nu spun că e corect, nu spun că este bine. It’s just a fact, așa funcționează societatea acum. Ți-ai ieșit? Da. Acum hai să vedem, ai și muncit mult? Da, bravo, cu atât mai mult dacă ai și muncit și ai avut și intenție pozitivă, excelent.
În momentul în care ai avut doar intenția, doar efortul, și nu a ieșit, societatea nici nu te bagă în seamă. Din orice motiv nu ai finalizat, nu ai reușit să lansezi pentru că era imperfect, credeai că mai trebuie ceva mic modificat acolo și nu ai făcut pasul ăsta.
Pentru orice moment, proiect, idee care este lansată, indiferent de stadiul de perfecțiune, ai încă o sută de oameni care ar fi putut să lanseze acel proiect, ar fi avut ideea. Poate au avut-o, poate au și muncit la ea, dar nu au lansat niciodată și nu vor lansa niciodată chestia aia. Au impresia că ar trebui să fie apreciați și să aibă aceleași beneficii și așteptarea asta nu este corectă.
Ceea ce crezi tu că e perfect nu va fi perfect. Are mai mult sens să pornești ceva good enough, să fii deschis la feedback, chiar dacă pe moment poate doare, și să îmbunătățești pe baza feedback-ului.
Sunt o grămadă de concepte care fac asta, precum Lean Startup, Agile, toate astea fancy și la modă spun același lucru: “Dă-i drumul, fii atent la feedback, fii deschis, îmbunătățește constant și la un moment dat o să fie bine.”
Nu în ultimul rând, a da drumul când simți că încă nu e perfect poate părea riscant. Ăsta e motivul pentru care mulți oameni nu fac asta. Pare un risc. Însă în contextul actual al societății, ce este cu adevărat riscant este să amâni prea mult momentul în care îi dai drumul. Fiindcă vei primi feedback, invariabil va fi și feedback negativ. Nu constructiv, ci negativ. Și ghici ce? S-ar putea să aibă dreptate. Unii din oamenii care îți dau feedback s-ar putea să aibă dreptate.
Și dacă ai muncit la ceva o lună și realizezi că este ceva greșit acolo, poți să-ți asumi că “ok, mai bag 2 săptămâni să rezolv.” Dacă însă ai muncit doi ani și realizezi că nu e ok, s-ar putea ca asta să fie prea demotivant și să nu mai încerci niciodată. E un risc pe care mare parte dintre noi nu ni-l permitem. Deci good enough, nu perfect.
Conștientizez că există riscul ca unii oameni să folosească ideea asta ca scuză să pornească tot felul de lucruri superficiale, doar la 3% din ce ar putea să fie, de exemplu. Și aparent, ăsta este un risc, că lumea se umple de abordări superficiale și oare nu se umple și mai mult așa, dacă nu ne mai raportăm la perfecționism?
Cu toții avem dreptul să fim superficiali din când în când. Dacă lansați de două-trei ori proiecte sau idei despre care simțiți că sunt good enough și primiți un alt feedback decât cel la care vă așteptați, abia atunci are sens să vă întrebați dacă nu cumva good enough-ul vostru este prea puțin. Și dacă e, mai munciți un pic, faceți-l mai bun. Nu perfect. Nu avem suficient timp ca să ne raportăm la un standard care nu există.
***
Dacă ți-a plăcut acest episod, nu uita că poți să te abonezi la newsletterul 0+ (ZeroPlus) Insider și vei primi un ebook gratuit cu mai multe resurse utile într-un proces de auto-cunoaștere și schimbare.
Sau poți asculta mai multe episoade din podcastul 0+ ZeroPlus, pe oricare dintre platformele cunoscute de podcasturi:
