Avem mai multe nevoi de bază, ale personalității și am vorbit despre toate în programul meu, 0+ Clarity. Însă în acest podcast m-am concentrat pe nevoia de control, certitudine, predictibilitate, siguranță și comfort. Cum ne-o putem satisface într-un mod care să nu ne facă și nefericiți în același timp?
Ascultă episodul și pe:
***
Salut. Sunt Andrei Roșca, change strategist.
Ceea ce urmează este transcrierea acestui episod din podcastul meu, ZeroPlus (0+).
Dacă îți place, te poți abona (gratuit!) AICI și vei primi pe mail mai multe resurse utile într-un proces de auto-cunoaștere și schimbare. Află mai multe!
***
Ca specie, suntem construiți astfel încât să supraviețuim în timp. Ca specia noastră să mai fie aici peste mii de ani este nevoie să respirăm, să bem apă, să mâncăm, să ne reproducem. Dar, în primul rând, este nevoie să supraviețuim, să nu murim. Din acest motiv, creierul nostru încă valorizează foarte mult siguranța, confortul, predictibilitatea, controlul.
Indiferent cât de mult am evoluat ca specie în ultimele zeci de mii de ani, creierul nostru încă vede în control și siguranță o prioritate. Așa suntem construiți. Atunci când avem de luat o decizie, ce câștigă de obicei este siguranța, nu potențialul de fericire.
Am ajuns să vorbim multe despre faptul că ne dorim să fim fericiți dar, în realitate, cei mai mulți dintre noi încă ne dorim să fim în siguranță, să deținem controlul – și asta mult mai mult decât ne dorim să fim fericiți. Ceea ce generează probleme, fiindcă această predictibilitate completă, faptul că deținem controlul, este o iluzie. Acest control deplin, perfect, de fapt nu există.
Noi încă nu știm exact din ce suntem formați. Nu știm exact, în totalitate, din ce este format un atom. Încă ne punem întrebări legate de motivele pentru care existăm pe pământ. În contextul ăsta, fiecare moment în care ne simțim în control este doar o iluzie.
Sigur, ne agățăm de iluzia asta de multe ori, dar realitatea e că nu o putem atinge. Ceea ce vedem, mirosim, atingem, auzim, tot ceea ce simțim, percepția noastră subiectivă asupra lumii se poate termina oricând.
E deprimant? Nu neapărat. Depinde ce facem cu informația asta. Nevoia de control, de predictibilitate, de certitudine este doar una din cele patru nevoi ale personalității. Am vorbit pe larg despre toate și cum ni le putem bifa în programul Clarity de pe Zeroplus.ro. Găsești acolo mai multe detalii, are și niște exerciții practice. Este unul dintre cele mai apreciate programe făcute de mine până acum. Reiau aici câteva idei despre această nevoie de control.
Imaginează-ți că în fiecare zi te trezești cu această nevoie de control nebifată. Este ca un pahar gol iar nevoia ta este să-l umpli. Și îți trăiești ziua luând decizii conștiente sau mai puțin conștiente în această direcție.
Alegi să bei apă din sticlă, nu de la robinet, pentru că simți că e mai safe pentru sănătatea ta. Faci niște exerciții dimineața, dar alegi să nu exagerezi, fiindcă diseară ieși în oraș și vrei să fii sigură că nu ești ruptă de oboseală. Verifici ușa de două ori, să te asiguri că ai închis-o. Verifici dacă a intrat salariul în cont, nu fiindcă ai avea acum nevoie de bani, ci așa, să știi că au intrat, că sunt acolo. Pui șeful în CC la mail-uri nu fiindcă ți-ar fi cerut asta, ci ca să te asiguri că e la curent cu desfășurarea proiectului și că vede munca pe care o depui. Nu joci boardgames sau biliard cu colegii doar fiindcă nu ai chef, ci fiindcă vrei doar să te uiți și ai impresia că dacă nu joci, nu poți pierde, nu te poți face de râs, ești cât de cât în siguranță.
Luăm decizii de care nici nu suntem conștienți ca să fim safe, să avem predictibilitate. Să simțim că deținem controlul, să ne satisfacem această nevoie de certitudine.
Care este problema, vei întreba? Problema e că nevoia de certitudine nu este singura noastră nevoie. În același timp, e acea nevoie care tinde să intre în conflict cel mai puternic și cel mai frecvent cu celelalte nevoi ale noastre.
De exemplu, atunci când nu joci biliard sau nu te implici într-un proiect nou la muncă, fiindcă e mai safe să nu o faci, îți bifezi nevoia de certitudine și umpli un pic paharul. În același timp, neimplicându-te, nu vei acumula experiență iar în timp, nevoia ta de dezvoltare, de creștere, va rămâne nebifată. Vei fi ceva mai safe dar vei simți că te-ai plafonat sau că te-ai plictisit să faci de ani și ani de zile același lucru. Ori că îți afectează stima de sine, pentru că îți compari rezultatele cu cele ale unor oameni care au prioritizat creșterea, nu confortul, iar în timp această creștere le-a adus un sentiment de importanță. Le confirmă că ceea ce fac este important, contează pentru cei din jur, pentru societate. Este și asta o nevoie.
Din nou, sunt mai multe exemple în programul de pe zeroplus. Ce e important acum este că avem mai multe nevoi iar nevoia de control, de certitudine, intră în conflict cu multe altele. Cu cât ne ducem mai mult către ea, către nevoia de certitudine, cu atât ne depărtăm de celelalte.
Soluția? Ca de obicei, echilibrul. E importantă și certitudinea, cum spuneam, chiar din motive de evoluție a speciei. Dar este esențial să mai și renunțăm la ea deliberat. Dacă nu, viața ne va obliga oricum din când în când să realizăm că nu putem deține controlul.
Înainte să închei vreau să mai menționez că deși unii dintre noi avem o nevoie mai mare decât alții de control și certitudine și deși nu o putem ignora pur și simplu (și nici nu ar fi sănătos să o facem), putem alege modul în care ne bifăm această nevoie. Există moduri mai bune, pe când altele sunt mai nocive pentru noi.
Spre exemplu, din încercarea de a ne simți mai în siguranță putem decide să intrăm în modul de supraviețuire (survival mode) și nu mai inițiem niciun proiect nou, nu mai cheltuim niciun ban, nu mai ieșim un an din casă și nici măcar nu mai deschidem geamurile, pentru că… cine știe?
Sau tot pentru a ne simți mai în siguranță putem să începem să facem sport zilnic, să mâncăm sănătos – poate pentru prima dată în viață – sau să medităm. Toate astea ne cresc șansele să fim sănătoși. Obținem același lucru: siguranță. Care e mai bună pentru tine?
Profesional, putem să nu intrăm niciodată în proiecte noi, să nu deschidem gura la întâlniri, să nu ne asumăm responsabilități deloc. Sau putem, tot ca să ne asigurăm că vom fi bine, să ne pregătim de trei ori mai bine înainte de fiecare întâlnire de business, să ne asigurăm că suntem printre cei mai buni în ceea ce facem.
Ambele variante bifează aceeași nevoie însă a doua, cea de a ne pregăti, ne face bine și în alte feluri, în timp ce prima ne panichează și încurajează frica.
***
Dacă ți-a plăcut acest episod, nu uita că poți să te abonezi la newsletterul 0+ (ZeroPlus) Insider și vei primi un ebook gratuit cu mai multe resurse utile într-un proces de auto-cunoaștere și schimbare.
Sau poți asculta mai multe episoade din podcastul 0+ ZeroPlus, pe oricare dintre platformele cunoscute de podcasturi:


