L-am invitat pe trainerul NLP Horia Radu la o discuție informală, ca între prieteni, despre ce înseamnă programarea neuro lingvistică, cât de mult (sau puțin) contează de fapt cuvintele pe care le folosim și despre drumul lui de la bugetar plafonat la trainer pasionat, care umple săli de sute de oameni. Cred că te vei regăsi în poveștile lui Horia, indiferent dacă te pasionează sau nu NLP-ul și creșterea eficienței. Daca îți place, dă mai departe acest mail unui prieten. Ne va ajuta și pe el, și pe mine. Sharing is caring. :))
Ascultă episodul și pe:
***
Salut. Sunt Andrei Roșca, change strategist.
Ceea ce urmează este transcrierea acestui episod din podcastul meu, ZeroPlus (0+).
Dacă îți place, te poți abona (gratuit!) AICI și vei primi pe mail mai multe resurse utile într-un proces de auto-cunoaștere și schimbare. Află mai multe!
***
Andrei: Astăzi este o discuție despre programare neuro-lingvistică cu Horia Radu care este…ce este? Este multe lucruri dar în special master trainer pe NLP, da?
Horia: Corect!
Andrei: Voiam demult să vorbesc cu cineva și mi se pare că am găsit persoana super potrivită pentru asta, despre programarea neuro-lingvistică fiindcă eu o folosesc destul de mult în practica mea de 1 la 1 în coaching. Cred că avem un profesor comun, Richard Bandler.
Horia: Absolut. Inventatorul, sigur.
Andrei: În Londra ai făcut și tu formarea, nu?
Horia: Da. Și în Londra
Andrei: Voiam să dăm un pic la o parte layer-ul ăsta de misticism fiindcă mi se pare că programarea neuro-lingvistică (să-mi spui cum o vezi și tu) este un instrument care a fost folosit și prost.
Horia: Absolut.
Andrei: Și în țară și în afară. Și cred că multă lume a ajuns la el printr-un unghi din acesta de manipulare și îl percepe greșit. Acum, zi-mi un pic, cum vezi tu NLP-ul? Dacă ar fi să-i dai o definiție a ta, ce este, pentru oamenii care nu știu?
Horia: NLP-ul este un model eficient despre lume. Adică un model de eficiență preluat. De aici a și plecat primul lucru pe l-a făcut Bandler. A fost să preia modelul prin care obții eficiența și rezultatele în anumite direcții. Așa îl percep și eu.
E plin de exerciții practice cu subconștientul, cu vizualizări, cu transă, e mult de discutat însă la bază, adică de la ce pleacă, din punctul meu de vedere este eficiența. Un model mai eficient. O mentalitate, dacă vrei. Eu așa îl văd, o mentalitate pentru a obține niște rezultate mai rapid. Nu pentru că nu se putea și altfel, doar că se poate mai rapid și eficient.
Andrei: Deci e un mod de a te uita la lume, un mindset?
Horia: Da. Vorbeam cu un amic acum câteva luni din punctul nostru de vedere și el fiind tot în branșă (trainer NLP). NLP-ul este o mentalitate de a obține rezultate, punct. Poate fi multe definiții.
Andrei: Da, când vorbim de NLP vine de la programare neuro-lingvistică.
Horia: Corect și eu nu folosesc acronimul în limba română din motive evidente. Folosind PNL duc atenția fără să vreau, nu că aș avea ceva împotrivă sau o afinitate, către altceva. De aceea folosesc acronimul în limba engleză.
Andrei: Dar hai să vedem ce înseamnă termenii ăștia.
Horia: Ok. Programare neuro-lingvistică, NLP în limba engleză (neuro-linguistic programming) vine de la neuro, adică tot ceea ce înseamnă psihologie, minte, neurologia noastră fizică, concretă pe care o avem cu toții. Nu e ceva ce unii au și alții nu.
Andrei: Cum funcționează creierul, nu?
Horia: Mintea, creierul. Zic mintea pentru că mintea e psihologic, creierul e anatomic. Linguistic adică cuvintele pe care noi le folosim și care ne limitează. Cu alte cuvinte, în funcție de cuvintele pe care le folosesc pot să obțin anumite rezultate sau în funcție de cuvintele pe care le folosesc ca să justific că nu am niște rezultate îmi garantează că nici nu o să le am.
Și în momentul în care eu am început să modific niște cuvinte pe care le folosesc ca să-mi propun ceva sau să-mi justific că n-am obținut ceva, mi se pare că s-au schimbat rezultatele. Și sunt de multe ori schimbări instantanee, inclusiv emoționale. Adică un cuvânt folosit diferit îți aduce o emoție instantanee diferită. Nu e ceva pentru care trebuie să faci 4 ani de facultate.
Andrei: E foarte interesant pentru că ăsta este unul din punctele în care ajung la cele mai multe discuții cu clienții mei, legat de NLP. Îmi zic din când în când ”tu tot insiști pe cuvintele astea, nu folosi trebuie” și pentru mulți oameni pare că sunt niște mofturi, lasă cuvintele. Chiar contează așa de mult?
Horia: Da, absolut de acord. Și îți dau un exemplu. Un singur cuvânt pe care îl dau de obicei în evenimentele mele și le zic să-l adauge fără să schimbe nimic. De obicei oamenii au tendința de a se feri sau a opune rezistență când e să schimbe vocabularul.
Și ca să-i iau încet, să nu creadă că e o presiune și dai peste cap tot vocabularul le zic ”nu schimbăm nimic, dar hai să adăugăm un cuvânt. Gândiți-vă la ceva ce nu puteți să faceți în momentul ăsta. Nu mă interesează la ce vă gândiți. Nu vreau exemple private intime. Gândește-te la ceva ce nu poți acum și pentru care ești frustrat că nu poți să faci”.
Adică nu ceva în genul ”nu pot să mă duc pe lună dar mi se rupe”. Ceva de care îți pasă. Și omul se gândește și îi spun ”repetă-ți în minte următoarea propoziție: nu pot să…., nu pot să…” Și omul își repetă în minte. Atenție, habar n-am la ce se gândește.
Și întreb: ”ce ai simțit?”. Marea majoritate a celor cu care lucrez de obicei în conferințe mari îmi spun ”am simțit frustrare, am simțit lipsă de speranță, am simțit furie, am simțit dezamăgire”. Chestii nu prea productive.
Și le zic: ”ok, dacă vă arăt că printr-un singur cuvânt adăugat fără să modific ce-ai pus tu, doar adaug un cuvânt, se schimbă emoția ta instantaneu, am atenția ta pentru următoarele 2-3 ore pe care le avem în eveniment?”
Și îți dai seama că oamenii zic: ”nu ai cum, dar hai că te cred.” Și le zic ”ok, repetă-ți în minte exact ce ai spus mai devreme – nu pot să….. încă”. Pune un ”încă” acolo și zi-mi ce se schimbă în interiorul tău ca emoție și evident covârșitor majoritatea ridică mâna și spune ”speranță, entuziasm, cumva mi-a venit soluția, nu pot încă și mi-a apărut o imagine cu ceva la care nu m-am gândit până acum” pentru că s-a adăugat un cuvânt care în loc să limiteze, îi zice minții ce să caute, de fapt.
Andrei: Și când spui ”încă” ce înțelege mintea este că există totuși o posibilitate în viitor chiar dacă eu nu am accesat-o acum.
Horia: Sunt absolut de acord și practic prin cuvinte, de aici vine linguistic-ul din mijloc, îi spunem minții noastre ce vrem de la ea. Punct. Dacă folosim cuvinte nepotrivite îi spun minții mele ce să creadă că e adevărat (aici e o altă discuție, poate lungă. Mintea subconștientă nu face diferență între realitate și fantezie/imaginație. Mintea rațională/logică știe ”da e noapte sau e zi”.)
Dar dacă te pun într-o stare de transă și știi foarte bine că eu lucrez cu asta și te ghidez prin cuvinte, fără să te ating, fără pastile, să-ți imaginezi ceva, mintea ta, corpul tău va începe să secrete hormoni să te relaxeze ca și cum ești pe plajă. Și tu știi că nu ești pe plajă, logic. Dar subconștientul nu știe când e ghidat într-un fel corect. La fel fac cuvintele. Ghidează subconștientul să blocheze sau să deblocheze resurse fizice concrete, practice.
Andrei: Ok, deci cuvintele pe care le folosim contează foarte mult. Mă gândeam că foarte puțini oameni neantrenați în zonele astea, fac diferența între mintea lor și ei. Tu zici că prin cuvinte îi trimiți niște semnale, îi spui minții tale ce să facă, ce să creadă. Dar când vorbești despre asta cine vorbește și cine ascultă? (râde)
Horia: Da, de obicei primesc întrebarea asta foarte rar dar și când o primesc sunt flatat de faptul că au prins-o. Și am primit-o recent de la un puști de 16 ani prin training la București acum vreo 2 luni. Exact despre asta vorbeam. Despre cuvinte, mintea mea și la un moment dat zice puștiul: ”Horia, nu înțeleg.”
Și zic: ”perfect. Mă bucur că nu înțelegi, înseamnă că îți pui întrebări. Ce nu înțelegi?”, ”Păi, dacă tu spui că mintea mea nu sunt eu, cine sunt eu?”
Și m-a închis. M-a închis la modul că îl cunosc, îl dezbat, îl exersăm dar nu e un subiect de NLP practic. Pentru că NLP-ul așa cum a fost gândit de Bandler și Grinder care l-au inventat, este în două etape și anume: baza, unde ne luminăm, ne antrenăm, ne dezmorțim și scoatem cuvinte limită; și este etapa de master practitioner care face cumva legătura, chiar în primul modul așa cum e predat acum de Marius Simion, cel cu care am lucrat și lucrez în momentul ăsta ca partener de business, între psihologie și spiritualitate. Cu alte cuvinte, cine sunt eu în spatele psihologiei mele, în spatele personalității mele, în spatele minții, cine sunt eu care folosește mintea.
Însă dacă eu sau Marius am preda asta în primul modul de practitioner jumătate de sală ar pleca, jumătatea care ar rămâne ar spune: ”nu te cred dar sună interesant.” Sună arogant, dar nu ar fi pregătiți să ia informația aia de ”nu sunt eu cine cred că sunt, mintea mea și corpul meu…” E o discuție acum cu care nu vreau să mergem în filosofie.
Andrei: Cred că suntem obișnuiți să ne vedem ca subordonați minții. Pentru că mintea este această chestie atotputernică ce decide tot. Dar de fapt e un instrument și mintea.
Horia: Absolut. Asta m-a învățat pe mine NLP-ul. Să îmi privesc mintea ca un servitor, dar nu din perspectiva faptului că sunt superior și că nu are niciun drept sau o consider slabă. Ci ca o unealtă, cum ai zis tu foarte bine. Și în momentul în care am început să-mi folosesc mintea ca o unealtă am început să nu o mai cred atunci când îmi spune ceva ce nu e în favoarea mea cum ar fi dialogul interior: ”nu o să poți, nu o să reușești, o să vezi că te înșeli, ce o să zică lumea”.
Ăsta e dialogul interior pe care nu îl mai cred, chiar îl contrazic când pot. Și am început să îi spun ce am nevoie de la ea în loc să ascult ce-mi zice. Pentru că mintea neantrenată, needucată va face ce știe ea să facă, adică haos de multe ori, autosabotaj, procrastinare, lipsă de speranță și entuziasm.
Când zic minte educată nu mă refer la ani de școală, 15 ani de pregătire, specializări, marketing, doctorate. Mă refer la psihologia minții. Când nu e antrenată și nu e curățată de balastul acumulat în mulți ani de educație formală, mintea va face ce știe să facă, adică haos.
Andrei: Vorbeam despre faptul cum mintea este un instrument și un alt instrument este partea de intuiție, nu? Tu cum o vezi corelată cu asta?
Horia: Aici avem discuții mari în cursurile de practitioner pentru că avem obiceiul și eu și Marius (partenerul) să nu credem în intuiție. Nu credem nu pentru că nu are niște rezultate concrete. Nu cred în ceea ce se spune despre intuiție cum că unii o au și alții nu o au, că e ceva spiritual primit cadou de la zei sau mai știu eu ce. Eu cred, ca definiție a intuiției că este un program al minții subconștiente care face foarte rapid niște calcule cu foarte multe variabile și îmi dă rezultatul într-o secundă printr-o emoție de certitudine într-o anumită direcție sau alta.
Evident că se poate înșela sau eu interpretez greșit ce a vrut să zică dar nu cred în intuiția aia de genul ”am un feeling că ar trebui să-mi dau demisia astăzi pentru că știu eu că o să fie bine.” Nu cred în asta.
Eu cred în strategie, în hai să vedem alternative. Oamenii ăia care zic: ”eu trăiesc cum simt” de obicei confundă cum simt ei, adică gândire magică, cu o intuiție psihologică dovedită că există și puterea subconștientului. Sau confundă intuiția cu vocea spirituală a ceea ce cred ei. Și atunci de aia am vrut să fac diferența asta. Da, intuiția este o parte, o funcție a subconștientului nostru și se antrenează și asta.
Andrei: Deci e cumva tot în controlul nostru, asta zici?
Horia: Eu nu am apucat încă să zic că e în controlul meu. Ce am putut eu, ca să nu bravez, este să ajung să o înțeleg și să o ascult mai des că nu știam să fac asta. Și inclusiv când să nu o cred. Adică am momente când intuiția mea pleacă cu intenție pozitivă din subconștient și ajunge la mine filtrată de rațiune.
Adică cumva la ceea ce mă aștept eu că aș vrea să-mi zică intuiția. Și aici apare autosabotajul. ”Dar mi-a zis intuiția să amân sau să nu amân sau să cumpăr apartament”. Sunt momente în care intuiția pleacă cu intenții pozitive dar se pierde pe parcurs filtrată de așteptările noastre și de felul în care vedem noi lumea. Convingerile noastre, emoțiile, starea de moment. O să se schimbe cu totul mesajul.
Andrei: Pare destul de complex…
Horia: Pare dar nu e. Este logic. Ce îmi place la NLP este că așa cum mi-a fost predat și îl predau eu, este extraordinar de logic. Nu este niciun moment în cursul în care eu am fost train-uit și educat sau în cursurile pe care le țin eu să zic: ”crede-mă pe cuvânt” sau ”ascultă că știu eu ce zic și crede-mă că e așa și nu cerceta”.
Din contră. Orice eveniment aș ține intru direct cu fraza: ”nu mă crede pe cuvânt. Testează!” Lumea când mă vede și care a lucrat cu mine mă întreabă ”tu ești ăla care spune să nu-l cred pe cuvânt?” Da. Tocmai pentru că are o structură logică în spate.
Andrei: Cum a apărut NLP-ul? Bandler și Grinder au făcut ce?
Horia: Bandler și Grinder nu au nicio treabă cu psihologia. Că mulți ziceau că sunt psihologi, psihoterapeuți, psihiatrii și mai știu eu ce alte zvonuri. Grinder este ”sintactolog”. E din engleză tradus, nu știu dacă există în română, adică lingvist. Era profesor universitar în momentul în care l-a luat Bandler în echipă, dacă nu mă înșel. Iar Bandler încă este matematician la bază, așa a fost de când s-a educat.
La început cred că Bandler a făcut primul pas, după care l-a adus pe Grinder în echipă. Și au fost rugați, mai degrabă au luat-o ca pe o provocare: ”hai să vedem cum putem să observăm oamenii care au eficiență în anumite direcții. Să vedem dacă diferența o face talentul, experiența sau cum gândesc ei.”
Nu știu dacă multă lume știe asta, au început nu de la psihologia dezvoltării personale pe performanță, obiective, ci de la terapie. Efectiv de la oameni care erau foarte buni psihoterapeuți în acele vremuri, acum 30 și ceva de ani, care obțineau rezultate în terapie pe care alți psihoterapeuți cu aceeași pregătire, cu aceeași experiență, cu teoretic aceleași noțiuni, nu le obțineau.
Și atunci și-au pus întrebarea: ”ce fac diferit ăștia de obțin rezultate. Că este aceeași vârstă, aceeași experiență, aceeași facultate, aceleași cazuri, aceleași diagnostice. Ce se întâmplă diferit?” Și au ajuns la concluzia că oamenii nu știau ceva diferit. Aici mă refer la Milton Erickson, părintele hipnoterapiei moderne încă.
Andrei: Și Virginia Satir, nu?
Horia: Virginia Satir și Fritz Pearls – părintele Gestalt terapiei. Și cel puțin la Erickson au văzut că făceau ce făceau și alții la nivel de hipnoză ca și abilitate. Dar întrebarea era cum o făcea în mod diferit?
Erickson, de exemplu, începea ședința din momentul în care intra în aria vizuală a unui client, nu era ceva oficial cu: ”te rog, ia loc, pentru ce ai venit, despre ce e vorba?”. În momentul în care clientul intra în aria lui vizuală, Erickson intra în acțiune.
Andrei: Am aici o scurtă paranteză pentru oamenii care ne ascultă. Există un episod al podcast-ului care se numește ”Tool-uri practice pentru a face următorul pas” unde am vorbit cu Petre Bârlea fix despre hipnoterapie și hipnoză ericsoniană. Milton Erickson a fost un personaj foarte interesant din care s-au inspirat foarte mulți oameni printre care și founder-ii NLP și Tony Robbins și cam toți oamenii ăștia care au făcut după aia chestii, au preluat bucăți de la Milton Erickson. De altfel, cred că toată hipnoterapia e pornită de la el.
Horia: Nu chiar toată. Nu aș merge pe toată. Cineva care mi-e drag ca amic și prieten m-ar contrazice pentru că el face un alt gen de hipnoterapie. Și aici doar ca o scurtă diferență. Există terapie directivă în care eu îți spun exact ce să faci, la ce să te gândești și cum să te gândești. Și terapie non-directivă, cea ericsoniană, cumva cea care lasă mintea subconștientă să-ți facă ce are ea nevoie să facă doar să obțină rezultatul. Cumva nu ne interesează cum ajunge la rezultat, ci doar îl atinge. Și aici e diferența între directiv și non-directiv. Și Erickson este non-directiv.
Andrei: Da, a folosit foarte mult partea asta de metafore, comunicare indirectă, de poveste. Deci băieții ăștia s-au uitat la acești psihoterapeuți…
Horia: S-au dus la începutul ședinței, erau observatori fără să intervină, fără să pună întrebări, fără să facă nimic, s-au dus în ședințe de terapie ale celor 3: Erickson, Satir și Fritz Pearls; și au observat la început. Și dacă este un lucru pe care au începu să-l facă ulterior ședinței sau înaintea ședinței de terapie (și este esența NLP și în momentul ăsta. E cuvântul care descrie NLP).
Nu întrebau ”ce faci?” sau ”ce știi” sau ”ce ai aflat?”, ci ”cum ai gândit când ai pus întrebarea aia?”. Nu ”de ce ai pus-o?” sau ”ce altă întrebare puteai să pui?” Nu. Cumva l-a întrebat de structura lui psihologică din spate prin care a ajuns la o concluzie. Și oamenii ăștia au început să pună întrebarea ”cum faci?” tuturor celor pe care voiau să-i modeleze.
Dacă asta a fost prima întrebare, primul cuvânt din NLP a fost ”model”. Adică strategia de obținere a unui rezultat, un model. Am nevoie de un model ca să fac ceva, nu să inventez eu roata.
Andrei: Înveți cum gândește omul ăla, cum a ajuns acolo…
Horia: Și de aici vine cuvântul ”modelare” care și acum este predat în NLP, adică cum fac când am acces la un om pe care îl admir să-i destructurez strategia psihologică ca să iau modelul de gândire (nu talentul, nu experiența) și să îl aplic în viața mea, pe pattern-ul meu, pe ce sunt eu, pe ce pot eu acum.
Ironic, obținând undeva la peste 70% din rezultatele pe care le are poate după 10-15-20 de ani de experiență. Asta face modelarea și asta au făcut Bandler și Grinder. Au modelat terapeuți luându-le structura psihologică de a pune întrebări, de a folosi tonul vocii, se duceau atât de mult în detalii încât erau atenți la limbajul non-verbal al terapeutului când punea o întrebare.
Nu numai întrebarea pe care a pus-o, ci cum a pus întrebarea, ce ton, ce pauză a folosit, de ce a folosit pauza aia. Întrebau efectiv asta: ”ce te-a făcut să taci la un răspuns la clientului?”. Chestii de foarte mare finețe și detaliu.
Andrei: Îmi imaginez că și partea de comunicare non-verbală, de ce făcea cu mâinile, poziție, body language…
Horia: Absolut. Erickson, de exemplu, era cunoscut pentru faptul că putea să inducă o transă hipnotică fără cuvinte. Și acum se predă și se modelează asta în continuare pentru că mi se pare o abilitate de maestru.
Andrei: Dar ai făcut și tu, chiar cu Bandler că și eu am făcut în formarea de la Londra fix chestia asta. Te punea față în față cu cineva pe care nu îl cunoșteai și doar prin respirație și prin contact vizual…
Horia: Exact, am făcut trei formări cu Bandler. Una pe hipnoză, una pe practitioner și una pe master practitioner și urmează una pe trainer tot cu el. Și într-adevăr, există ceea ce se numește inducție hipnotică non-verbală, ceea ce-i moderată 100% de la Erickson. Erickson era maestru în a face ceva într-un fel în care nu aveai nicio idee că se întâmplă și bam, erai în transă.
Andrei: Pentru cei care ne ascultă, transa și inducția în transă fiind o modalitate prin care reușești să comunici cu partea subconștientă.
Horia: Corect. Mintea rațională se liniștește un pic, se calmează, cedează un pic controlul și avem cumva acces prin transă (transa este mijlocul principal de comunicare din punctul meu de vedere) cu subconștientul prin diverse alte metode. Dar dacă nu există transa inițială, poți să fii maestru la unelte de comunicare cu subconștientul pentru că prin transă este cel mai ușor, din punctul meu de vedere.
Andrei: Tu lucrezi și 1 la 1?
Horia: Am lucrat 1 la 1, lucrez și acum 1 la 1 dar nu e principala mea activitate. Cumva nu mă văd ca și coach, am abilități de coaching dar nu știu de ce, nu e cine sunt eu. Ironia este că am rezultate, sunt cerut, unii oameni insistă să lucreze cu mine mai ales după ce ne întâlnim la cursuri dar nu am timp pentru asta pentru că eu țin cursurile aproape în fiecare weekend tot anul.
Andrei: Și faci în București, Cluj…
Horia: București, Cluj-Napoca, m-am gândit la un moment dat să merg și în alt oraș dar cum ziceam, nu-mi permite timpul și între aceste weekend-uri dacă aș mai băga și ședințe private și viața personală, să mai stau și să citesc, să mă pregătesc, fizic ar fi imposibil.
Dar da, fac uneori. Sunt două posibilități. Ori e foarte mare urgență, se întâmplă ceva și nu am timp să-l trimit pe omul ăla în altă parte, depresie profundă, tendințe suicidale, ceva grav și până ajung să-i recomand un psihiatru, un psihoterapeut trebuie să-l scot cumva atunci din criza aia, în momentul ăla; sau e o provocare interesantă cu care nu m-am mai întâlnit până atunci sau îmi aduce aminte de mine sau am trecut și eu prin ea și vreau cumva să dau mai departe.
Altfel nu am timp să mă bag în ședințe individuale deși îi respect foarte mult pe cei care creează 1 la 1 pentru că e un consum mult mai mult de energie 1 la 1, nu știu de ce, decât dacă lucrez 1 la 300.
Andrei: E foarte interesant. La mine sigur e invers.
Horia: Exact, și așa sunt și cei cu care m-am educat și am prieteni psihoterapeuți care sunt foarte buni și așa zic ”nu aș putea să vorbesc la 300 de oameni cum faci tu, 4 ore și să fiu și cheerful după aceea”. Eu așa sunt. Dar pune-mă 1 la 1 în ședință cu un om, o oră și sunt sleit toată ziua. Nu știu de ce, habar n-am și culmea că nu sunt tipar extrovertit să zici că mă încarc de la oameni.
Andrei: Ești introvertit, mai degrabă.
Horia: Sunt introvertit extrem, timid. Am plecat de la sub 0 abilități de comunicare când eram copil.
Andrei: Dacă tot a venit vorba despre asta, dacă te uiți la copilăria ta este ceva ce îți iese în evidență, ți se pare că e deosebit pe plus sau pe minus față de alții?
Horia: Da, cumva mă întrebam și eu de ce am venit în direcția NLP? De ce m-a atras, de ce mă menține după atâția ani și nu mă plictisesc? Și răspunsul care mi-a venit într-o discuție cu soția mea, mi-am dat seama că de mic copil, poate chiar înainte să pot să vorbesc calumea, observam.
Aveam o privire de ”te văd”. Nu ziceam multe prin cuvinte dar observam. Vedeam tipare între oameni, puteam să anticipez când cineva urma să ridice tonul, puteam să anticipez când urmează să primesc un cadou.
Eram și sunt și acum ”obsedat” frumos de ”de ce-ul” din spatele oamenilor. Și de mic copil dacă am avut o abilitate complet neantrenată nativă, a fost observarea de ce-ului ăsta. De ce oamenii fac lucruri diferite.
Ți-am spus, puteam să-mi dau seama la școală când urma să fiu ascultat. Adică înainte cu 10 secunde – unii o să zică ”da, și eu știam că deschide catalogul la mine”. Nu, avea profa o grimasă, avea ceva când zicea ”Radu”. Nu mai zic că nu suportam să mi se zică pe numele de familie, dar în fine. Sau la fete. Știam când o să fiu apreciat ca partener de cuplu sau nu. Adică înainte să primesc confirmarea fizică, vedeam.
Andrei: Eu am o bănuială – că și eu am o poveste un pic mai mult similară – că ține de introversie chestia asta.
Horia: Poate că da, habar n-am.
Andrei: Cred că oamenii mai introvertiți au capacitatea asta mai…
Horia: Good observers. E adevărat.
Andrei: Sunt curios dacă Milton Erickson era introvertit, nu știu asta.
Horia: Nu m-am gândit. Din câte știu, el a devenit un extrem de bun observator – că este o abilitate care se și antrenează – pentru că a fost diagnosticat de două ori cu poliomelită. Și asta a însemnat, cel puțin în prima tură, paralizie completă.
Adică el nu avea nimic altceva de făcut decât să observe, să se uite. Și alții ar fi intrat în panică, depresie, mai știu eu ce… el se distra. Și putea să anticipeze cu precizie ce se întâmpla în jurul lui, ce urmează, exact despre ce vorbeam noi.
Andrei: Sunt niște povești foarte mișto.
Horia: Și reale. Pentru că Bandler care a lucrat direct cu Erickson și sunt interviuri și pe YouTube cu asta, confirmă că într-adevăr, dacă e ceva ce a modelat de la Erickson este observarea detaliilor mici, de finețe pe care aproape toată lumea le ignoră.
Andrei: Mi-am făcut o formare de strategic intervention coaching cu Tony Robbins și Chloe Madanes. Și Chloe Madanes e o tipă super interesantă. Mi-am adus aminte că am auzit de la ea același lucru. Ea a fost studenta lui Erickson direct și soțul ei, nu mai știu cum îl cheamă, este tipul care i-a introdus pe Bandler și Grinder, le-a dat prima dată niște înregistrări audio cu niște ședințe de-a lui Erickson. Este foarte interesant cum sunt ei corelați. Și mi-am adus aminte cum tipa asta Chloe zicea același lucru: ”Capacitatea lui de observare era ceva legendar.”
Și e o carte care se numește My Voice Will Go With You a lui Erickson în care sunt niște exemple foarte mișto. Și povestește Erickson că în perioada în care era paralizat zicea ”am observat pentru prima dată cum una dintre surorile mele putea să-i ofere celeilalte surori un măr și în același timp să nu i-l ofere.”
Horia: Exact ce vorbeam noi. Și dacă e să revin la ce făceam eu deosebit în copilărie am avut o abilitate și încă o am, mulțumesc din tot sufletul că mi-am păstrat-o, de a observa detalii. Anticipez, am mai multe opțiuni constant în față, văd ramificații, posibilitățile.
Și asta m-a ajutat foarte mult mai târziu în adolescență și în tinerețea ce a urmat pentru că vedeam inclusiv cum funcționează oamenii a căror pregătire pe care eu nu o am, însă le luam cumva strategia psihologică și mă duceam și deveneam bun în ceva fără să am neapărat o chemare în direcția aia. Doar pentru că vedeam cum gândesc oamenii. Nu ce fac, ci cum gândesc ca să facă ce fac. Și așa am ajuns să fiu bun și eficient în NLP.
Andrei: Ai fost și bugetar acum niște ani. Ce te-a făcut să faci saltul. Adică nu mă interesează neapărat ce te-a făcut să pleci de acolo, cât ce te-a făcut să te duci către NLP?
Horia: NLP-ul a apărut în viața mea undeva prin 2011-2012, într-o etapă din viața mea profesională în care eram extraordinar de frustrat. Și când zic frustrat nu mă refer la financiar. Pentru că oamenii cumva acolo se duc prima oară. Când zic ”eram frustrat” ei răspund ”da și eu sunt nemulțumit de cât câștig”. Nu la aia mă refer. La câștig nu eram bogat dar eram decent. Eram tânăr, nu aveam soție, copii, rate, nu pot să zic că din salariul meu dădeam tot. Nu, eram bine, eram ok.
După care la un moment dat s-a întâmplat ceva interesant și cred că țin minte și ziua. M-am întâlnit cu cineva mai în vârstă decât mine profesional și fizic, aproape de pensie și care avea o atitudine complet deprimantă. Era complet plafonat și scârbit, era tot timpul pus pe scandal, întâmplător era și un mini-șef și frustrat pe alții. Și am avut un click la un moment dat în care mi-am dat seama ”tu ești nebun? Eu ăsta o să fiu?” Serios, am avut click-ul ăla de eu ăsta o să fiu. Să fi excelat în domeniul în care am fost erau șanse dar minime, mai ales la stat unde știm cu toții cum se excelează în marea parte, în anumite domenii.
Și eu nu am pile, nu am relații, am abilități, dar hai să fim serioși – nu o să excelez în asta. Dacă nu schimb nimic, eu ăsta o să fiu. Și m-a apucat panica, literalmente. Nu vreau să fiu așa. Înțeleg omul, a avut niște alegeri în viață, a avut oportunități, a ales altceva, dar m-a luat panica. Îmi zic ”ok, nu vreau asta”.
Pentru că asta făceam. Ajunsesem la un moment de plafonare, nine to five, în care zilele erau la fel. Dar la fel. Identice. Inclusiv vremea. Adică mult timp era aceeași. Nimic nu se schimba. Eu sunt cumva pe stil de aventură, hai să ne schimbăm. Iubesc programul standard pe care îl fac eu cum vreau eu, structura. Dar las loc și de ceva să fie diferit.
Și tipul ăsta de care îți spun, am avut clinch-uri cu el dar nu din motive personale pentru că l-am respectat ca om, nu-mi plăcea ca profesionist, în momentul ăla mi-a dat fără să știe un șut în cur, direct, bocanc. În capul meu a rămas așa ”trebuie să plec din sistem cu totul.”
Nu pentru că aș avea ceva cu sistemul, ci nu e despre mine. Inclusiv, țin minte și acum, glumesc cu mama și cu ai mei, am avut mai multe încercări/tentative – una din ele a fost să fiu steward la Emirates. Eram deja pregătit, interviu, poze făcute. Știam tot. Aveam prieteni care erau deja acolo și îmi spuneau cum trebuie să fac să trec.
Varianta doi era să-mi dau demisia să plec din țară. Eram la punctul ăla de frustrare. Anglia cred că voiam atunci. Habar n-aveam. Ziceam că nu știu ce fac.
Andrei: Voiai să fugi.
Horia: Da. Dar voiam să fug de cine e posibil să devin. Nu mă frustra momentul prezent. Că în momentul prezent eram super confortabil. Eram parfum. Momentul de care știam că o să vină inevitabil pentru că ceea ce m-a făcut să mă frustrez nu a fost judecata mea despre acest tip. Ci ceea ce spunea el despre ce regretă din spate. Nu ce vedeam eu în el. Ci ce spunea el. Și uneori, în momentele de sinceritate rară și de apropiere între noi profesională zicea ”dacă aș putea să o iau de la început nu aș mai face asta.” Și mi-a fraza asta mi-a zis ”tu ești la început! Vrei să faci asta?” Cam așa am tradus-o eu.
Și omul fără să știe și fără să vrea pentru că nu știe nici până în ziua de azi că m-a ajutat prin frustrare, dar m-a ajutat, m-a făcut să încep să caut alternative.
Și o a treia alternativă înainte să plec din țară și să schimb complet domeniul a fost, că am început să citesc articole de dezvoltare personală și printre articole am văzut cuvântul ăsta: programare neuro lingvistică. Și eu eram ”what the actual fuck is this?”.
Și am început să citesc articole în română. Limitate la vremea aia, nici acum nu sunt extraordinar de multe, calitativ mă refer. Și am ajuns la limba engleză, am început să mă documentez, să aflu și cred că la o săptămână sau două am și primit reclamă pe mail sau eram abonat ”curs NLP practitioner”. L-am ratat pe ăla pentru că eram plecat într-o delegație cu fostul meu job dar în momentul ăla mi-am format obiectivul că vreau să fac acea formare. Vorbea despre minte, subconștient…
Andrei: Deci ți-ai setat asta înainte să pleci.
Horia: Nu, a fost cumva last chance. Vreau să plec? Da. Ce alte opțiuni am? Păi să rămân. Dar dacă rămâi vrei să mai faci asta? Nu. Păi și ce putem să facem? Nu știu. Că efectiv opțiune în țară nu vedeam. Corupție, mafioți, cocalari, exact ce zic oamenii acum era valabil și atunci și o să fie valabil mult timp pentru că doar asta știam să văd în momentul ăla. Acum văd altceva.
Și am început să zic că poate cursul ăsta, produsul ăsta o să-mi dea alternative. Că eu asta voiam. Voiam alternative nu la modul de soluții. Ci opțiuni. Moduri de a gândi ca să găsesc opțiuni. Aveam nevoie de clarificare ca să fiu și mai sincer;
și prezentarea pe care a făcut-o trainer-ul meu de atunci a fost foarte clară. Adică promitea ceva ce mie îmi suna cum trebuie, vreau, e al meu, am nevoie. Și asta era clarificare cu privire la cine ești, ce vrei să faci, abilități, psihologie, înțelegere, eliminarea autosabotajului… Ah, și a mai fost ceva ce mi-a promis și nu mi-a livrat nici acum (râde) cum îmi place mie să spun. Înveți cum să setezi obiective de performanță și să obții ce vrei tu în viața ta fără să te stresezi. Asta zicea acolo.
Și eu acum mă mândresc că obțin ce vreau. Am reușit să obțin financiar ce vreau, strategic, obiective, relaționare, dar tot sunt stresat un pic. Așa e firea mea, nu e vina lui. Mă atașez de ceea ce îmi propun mie și asta mă face ușor încordat.
Andrei: Tot format de overachiever. (râde)
Horia: Evident. Probabil. Nu știu, nu m-am gândit niciodată la mine ca format de overachiever. Niciodată. Dacă m-ar auzi acum profa mea de mate din liceu sau din școala generală mi-ar zice ”cine tu? Care te zbați la chimie să treci și la mate să explici? Cum poți tu să fii profesionist în ceva vreodată” Mi-a și zis odată fraza asta că ”tu nu o să ajungi niciodată nimic.”
Și am luat-o ca pe o provocare ”e să mori tu” (râde). În fine, nu de asta fac ce fac.
Andrei: Dar cât de comună e chestia asta. Și eu am trecut prin fix aceeași chestie. Eu m-am uitat destul de mult la asta. Am încercat, în special uitându-mă înapoi la foștii mei colegi din liceu, din facultate, să-mi dau seama dacă aș fi putut ghici uitându-mă la ei ce vor face și cât de mult succes vor avea. Este foarte complicat. Bine și la mine e total neintuitiv cum m-am mișcat însă foarte asemănător cu ce spuneai tu, de altfel.
Horia: Da, eu am colegi care acum află de ce fac eu – că blog, că autor, că trainer, interviuri, m-au văzut câțiva pe la televizor și mă sună sau îmi dau mesaj:
”bă Horică, tu erai?”,
”Da, eu eram”, ”
”Du-te dracu’, ce ai făcut? Tu? Știi tu? Te-ai ajuns și tu? Dar pe cine ai prostit să faci tu chestiile astea?” .
Și alții din fostul sistem și job care vin și îmi spun deschis, franc și autentic ”te admir.” Și suntem egali și consideram că suntem egali. Însă vin și îmi spun ”te admir, îmi place, am aflat ceva ce mi-ai spus și eu nu înțelegeam, de exemplu, ceva în relația de cuplu de 5 ani. Și tu ai zis-o la Tv gratis.” La un interviu.
Și asta mă flatează, sincer. Însă sunt și colegi cu care vorbesc rar de tot și au reacția aia de ”du-te mă, tu?”
Andrei: Cum învățai? Cum erai?
Horia: Mediocru. Nu eram cel mai slab pentru că aveam cumva mândria aia de nu ultimul, dar 10 la mine era din greșeală. Eram undeva la un 7-8. 9 în ceea ce îmi plăcea foarte mult și 6, 5, corigență în ceea ce nu eram deloc atras.
Andrei: Nu ți se pare ciudată chestia asta? Că oamenii ăștia care învățau foarte bine în sistemul formal, muți dintre ei au avut greutăți în a performa în viața reală?
Horia: Da, nu toți și am constatat asta și eu. Și citeam undeva, la un moment dat explicația unui psiholog în direcția asta și spunea că cei care învățau foarte bine în școlile formale – și nu o zic ca o critică, e doar o părere a unui psiholog – au fost atât de obișnuiți să asculte părerea altora, fără să pună întrebări, să se înfrunte, să-și explice punctul lor de vedere și cumva s-a format psihologia de ”zi-mi ce am de făcut pentru că trebuie să știu ce să fac ca să iau 10”. Cam asta e mentalitatea. Iar eu, tu și alții am fost ”zi-mi regulile, iar eu văd dacă pot să fac. Dacă nu pot să fac, fără nicio supărare, nu o să fac.” Și cumva asta ne-a făcut pe noi mai flexibili. Mai adaptați.
Și oamenii care sunt obișnuiți să exceleze într-un domeniu care nu le place nu o să facă multe lucruri care le plac. Cam asta am constatat eu.
Andrei: Da, corect. E ca și cum se mulțumesc cu primul în care reușesc să facă o performanță cât de cât.
Horia: Cunosc pe cineva apropiat, am fost mult timp acum nu mai suntem, care a făcut facultate, hai să zicem de biologie și la finalul facultății spune ”eu nu simt că e pentru mine.” Dar dacă am început drumul ăsta eu nu știu ce să fac. Asta, atenție, la 21 de ani. După care îl întreb ”ce faci”? Masterul. Ghici ce? În biologie.
Andrei: Dar nu e trist asta?
Horia: Evident că este. Dar ăștia sunt oamenii ăia de care vorbeam. Și atenție, în generală și liceu, persoana de care vorbesc eu a fost premiul I, premiul II, elită. Eu eram…mă băteam la corigență la chimie. Și ca să termin exemplul, se apropie de finalul masteratului și întreb ”acum ce faci? Te angajezi?” Doctorat, băiatule! Nu mi-a venit să cred. Și îi zic ”îți place?”. Mi-a răspuns ”Nu, dar dacă asta știu să fac, asta fac.” Și atunci am întrebat ”dar te-ai gândit la o altă variantă?”
Andrei: Ăsta e fixed mindset acolo.
Horia: Nu știu ce e, dar era întâmplător din categoria oamenilor pe care în liceu îi admiram că pot să facă asta, elite la note bune.
Andrei: Acum îmi dau seama, ascultându-te, că de fapt aici e o eroare de judecată. Cred că e un sunk cost fallacy. Dacă tot am început și am investit aici, a pleca acum înseamnă să-mi asum că renunț. Că a fost degeaba.
Horia: Așa mi-au zis și mie când am plecat din sistem.
Andrei: Și nu pot să facă…. De aia pierd oamenii la bursă. Investesc un pic, începe să scadă valoarea acțiunilor, încep să piardă, ei cumva au de ales între ”plec acum și îmi asum o pierdere de 10% și aia e dar trebuie să-mi asum că am pierdut ori stau aici cu speranța că poate într-o zi o să crească”
Horia: Poate pierd mai puțin. Deci nu se pune problema la un moment dat de câștig, ci că poate recuperează pierderea. Iar la jocuri de noroc e exact aceeași mentalitate.
Andrei: Și ajung fundamental să piardă mai tot.
Horia: Și asta este o mentalitate. Nu este o vină, e doar o mentalitate în care am fost și eu educat. Eu am fost chiar întâmpinat când am ales să plec din direcția în care eram profesional, să plec. Să mă îndepărtez. Încă nu plecasem dar se simțea că nu mai sunt acolo.
Mă duceam la muncă asumat să-mi fac treaba, dar nu voiam să excelez, voiam să mă lase în pace, pe românește. Și mi s-a zis la un moment dat ”dar tu te vezi ieșind la pensie de aici?”
Și zâmbeam. Nu, evident că nu. Și când am plecat oamenii au fost șocați că am renunțat la o pensie viitoare, peste 30 de ani, la un loc stabil pentru că eram stabil, recunosc, la posibilitatea de creștere pentru că aveam o funcție care putea să mă ducă să devin ceva lider acolo pentru ceva ce nu aveam garantat. Pentru că asta era:
”tu ai garanția a ceva?”
Și zic: ”nu”.
”Atunci de ce te duci?”
”Pentru că îmi place, pentru că pot, pentru că e libertatea care mă chema pe mine de fapt.”
Și n-au înțeles. Au fost oameni care mă întrebau cum sa plec după atâta timp. Că am stat 7 ani jumate în sistemul ăla.
Andrei: E alegerea certitudinii. Oamenii se agață de certitudine și predictibilitate. Eu o văd ca fiind o problemă de sistem. Adică mie mi se pare că oamenii ăștia sunt victime, nu e vina lor.
Horia: Asta vreau să spun și eu. Că nu îi critic pentru că mă întâlnesc cu ei și la cursuri, îmi aduc aminte de unde am plecat eu și de asta cu mai mult drag și efort îi sprijin, inclusiv între module îmi scriu și mă sună, îmi scriu pe mail, mă văd cu unii pentru că vreau să-i sprijin să vadă că sunt anumite erori, fallacies cum le spui tu, care îi limitează.
Nu sunt reale. Și asta nu înseamnă că dacă pleci dintr-un sistem sau alegi să faci ceva diferit față de ce fac alții vei câștiga din prima. Nu. Doar simpla asumare că e posibil să nu câștigi din prima te va duce la câștig la un moment dat. Uneori din prima, alteori pe drum dar asumarea de ”lasă că văd eu cum o dau.” Și așa am ajuns eu la NLP că m-ai întrebat. (râde)
Andrei: Ce faci? Pe unde te găsesc oamenii?
Horia: Am scris foarte mult timp pe primul blog, îmi place să zic primul pentru că, apropo de cuvinte, presupun că o să mai urmeze. Știi că unii întreabă ”unde scrii?” și răspunsul de obicei este ”pe blog-ul meu”. Eu zic ”pe primul meu blog” că nu știu în ce direcție mă mai duc în viitor. (râde)
Limbajulnonverbal.ro – eu așa am plecat. Am scris mult timp despre comunicare, comunicare non-verbală, eficiență în comunicare, relație de cuplu, psihologie, psihologia în relația de cuplu și aici mă refer, încă o dată, la comunicare, nu la alte intimități.
Le am și pe alea, le știu dar nu despre asta scriam eu. Am făcut o pauză. Cred că undeva de 2 ani mă apropii imediat pentru că am început să predau NLP, iar ce era cu limbajul non-verbal era timpul în care învățam și cumva căutam o supapă de ieșire din sistem, am ținut cursuri de comunicare non-verbală, persuasiune, influențare, mi-am dat seama că îmi plac vânzările cumva.
Aveam în activitate vânzări dar nu la modul de vrăjeală, ci îmi plăcea cum să scot în evidență, vedeam cum să scot în evidență avantajele unei oferte, contra-avantajele unei oferte sau unui produs. Și atunci, văzând la alții am început să le prezint și eu serviciile. Practic eu am început inițial să vând idei.
Mă întrebau oamenii chestii când vedeau că scriu despre comunicarea non-verbală sau limbajul trupului. Și eu le explicam, le răspundeam. Și-mi ziceau ”cum mă convingi tu de asta! Nu am știut”. Și m-a întrebat cineva la un moment dat ”tu te-ai gândit să intri în vânzări? Tu știi să explici foarte bine!”. Și atunci mi-am dat seama: eu de ce nu fac asta? Și am început să mă gândesc să-mi vând primul curs. Și de aici început o călătorie frumoasă.
Andrei: Deci e cumva o suprapunere de introversie și capacitate de analiză pe de-o parte și pe de altă parte niște skill-uri de comunicare, de a folosi cuvintele.
Horia: Da. Și asta este 100% modelat. Adică vin oameni la cursuri sau mă ascultă sau mă văd la un interviu sau pe Facebook sau pe blog, nu contează sursa și spun ”Aș vrea să fiu și eu ca tine dar eu sunt timid”.
Și mă bușește râsul. Pentru că eu nu sunt timid. Eu sunt la nivel interior extrem de timid. Abilitățile mele de comunicare erau sub 0 cum spuneam la început, în condițiile în care imaginează-ți un puști de 4 ani care voia o jucărie de la un copil. Eu nu știam de ”dă-mi”. Nu că nu mă învățase mama, ci nu puteam să fac asta, să zic ”dă-mi” sau ”vreau, hai ia și tu”. Eu mă duceam, te loveam direct și ti-o luam. Adică nu știam altfel, nu puteam altfel. Serios, atât puteam să duc.
Mult timp în adolescență nu deschideam gura să-mi spun punctul de vedere în condițiile în care nu eram la școală, deci social, copii, prieteni pentru că nu aveam încredere în mine că punctul meu de vedere este valid, valabil. Vin dintr-o direcție în care nu aș vrea să fie nimeni, sincer. Și am antrenat abilitățile de comunicare pe care le am acum, de care ai zis tu, de explicare, de comunicare, de vânzări, marketing, training.
Eu sunt dovada a ceea ce înseamnă NLP. Eu am luat modele de funcționare de psihologie, de mentalitate de la alți oameni, mentori, uneori fără să știu că-i zic NLP, le-am preluat ca și cum erau ale mele, le-am exersat, am eșuat, am învățat și le-am păstrat pe cele care funcționau. Ceea ce fac eu acum ca și comunicator este o strategie preluată. Nu este a mea. La nivel de bază, dacă vorbești cu ai mei, mama și acum îmi spune ”nu pot să cred că tu care erai introvertit și nu știai să zici nimic sau începeai să plângi din start când nu-ți convenea ceva, nu ziceai de ce plângi, doar plângeai din start – acum comunici”.
A fost mama la o prezentare de a mea cu 300 de oameni și zicea ”eu sunt șocată. Nu pot să cred că vin oamenii să te felicite pentru cât de bine explici”.
Da. Pentru că este o strategie și un model eficient preluat de la alții prin ceea ce fac acum prin NLP.
Andrei: Te-ai construit practic.
Horia: Evident. Și tocmai de aia sunt pasionat de asta. Că nu se termină niciodată. Adică nu ajung punctul în care zic gata, asta e.
Andrei: Cum se cheamă site-ul tău? Unde te găsesc oamenii?
Horia: Limbajulnonverbal.ro acolo mă găsesc cu articole de până acum un an jumătate – doi. Însă e în calcul să revin chiar în perioada următoare cu niște materiale și am două produse pe care mi le-au cerut mult timp, mulți oameni. Însă prima oară voi reveni cu content pe comunicare și comunicare non-verbală, acolo scriu și despre anumite aspecte NLP, în principal cele care țin de comunicare
Pe Facebook Horia Radu. Acolo abordez pe anumite postări, nu o fac des. Și alte subiecte în afară de comunicare, psihologie.
Andrei: Înainte să terminăm, voiam să te întreb dacă oamenii care nu ascultă ar putea face ceva practic începând de azi care să le influențeze în bine viața, ce ar putea să fie?
Horia: Da, dacă e ceva ce NLP-ul m-a învățat pe mine să am în atenție de câte ori ceva nu merge cum vreau eu este să fiu atent la ce convingeri am. Convingerile sunt reguli pe care mintea noastră le respectă și pe care caută să le îndeplinească doar pentru că așa zice regula. Ce nu știe multă lume despre convingeri, cuvântul îl cunoaștem, dar ce înseamnă psihologic este că ele sunt extraordinar de puternice.
Adică au puterea să ne schimbe inclusiv biochimia sângelui dacă tu crezi că s-ar putea ceva să se întâmple, devii stresat. Asta nu înseamnă că se va întâmpla aia și de multe ori nu se întâmplă, îți dai seama că te-ai stresat degeaba. Asta face convingerea ta despre ce urmează să se întâmple.
Convingerile, pe lângă faptul că sunt foarte puternice, îmi place să zic și că nu există. Pentru că sunt doar niște reguli. Nu sunt concrete, puse într-o roabă, palpabile. Sunt doar niște reguli pe care le luăm din neant sau de cele mai multe ori de la alți oameni care ne-au educat. Și atunci ca să fiu atent la convingerile mele mă întreb 2 lucruri, constant, în special când ceva nu merge:
- Ce cred eu despre asta?
Și asta îți va scoate ca răspuns, dacă ești sincer cu tine sau te întreabă un amic, un prieten, un coach, primul răspuns pe care îl scoți pe gură este o convingere. Eu cred despre asta că…. E bine că deja știi ce crezi despre asta. Adică mulți oameni nu ajung până aici, să știe ce cred ei despre asta. Mulți cred că femeile trebuie să fie, bărbații trebuie să fie, toți sunt la fel, toate sunt la fel. Răspunsurile astea general valabile.
Andrei: Oamenii sunt răi…
Horia: Oamenii sunt răi, corupți, cocalari, în România nu ai cum, e imposibil, convingeri, nu sunt reale.
- Ca să te duci mai departe, să faci ceva, nu numai să ai o convingere, este:
De unde știu că este așa? Concret, pe ce mă bazez? Pentru că dacă răspunsul la întrebarea asta nu este un răspuns pe care ai putea să-l dai în fața unui judecător de drept penal, civil care să zică ”da, ai dreptate”, răspunsul e fals. Asta înseamnă că convingerea din spatele acestui răspuns nu stă în picioare, prin urmare situația în care te afli în acel moment este ghidată de o convingere nu de realitate.
Și practic asta fac. Constant, mă întreb ce cred despre asta acum, ce urmează să se întâmple:
”Păi o să fie nasol?”
”De unde știu că o să fie așa?”
”Nu știu, deci presupun”.
”Și atunci care ar fi alternativele în afară de asta?”
Și brusc mi se deschide o paletă de opțiuni, asta vorbind la viitor și când viitorul a trecut:
”De ce s-a întâmplat asta”.
”Cred că s-a întâmplat pentru că…”
”De unde știi că s-a întâmplat pentru că….?”
”Păi, nu știu dacă ești sincer cu tine, nu ai dovadă…”
Și atunci când îți scoți prin aceste 2 întrebări convingerile care îți ghidează comportamentul, poți să devii un pic mai responsabil, nu trebuie. Pentru că atunci când sesizezi că lucrezi pe bază de convingeri ai și puterea să le schimbi. Aici vine de fapt NLP-ul cu ce mi-a adus mie. Poți să-ți schimbi convingerile când îți dai seama că nu sunt obligatorii. Sunt doar reguli.
Andrei: Horia, îți mulțumesc frumos că ai venit și voiam înainte să încheiem să le mai spun oamenilor să dea mai departe episodul dacă le-a plăcut și și-au luat lucruri utile de aici și de asemenea varianta text a acestui episod o pot găsi în Newsletter, practic doar dacă se abonează la Newsletter-ul de pe andreirosca.ro au acces și la varianta text a acestor episoade de Podcast.
Și voiam să termin cu un citat care mi se pare că rezumă destul de bine ce face NLP-ul, o să-l dau în engleză, cum era original: ”When you change the way you think, it changes the way you feel and when it changes the way you feel, it changes what you can do”.
Și vă mulțumesc frumos.
***
Dacă ți-a plăcut acest episod, nu uita că poți să te abonezi la newsletterul 0+ (ZeroPlus) Insider și vei primi un ebook gratuit cu mai multe resurse utile într-un proces de auto-cunoaștere și schimbare.
Sau poți asculta mai multe episoade din podcastul 0+ ZeroPlus, pe oricare dintre platformele cunoscute de podcasturi:
