fbpx

5 moduri în care avem nevoie să ne schimbăm, ca popor + ce putem face

Pentru a schimba realitatea, avem nevoie întâi să o vedem și să o recunoaștem. Dacă ne mințim că suntem ok, nu se va schimba nimic.

În acest episod vorbesc despre valorile și identitatea noastră, ca popor, moduri în care avem nevoie să ne schimbăm și ce putem face.

Raportul Values and identities of EU citizens: https://europa.eu/eurobarometer/surveys/detail/2230

Episoadele menționate:

Poți asculta episodul și pe:

***

Salut. Sunt Andrei Roșca, change strategist.

Ceea ce urmează este transcrierea acestui episod din podcastul meu, ZeroPlus (0+).

Dacă îți place, te poți abona (gratuit!) AICI și vei primi pe mail mai multe resurse utile într-un proces de auto-cunoaștere și schimbare. Află mai multe!

***

În noiembrie 2021, Comisia Europeană a publicat rezultatele unui studiu efectuat pe cele 27 de țări membre ale Uniunii Europene, inclusiv România. 

Găsiți în subsolul acestui episod linkul către document. 

Studiul a fost făcut de Kantar Brussels și s-a uitat la valorile, identitatea, atitudinile și părerile cetățenilor europeni și în special a comparat valorile diferitelor popoare cu media Uniunii Europene – sau ceea ce ei numesc valori UE. 

Pentru oamenii mai tehnici, se folosesc ca valori personale așa numitele Schwartz Values. Pentru cei mai puțini tehnici, Schwartz este o teorie care spune că există 10 valori personale universale existente în toate țările și în toate culturile. 

Le voi numi în engleză, așa cum sunt ele folosite, și apoi voi intra în detalii pe câteva dintre ele, care ne privesc direct pe noi în România. 

Așadar, cele 10 valori Schwartz folosite în studiu sunt: Self Direction, Stimulation, Hedonism, Achievement, Power, Security, Conformity, Tradition, Benevolence, Universalism

Mai interesant însă decât valorile individuale sunt cele 4 categorii mari în care aceste valori sunt grupate, și anume: 

Openness to Change, deschiderea către schimbare: vorbește despre cât de mult contează pentru noi să ne formăm propriile opinii, să ne luăm propriile decizii în viață și în general cât de deschiși suntem către experiențe noi și către schimbare. 

A doua categorie este Conservation, conservatorism, care este exact ceea ce sună a fi: reflexul de conservare, de siguranță, dar și raportarea la tradiție și cât de probabil este să ne conformăm. De multe ori ea contrastează și intră în conflict cu deschiderea către schimbare de mai devreme. E simplu de înțeles. Cu cât credem mai puternic că lucrurile ar trebui să rămână așa cum sunt, să se conserve în timp, cu atât e mai puțin probabil să ne dorim schimbarea și să fim deschiși către a testa alte variante sau lucruri diferite decât ceea ce trăim acum. 

A treia categorie este Self Transcendence. Include benevolența față de apropiați și aprecierea, toleranța și protejarea celorlalți și a naturii. Practic, cât de mult ne pasă de ceilalți și de altceva decât de noi. Aș traduce acest Self Transcendence simplu ca benevolență. 

Iar cea de a patra categorie de valori este Self Enhancement, care indică un focus pe noi mai degrabă decât pe ceilalți. E o concentrare pe a reuși, pe a atinge obiective, pe a obține succesul și uneori chiar dominarea altora. Nu este același lucru cu dezvoltarea personală, fiindcă dezvoltarea personală presupune și benevolența de mai devreme, așa că aș traduce acest Self Enhancement mai degrabă ca autoamplificare. 

Așadar, reiau. 

Avem patru categorii mari de valori: deschiderea către schimbare, conservatorism, benevolență și autoamplificare. 

Studiul este lung iar raportul are nu mai puțin de 55 de pagini, însă am extras din el câteva idei care ne diferențiază pe noi, românii, de celelalte popoare din Uniunea Europeană. 

Nu o să-ți placă rezultatele! 

Însă pentru a schimba realitatea avem nevoie mai întâi să vedem realitatea și să recunoaștem realitatea. Dacă ne mințim că suntem ok, nu se schimbă nimic. Dacă realizăm unde avem nevoie să mai lucrăm, atunci prindem o speranță că mâine poate fi mai bine. 

Așa că hai să vedem astăzi câteva bucăți din acest adevăr și, în același timp, poate că găsim niște soluții pentru a ne dezvolta ca indivizi și ca popor. 

În primul rând, din cele 27 de țări membre ale Uniunii Europene, Ungaria este țara în care e cel mai probabil ca oamenii să atribuie o importanță ridicată siguranței personale. România este imediat după, pe locul doi din 27 de țări. Mai exact, 62% dintre români spun că pentru ei contează să fie în siguranță. 

De ce este important pentru noi procentajul ăsta? Pentru că asta explică de ce reacționăm atât de prost la orice eveniment care ne scutură un pic iluzia de siguranță. Faptul că e atât de important pentru noi ca popor să ne simțim safe explică de ce atunci când vine o pandemie sau o amenințare de război, mare parte dintre români intră în freeze mode

Mai întâi se mint. Ca să citez un comentariu de pe Facebook: „Această pandemie care nu există și acest război care nu se va întâmpla!” Iar apoi, după ce se mint un pic că pericolul nu există, că e real și că îi poate atinge și pe ei, se blochează și intră în modul de supraviețuire. 

Nu mai cumpăr cafea de 3 lei dimineața pentru că nu se știe ce urmează și poate voi avea nevoie de acei 3 lei. Anulez vacanța, anulez trainingul pe care voiam să-l cumpăr, eventual îmi fac și niște provizii de mâncare și hârtie igienică și mă bag sub patul ăsta și aștept să treacă. 

Și în timp ce fac asta, viața e cea care trece pe lângă mine. 

Nu îmi dau voie să mai trăiesc cu adevărat până când voi ajunge să pot să cred din nou în iluzia siguranței. Am nevoie să cred că nu există niciun pericol, oricât de mic, ca să-mi pot da voie să trăiesc. 

Știu că poate că mulți dintre voi se vor regăsi în asta, chiar dacă doar parțial. Nu condamn comportamentul, doar îl arăt cu degetul, ca să ne uităm la el, să înțelegem că e parte din cultura noastră să ne panicăm mai mult decât e cazul și, mai ales, să intrăm într-un mod în care nu mai acționăm, nu mai facem lucruri, nu ne mai dăm voie să ne bucurăm de viață. 

Ce e de făcut? Să acționăm!

E ok să ne speriem, e ok să ne fie frică, e ok să ne îngrijorăm și, în același timp, e ok să nu intrăm în freeze mode. E ok să ne întrebăm în fiecare zi „Ce acțiune mică pot face eu astăzi, care să-mi aducă un sentiment de siguranță și în același timp să îmi permită să trăiesc și să mă bucur de viață?”

Dacă ne întrebăm asta și alegem să ne mișcăm atunci când mare parte din lumea din jurul nostru a împietrit, progresăm, creștem, trăim, scoatem mai mult din viața asta decât cei care stau împietriți. We have one life! 

Dacă vrei să afli mai multe despre acest subiect, îți recomand episodul de podcast „Invazia din Ucraina – cum ne putem ajuta emoțional.“

Dar să continuăm cu raportul UE. 

O altă statistică interesantă din studiu vorbește despre cât de probabil este ca cetățenii Uniunii Europene să se identifice cu religia lor. Media europeană este 52%. Deloc surprinzător, în România procentajul celor care se identifică cu religia lor este 71%.

Să ținem minte această informație pentru un pic mai târziu.

La afirmația: „Toată lumea ar trebui să aibă dreptul la gândire liberă, exprimare și religie”, 81% dintre europeni spun clar că Da! În unele țări ca Danemarca sau Olanda, chiar peste 90% dintre oameni sunt de acord. În România, 65%. 

Adică 35% dintre români nu-s chiar de acord că oricine are dreptul la propriile păreri și la a-și exprima părerea. E îngrijorător, pentru că arată o lipsă de toleranță față de ceilalți și o favorizare a inegalității între oameni. 

De unde vine asta? Aflăm tot în studiu. Pentru că românii care nu sunt de acord și nu susțin freedom of thought, deci cei care cred că nu oricine are dreptul la propriile păreri și la a-și exprima opiniile, sunt cei cu mai puțină educație, mai săraci și care se identifică mai mult cu religia lor. 

Reiau, ca să fie clar. Cu cât cineva a spus că se identifică mai mult cu religia, cu atât a fost mai probabil să spună că nu toată lumea are dreptul la propriile păreri. Cu cât au mai puțină școală, cu atât oamenii cred că nu au dreptul la propriile păreri. 

În ceea ce privește sărăcia, este probabil corelată direct cu nivelul de educație. Cei care provin din familii cu mai puțini bani e mai puțin probabil să beneficieze de educație superioară. Iar apoi, cu cât sunt mai puțin educați, cu atât e mai probabil să aibă venituri mai mici, deci copii care nu vor avea nici ei parte de educație superioară, și tot așa. 

Deci ce e de făcut? Educație!

Hai să investim mai mult în noi. Hai să ne educăm copiii cât de bine putem și hai să ne expunem mai mult la culturi diferite. 

Și am o adăugire proprie aici, ca om care organizează programe și traininguri de impact. E nevoie de mai mulți oameni care își plătesc din propriul buzunar programe de dezvoltare. 

Sigur, pentru cei sau cel care le organizează, din punct de vedere financiar nu e o diferență mare între a primi aceiași bani de la companie sau din buzunarul omului. Însă e o diferență colosală între ce își ia din training un om căruia îi plătește compania participarea, versus ce își ia un om care face un efort și își plătește din propriul buzunar.

Pur și simplu, când investim proprii bani în educație, suntem mai asumați, punem mai multă presiune atât pe noi, cât și pe trainer, vrem să ne recuperăm investiția și asta se vede în cât de mult ne luăm din acel program. 

Sigur, sunt de apreciat companiile care investesc în proprii oameni și îi trimit la cursuri – și, dacă sunteți într-o astfel de companie, clar, contează. Dar ar conta și mai mult dacă din când în când ne-am aloca bani pentru educație din propriul buget. Ar conta pentru noi și ar conta și pentru societate. 

O altă statistică spune că 76% dintre europeni sunt de acord că oamenii vulnerabili ar trebui să fie ajutați de către guvern. Românii cred asta într-o măsură semnificativ mai mică, însă. 62%, adică penultimul loc în Europa. 

În strânsă legătură, când vine vorba despre tratamentul egal al tuturor cetățenilor în fața legii, 82% dintre români sunt de acord. România e pe ultimul loc în Europa. 

Vreți să știți cu ce e corelată asta? Cu fix aceiași factori de mai devreme: educație, sărăcie, identificarea cu religia. Cu cât sunt mai puțin educați, cu cât o duc mai greu din punct de vedere financiar și cu cât se identifică mai mult cu religia, cu atât ei cred că nu toată lumea ar trebui să fie tratată egal în fața legii. 

Ce facem cu asta? Înțelegem că schimbarea unei țări se face prin schimbarea indivizilor din acea țară. Sistemul politic contează, dar contează fiindcă poate produce și implementa schimbări sistemice. Deciziile politice pot duce la creșterea nivelului de educație, la scoaterea unor oameni din sărăcie. Însă, până la politic, ce contează mai mult și mai direct este ca noi și oameni din jurul nostru să evoluăm, să ne deschidem mințile. 

Deci, de câte ori ne surprindem discriminând pe cineva sau dorindu-ne ca cineva să fie tratat inegal, părtinitor, avem nevoie să ne oprim, să ne uităm într-o oglindă și să ne întrebăm: „De ce? De ce ne considerăm noi mai îndreptățiți decât alții? Când și cum naibii am uitat că suntem egali, indiferent ce mașină conducem, indiferent în ce dumnezeu credem, sau dacă credem în vreunul, indiferent cât de mult sau puțin câștigăm?” 

Calitatea asta de oameni primează. E singurul lucru care ne unește cu adevărat, e singurul lucru care ne face să ne simțim mai puțin singuri. 

O altă statistică din același studiu: “Alegerile personale ale fiecăruia în ceea ce privește stilul de viață și familia ar trebui respectate”. Cu această afirmație sunt de acord 79% dintre repondenții din UE și doar 63% dintre români. În ce se traduce asta? Printre altele, în faptul că judecăm și ne dăm cu părerea despre modul în care oamenii din jurul nostru aleg să-și trăiască viața. Judecăm femeile care aleg să nu aibă copii, deși nu-i treaba noastră cum își trăiesc ele viața. Judecăm oamenii care aleg să aibă 5 sau 6 copii, deși nu-i treaba noastră. Îi analizăm, îi judecăm și îi condamnăm pe colegii sau prietenii care își cheltuie toți banii pe vacanțe și credem că știm noi mai bine pe ce ar trebui să-i cheltuie. Îi judecăm pe cei care aleg să locuiască într-un oraș mic sau, din contră, pe cei care continuă să stea într-un București agitat și poluat, că știm noi mai bine cum ar trebui să-și conducă viața. 

Alegerile personale ale fiecăruia în ceea ce privește stilul de viață și modul în care se raportează la familie ar trebui respectate. E dreptul fiecăruia dintre noi să-și trăiască viața cum are el chef și cum crede de cuviință. 

Ce putem face de mâine? 

De câte ori ne trezim uitându-ne prea mult la viața altora, să conștientizăm că de fapt suntem nemulțumiți de a noastră. Nu neapărat complet, dar hai să ne întrebăm: „Ce anume din viața mea m-ar putea face să emit această judecată de valoare despre colegul X? De ce mă interesează câți bani dă el pe vacanțe? Eu câți bani dau pe vacanțele mele? Cumva mai puțin decât aș vrea? Sau la fel de mulți? Prea mulți?”

„De ce o judec pe prietena mea că nu își dorește copii? Cumva fiindcă eu nu m-am întrebat dacă îmi doresc și acum mi-e greu să-l am și mi se pare unfair să văd că ea se bucură de viață și mie, deși îmi iubesc copilul, poate că mi-e greu? Sau poate că eu îmi doresc unul în plus și nu știu dacă o să-l am, și asta mă face să mă uit urât la ea, cea care nu își dorește, deși ar putea să-l aibă?”

Sunt doar niște exemple. Fiecare are propriile răspunsuri la acest gen de întrebări, dar hai să ni le punem. Hai să ne asigurăm că atunci când judecăm stilul de viață al altcuiva, nu e de fapt o judecată a noastră, despre noi, proiectată pe alții, fiindcă de obicei este. 

Și dacă am tot dat exemplele legate de femei, ghiciți cum stă România în ceea ce privește egalitatea de gen. Ați ghicit! România are cel mai mic scor din Uniunea Europeană. Adică femeile nu-s egale cu bărbații pentru aproximativ 39% dintre românii respondenți.

Și știu, aici va exista tentația să ne gândim că doar bărbații discriminează în felul ăsta. Ei bine, nu! Sunt și foarte multe femei în România care ar fi de acord cu această inegalitate. 

Ne e ușor să ne imaginăm de unde vine asta. E suficient să vorbim cu câțiva oameni care au crescut în zone rurale din România și vom afla sute de convingeri limitative legate de rolul și locul femeii în casă, în societate, în câmpul muncii, despre ce se face și ce nu se face.

Și nu spun că în orașe nu se întâmplă acest brainwashing dar, din observațiile mele de lucru 1 la 1 cu clienții, cu cât localitatea de proveniență e mai mică și cu cât am trăit o perioadă mai lungă în ea, cu atât sunt mai evidente credințele limitative de care avem nevoie să scăpăm. 

Cum o rezolvăm? Educație, corelată cu rezolvarea sărăciei din zonele rurale. 

Și pentru că e vorba aici și de credințe limitative, vreau să menționez că, pentru a le schimba la noi, ajută să lucrăm cu un change strategist, un psihoterapeut, un coach bun. 

Iar în finalul acestui episod din ZeroPlus – și vă invit să vă abonați la podcast acum dacă nu ați făcut-o încă – adaug o ultimă idee din secțiunea Personal Values of UE Citizens, care ne arată că România a ieșit totuși la ceva pe primul loc. 

Românii au fost cei care au răspuns în cel mai mare număr că li se potrivește afirmația: “It is important to you to own expensive things that show your wealth!” Adică au spus că e important pentru ei să dețină lucruri scumpe care semnalizează celorlalți cât de bogați sunt ei. Mașini scumpe, case mari, bijuterii și haine de brand, telefoane scumpe, fotografii din vacanțe exotice puse pe social media etc. 

Doar 13% dintre europeni spun că pun importanță pe bogăție ca valoare. 13% dintre europeni. În România, 31%. Adică de 2,5 ori mai mulți decât media europeană. Adică pe primul loc în Europa la „Vreau să se vadă câți bani am!”

Și dacă vrei să asculți un alt episod al acestui podcast, „4 idei care mi-au schimbat percepția despre bani”, vei înțelege că „Vreau să se vadă câți bani am!” se traduce de multe ori în „Vreau să pară că am mai mulți bani decât am de fapt!”. Reflex care vine din lipsa de educație financiară. 

E motivul pentru care avem oameni care câștigă în România mii de euro pe lună și sunt îngropați în datorii fiindcă își permiteau o mașină de maxim 15000€ dar își ia una de 40000, pe credit. Întrebarea pe care și-o pun mare parte pare că e: „Ce venit am eu? 500 € pe lună? Cum pot să mă împrumut de undeva ca să îmi iau un iPhone și să pară că am 1000 € pe lună? Dar acum, că am ajuns la 1000€ venituri lunare, cum pot să fac să pară că am 3000 € venituri?” E ca și cum niciodată nu suntem mulțumiți să ne arătăm lumii așa cum suntem. E ca și cum, oricât am câștiga, nu e suficient încât să simțim că suntem suficienți. 

Ce facem cu asta? Dacă asta vi se aplică și vouă, vă rog, luați-vă două ore de discuții cu un psiholog și începeți să lucrați la asta. Credeți-mă, vă va aduce mai multă liniște și bucurie decât dacă mâine v-ar crește salariul de 4 ori. 

Dacă nu vi se aplică și vouă, uitați-vă la oameni din cercul vostru extins. Cel puțin 50% dintre oamenii din jurul vostru încearcă să arate că au mai mulți bani decât au de fapt. Când vedeți că unul dintre ei și-a luat o mașină scumpă, există o șansă mare să nu și-o permită de fapt. O casă mai mare? E probabil să nu și-o permită de fapt. 

Hai să nu mai invidiem oameni doar pe baza imaginii pe care o proiectează. Realitatea e diferită, nu mereu, doar de cele mai multe ori. 

În încheiere, poate că unii dintre voi se întreabă dacă treaba asta cu valorile și cu ce simțim că ne definește identitatea chiar sunt importante. Am să răspund printr-un citat din același studiu: 

„Values are called the dominating forces in life, while our identity determines nothing less than who we are”

Și în română: „Valorile sunt forțele dominante în viață, în timp ce identitatea noastră determină nimic mai puțin decât cine suntem”.

***

Dacă ți-a plăcut acest episod, nu uita că poți să te abonezi la newsletterul 0+ (ZeroPlus) Insider și vei primi un ebook gratuit cu mai multe resurse utile într-un proces de auto-cunoaștere și schimbare.

Sau poți asculta mai multe episoade din podcastul 0+ ZeroPlus, pe oricare dintre platformele cunoscute de podcasturi:

Join 0+ Insider

Newsletterul 0+ Insider este cel mai bun loc unde să ne urmărești. Vei avea acces la insight-uri utile într-un proces de schimbare, informații de culise legate de ce punem la cale (inclusiv workshopuri pe care le anunțăm doar pe mail), recomandări de cărți și altele. Ce NU vei primi? Informații superficiale, pline de cuvinte stufoase, concepte obosite și deja super-reciclate, “tips & tricks” sau “growth hacks”. Îți vom scrie doar când avem ceva valoros de împărtășit.

S-ar putea să te intereseze și:
Meniu